28.11.2008

Traducerea a trei scrisori ale lui Charles Darwin


Sursa:wiki
Traducerea a trei scrisori ale lui Charles Darwin, cu elemente importante pentru istoria evolutionismului.


Categorie: Biologie
Autor: Ioana Toma



 

(darwinproject.ac.uk)

Darwin, C. R. to Huxley, T. H., 9 Jan [1860]

Down Bromley Kent

Jan 9th

My dear Huxley

If on 11th you have half-an-hour to spare you might like to see a very good show of Pigeons, & the enclosed card will admit you.—f1

The History of Error is quite unimportant, but it is curious to observe how exactly & accurately my Grandfather (in Zoonomia Vol. I. p. 504 1794) gives Lamarcks theory.f2 I will quote one sentence Speaking of Birds Beaks, He says ``All which seem to have been gradually produced during many generations by the perpetual endeavour of the creatures to supply the want of food, & to have been delivered to their posterity with constant improvement of them for the purposes required.—''f3 Lamarck published Phil. Zoolog in 1809. The Zoonomia was translated into many languages.—f4

Ever yours | C. Darwin

Grote, the Historian, was much struck with the article in Times.—f5

Endorsement: Endorsement: `1860'

Footnotes

f1

The annual show of the Philoperisteron Society was held on 11 January 1860 at the Freemason's Tavern, London (Cottage Gardener, 17 January 1860, p. 248). CD had been a member of the society since 1855 (see Correspondence vol. 5, letter to W. B. Tegetmeier, 31 August [1855]). Huxley intended to describe CD's pigeon work in a lecture on natural selection at the Royal Institution of Great Britain on 10 February 1860; to assist Huxley, CD had provided him with information on pigeon breeding in a previous letter. CD had also mentioned the expertise and quaint practices of pigeon fanciers and recommended that Huxley attend an exhibition (see Correspondence vol. 7, letter to T. H. Huxley, 27 November [1859]).

f2

CD refers to his grandfather Erasmus Darwin and Jean Baptiste Pierre Antoine de Monet de Lamarck. Huxley had ridiculed Lamarck's theory of transmutation in his review of Origin in The Times, 26 December 1859, p. 8. See letter to T. H. Huxley, 1 January [1860].

f3

E. Darwin 1794--6, 1: 504. CD's copy of the work, inherited from his father Robert Waring Darwin, is in the Cambridge University Library. CD marked the passage quoted in the letter and wrote next to it: `Lamarck!!'. A slip pasted on the same page reads: `504 | Lamarck concisely prestalled by my Grandfather'. CD inserted a note to this effect in the `historical sketch' included in the American edition of Origin, p. vi. See Appendix IV.

f4

In spite of CD's inference, there is no evidence to suggest that Lamarck was aware of Erasmus Darwin's work when he composed Philosophie zoologique (Lamarck 1809).

f5

George Grote, the author of A history of Greece (1846--56), was a fellow of the Royal Society. CD met him when he lived in London (Autobiography, p. 111). He had read early volumes of Grote's history in 1853 and finished the sixth volume in December 1859 (Correspondence vol. 4, Appendix IV, 128: 5, 25).

 

Scrisoare către Huxley, T.H.

Down, Bromley, Kent, 9.01. [1860].

Dragă Huxley,

Dacă pe 11 ai o jumătate de oră liberă, poate îti va plăcea să vezi un spectacol de porumbei foarte bun, si biletul anexat va permite tie intrarea.

Istoria erorii este destul de neimportantă, dar este curios a observa cât de exact si acurat bunicul meu (în Zoonomia, vol. I, p. 504, 1794) dă teoria lui Lamarck. Voi cita o propozitie. Vorbind despre ciocurile păsărilor, el zice « din care toate par că au fost produse gradat, în timp de generatii multe, prin strădania perpetuă a creaturilor de a suplini vrerea de alimente, si că au fost transmise posteritătii cu ameliorarea lor constantă pentru scopurile cerute . »  Lamarck a publicat « Filosofia zoologică » în 1809. Zoonomia a fost tradusa în limbi mai multe.

Totdeauna al tău,

C. Darwin

Grote, istoricul, a fost impresionat mult de articolul din « Times ».

Verso : verso : ‘1860’

 

Note

1.      Spectacolul anual al societatii Phikoperisteron a fost tinut pe 11.01.1860 la Hanul Francmasonului, Londra (Cottage Gardener, 17.01.1860, p. 248).

2.      Charles Darwin se referă la bunicul lui, Erasmus Darwin, si la Jean Baptiste Pierre Antoine de Monet de Lamarck. Huxley a ridiculizat teoria transmutatiei a lui Lamarck în recenzia lui la « Originea speciilor », în « The Times », 26.12.1859, p. 8. V. scrisoarea către T. H. Huxley, 1.01. [1860].

3.      E. Darwin 1794 – 6, 1.504. Copia lui Charles Darwin a lucrării, mostenită de la tatăl lui, Robert Waring Darwin, este in biblioteca Universitătii din Cambridge. Charles Darwin a marcat pasajul citat în scrisoare si a scris lângă el : «Lamarck ! » Pe o foită lipită pe pagina aceeasi se citeste : « 504|Lamarck precedat de bunicul meu. » Charles Darwin a inserat o notă în scopul acesta în « Schita istorică » inclusă în editia americană a « Originii speciilor », p. VI. V. Apendicele IV.

4.      In ciuda presupunerii lui Charles Darwin, nu este nici o dovadă care să sugereze că Lamarck cunostea lucrarea lui Erasmus Darwin, când a compus « Philosophie zoologique (Filosofia zoologică) » (Lamarck 1809).

5.      George Grote, autorul lucrarii «O istorie a Greciei » (1846 -56), a fost un membru al Societatii Regale. Charles Darwin l-a intalnit cand a vietuit în Londra (« Autobiografie », p. 111). El a citit volumele prime ale Istoriei lui Grote în 1853, si a terminat volumul sase în decembrie, 1859. (« Corespondenta », vol. 4, Apendicele IV, 128 : 5 ,25).

 

 

(darwin-online.org.uk)

Letter to JOHN MORLEY.

Down, April 14th [1871].

As this note requires no answer, I do not scruple to write a few lines to say how faithful and full a résumé you have given of my notions on the moral sense1 in the Pall Mall, and

1. "What is called the question of the moral sense is really two: how the moral faculty is acquired, and how it is regulated. Why do we obey conscience or feel pain in disobeying it? And why does conscience prescribe one kind of action and condemn another kind? To put it more technically, there is the question of the subjective existence of conscience, and there is the question of its objective prescriptions. First, why do I think it obligatory to do my duty? Second, why do I think it my duty to do this and not do that? Although, however, the second question ought to be treated independently, for reasons which we shall presently suggest, the historical answer to it, or the various grounds on which men have identified certain sorts of conduct with duty, rather than conduct of the opposite sorts, throws light on the other question of the conditions of growth of the idea of duty as a sovereign and imperial director. Mr. Darwin seems to us not to have perfectly recognised the logical separation between the two sides of the moral sense question. For example, he says (i. 97) that 'philosophers of the derivative school of morals formerly assumed that the foundation of morality lay in a form of Selfishness; but more recently in the Greatest Happiness principle.' But Mr. Mill, to whom Mr. Darwin refers, has expressly shown that the Greatest Happiness principle is a standard, and not a foundation, and that its validity as a standard of right and wrong action is just as tenable by one who believes the moral sense to be innate, as by one who holds that it is acquired. He says distinctly that the social feelings of mankind form 'the natural basis of sentiment for utilitarian morality.' So far from holding the Greatest Happiness principle to be the foundation of morality, he would describe it as the forming principle of the superstructure of which the social feelings of mankind are the foundation. Between Mr. Darwin and

to make a few extenuating or explanatory remarks. How the mistake which I have made in speaking of greatest happiness as the foundation of morals arose, is utterly unintelligible to me: any time during the last several years I should have laughed such an idea to scorn. Mr. Lecky never made a greater blunder,1 and your kindness has made you let me off too easily. With respect to Mr. Mill, nothing would have pleased me more than to have relied on his great authority with respect to the social instincts, but the sentence which I quote at [Volume I.] page 71 ("if, as is my own belief, the moral feelings are not innate, but acquired, they are not for that reason less natural") seems to me somewhat contradictory with the other words which I quote, so that I did not know what to think; more especially as he says so very little about the social instincts. When I speak of intellectual activity as the secondary basis of conscience, I meant in my own mind secondary in period of development; but no one could be expected to understand so great an ellipse. With reference to your last sentence, do you not think that man might

utilitarians, as utilitarians, there is no such quarrel as he would appear to suppose. The narrowest utilitarian could say little more than Mr. Darwin says (ii. 393): 'As all men desire their own happiness, praise or blame is bestowed on actions and motives according as they tend to this end; and, as happiness is an essential part of the general good, the Greatest Happiness principle indirectly serves as a nearly safe standard of right and wrong.' It is perhaps not impertinent to suspect that the faltering adverbs which we have printed in italics indicate no more than the reluctance of a half-conscious convert to pure utilitarianism. In another place (i. 98) he admits that 'as all wish for happiness, the Greatest Happiness principle will have become a most important secondary guide and object, the social instincts, including sympathy, always serving as the primary impulse and guide.' This is just what Mr. Mill says, only instead of calling the principle a secondary guide, he would call it a standard, to distinguish it from the social impulse, in which, as much as Mr. Darwin, he recognises the base and foundation."-Pall Mall Gazette, April 12th, 1871.

1. In the first edition of the Descent of Man, I., page 97, Mr. Lecky is quoted as one of those who assumed that the "foundation of morality lay in a form of selfishness; but more recently in the 'greatest happiness' principle." Mr. Lecky's name is omitted in this connection in the second edition, page 120. In this edition Mr. Darwin makes it clearer that he attaches most importance to the social instinct as the "primary impulse and guide."

have retrograded in his parental, marriage, and other instincts without having retrograded in his social instincts? and I do not think that there is any evidence that man ever existed as a non- social animal. I must add that I have been very glad to read your remarks on the supposed case of the hive-bee: it affords an amusing contrast with what Miss Cobbe has written in the Theological Review.1 Undoubtedly the great principle of acting for the good of all the members of the same community, and therefore the good of the species, would still have held sovereign sway.

1. Mr. Darwin says (Descent of Man Edition I., Volume I., page 73; Edition II., page 99), "that if men lived like bees our unmarried females would think it a sacred duty to kill their brothers." Miss Cobbe remarks on this "that the principles of social duty would be reversed" (Theological Review, April 1872). Mr. Morley, on the other hand, says of Darwin's assertion, that it is "as reassuring as the most absolute of moralists could desire. For it is tantamount to saying that the foundations of morality, the distinctions of right and wrong, are deeply laid in the very conditions of social existence; that there is in face of these conditions a positive and definite difference between the moral and the immoral, the virtuous and the vicious, the right and the wrong, in the actions of individuals partaking of that social existence."

Scrisoare către John Morley.

Down,14.04. [1871].

Cum nota aceasta nu cere nici un răspuns, nu sovăi să scriu cateva rânduri pentru a spune ce rezumat fidel si complet ai dat despre notiunile mele despre simtul moral (1) în ziarul « Pall Mall », pentru a face remarci atenuante sau explicative. Cum a aparut eroarea pe care am făcut-o vorbind despre fericirea cea mai mare ca fundatie a moralei, este complet neinteligibil pentru mine : in orice timp din mai multi ani in urmă, as fi tratat cu dispret o asemenea idee.

Dl. Lecky nu a facut niciodată o gafă mai mare (2) , si bunătatea dumitale te-a facut să mă eliberezi prea usor. În privinta d-lui Mill, nimic nu m-ar fi multumit mai mult decat a mă fi bazat pe autoritatea lui mare, în privinta instinctelor sociale,dar propozitia pe care eu o citez in [Volumul I.] pagina 71 (« Dacă, asa cum este credinta mea proprie, sentimentele morale nu sunt înnăscute, ci dobândite, ele nu sunt din motivul acesta mai putin naturale .») pare mie contradictoriu cu cuvintele  celelalte pe care le citez, asa incat nu stiu ce să gandesc ; în mod mai special deoarece el zice atât de foarte putin despre instinctele sociale. Cand vorbesc despre activitatea intelectuală ca baza secundară a constiintei, am inteles în mintea mea propriu secundar ca perioadă de dezvoltare ; dar nimeni nu ar fi asteptat să inteleagă o elipsă  atât de mare. Cu referire la propozitia ultimă a dumitale,  nu crezi că se poate ca omul să fi retrogradat în instinctele lui parental, marietal si altele, fără a fi retrogradat în instinctele sociale ale lui ? Si nu gândesc că există vreo dovadă că omul a existat vreodată ca un animal nesocial. Trebuie să adaug ca am fost bucuros foarte să citesc remarcile dumitale despre cazul albinei de stup : el permite un contrast amuzant cu ceea ce a scris d-ra Cobbe in « Revista Teologică »(3). Fără indoială, principiul mare de a actiona pentru binele tuturor membrilor aceleiasi comunităti, si de aceea binele speciei, ar fi stăpânit incă in mod absolut.

1.      – Pall Mall Gazette, 12.04.1871.

« Ceea ce este numit chestiunea simtului moral sunt în realitate două chestiuni : cum este dobândită facultatea morală, si cum este reglementată. De ce ne supunem constiintei sau simtim durere nesupunandu-ne ei ? Si de ce constiinta prescrie un fel de actiune si condamna alt fel ? Pentru a formula aceasta mai tehnic, există chestiunea existentei subiective a constiintei, si există chestiunea prescriptiilor obiective ale ei. Întâi, de ce gândesc că este obligatoriu să fac datoria mea ? Al doilea, de ce gândesc că este datoria mea sa fac aceasta si sa nu fac aceea ? Desi, totusi, chestiunea a doua ar trebui sa fie tratată independent, pentru motive pe care le sugerăm în prezent, răspunsul istoric la aceasta, sau bazele diverse pe care oamenii au identificat feluri diferite de purtare cu datoria, mai curand decat purtarea tipurilor contrare, aruncă lumină asupra chestiunii conditiilor de crestere a ideii de datorie ca un director suveran si imperial. Dl. Darwin pare nouă a nu fi recunoscut în mod perfect separatia logică între cele două părti ale chestiunii simtului moral. De exemplu , el zice (i . 97) că « filosofii scolii derivate de morală au presupus inainte că fundatia moralitătii se afla în un mod  de egoism ; dar mai recent  in principiul fericirii celei mai mari. » Dar dl. Mill, la care dl. Darwin se referă, a arătat in mod expres că principiul fericirii celei mai mari este un standard si nu o fundatie, si că validitatea acestuia ca un standard de actiune justă si actiune eronată este in mod similar tenabil de către unul care crede că simtul moral este innăscut, ca si de către unul care sustine că este dobandit. El spune în mod distinct că sentimentele sociale ale omenirii formează « baza naturală de sentiment pentru moralitatea utilitară. » Atât de departe de a sustine că principiul fericirii celei mai mari este fundatia moralitătii, el l-ar descrie ca principiul formator al suprastructurii la care sentimentele sociale ale omenirii sunt fundatia. Între dl. Darwin si utilitaristi, ca utilitaristi, nu exista o controversă asa cum ar părea că el presupune. Utilitaristul cel mai ingust ar putea zice putin mai mult decat zice dl. Darwin (ii. 393) : « Cum oamenii toti doresc fericirea personală a lor, lauda sau blamul este acordat în functie de actiunile si motivele conforme, după cum ei tind spre scopul acesta ; si cum fericirea este o parte esentială a bunului general, principiul fericirii celei mai mari serveste in mod indirect ca un standard aproape sigur a ceea ce este just si ceea ce este eronat. » Poate nu este impertinent a suspecta că adverbele sovăitoare pe care le-am editat cu litere inclinate indică nimic mai mult decat ezitarea unui convertit pe jumătate la utilitarismul pur. Într-un alt loc (i. 98), el admite că « deoarece toti doresc fericire, principiul fericirii celei mai mari va deveni un ghid si obiect secundar, important in mod special, instinctele sociale, inclusiv simpatia, servind totdeauna ca impuls si ghid primar. » Aceasta este exact ceea ce spune dl. Mill , numai că in loc de a numi principiul un ghid secundar, el l-ar numi un standard, pentru a-l distinge de impulsul social, in care, la fel de mult ca si dl. Darwin, el recunoaste baza si fundatia. »

2. În editia întâia a « Descendentei omului », I., pagina 97, dl . Lecky este citat ca unul din cei care au presupus că « fundatia moralitatii se afla în o forma de egoism ; dar mai recent în principiul « fericirii celei mai mari ». Numele d-lui Lecky este omis în legătura aceasta în editia a doua, p. 120. În editia aceasta, dl. Darwin clarifică faptul că el atasează importanta mai mare la instinctul social ca « impuls si ghid primar ».

3. Dl. Darwin zice (« Descendenta omului », editia I., Volumul I., pagina 73 ; editia II., pagina 99), « că dacă omenii ar fi vietuit ca albinele, femelele nemăritate ale noastre ar fi gândit ca este o datoria sfantă a ucide pe fratii lor. » D-ra Cobbe remarcă despre aceasta « că principiile datoriei sociale ar fi încălcate » (« Revista teologică », aprilie, 1872). Dl. Morley,de altă parte, zice despre presupunerea lui Darwin că aceasta este « la fel de linistitoare pe cât ar putea să dorească cel mai absolut dintre moralisti. Căci este echivalent cu a zice că fundatia moralitătii, distinctiile a ceea ce este just si ceea ce este eronat, sunt asezate în mod profund în conditiile insesi ale existentei sociale ; că există in fata conditiilor acestea o diferentă pozitivă si hotărâtă între moral si imoral, virtuos si vicios, just si eronat, în actiunile indivizilor care participă la această existentă socială.»

 

 

 

  

(darwin-online.org.uk)

Letter to E. HäCKEL.

Down, December 27th, 1871.

I thank you for your very interesting letter, which it has given me much pleasure to receive. I never heard of anything so odd as the Prior in the Holy Catholic Church believing in our ape-like progenitors. I much hope that the Jesuits will not dislodge him.

What a wonderfully active man you are! and I rejoice that you have been so successful in your work on sponges.1 Your book with sixty plates will be magnificent. I shall be glad to learn what you think of Clark's view of sponges being flagellate infusorians; some observers in this country believe in him. I am glad you are going fully to consider inheritance, which is an all-important subject for us. I do not know whether you have ever read my chapter on pangenesis. My ideas have been almost universally despised, and I suppose that I was foolish to publish them; yet I must still think that there is some truth in them. Anyhow, they have aided me much in making me clearly understand the facts of inheritance.

I have had bad health this last summer, and during two months was able to do nothing; but I have now almost finished a next edition of the Origin, which Victor Carus is translating.2 There is not much new in it, except one chapter in which I have answered, I hope satisfactorily, Mr. Mivart's supposed difficulty on the incipient development of useful structures. I have also given my reasons for quite disbelieving in great and sudden modifications. I am preparing an essay on expression in man and the lower animals. It has little importance, but has interested me. I doubt whether my strength will last for much more serious work. I hope, however, to publish next summer the results of my long-continued experiments on the wonderful advantages derived from crossing. I shall continue to work as long as I can, but it does not much signify when I stop, as there are so many good men fully as capable, perhaps more capable,

1. Die Kalkschwämme: eine Monographie; 3 volumes: Berlin, 1872. H.J. Clark published a paper "On the Spongiae Ciliatae as Infusoria flagellata" in the Mem. Boston Nat. Hist. Soc., Volume I., Part iii., 1866. See Häckel, op. cit., Volume I., page 24.

2. See Life and Letters, III., page 49.

than myself of carrying on our work; and of these you rank as the first.

With cordial good wishes for your success in all your work and for your happiness.

Scrisoare către E. Häckel.

Down, 27.12.1871.
 

Multumesc dumitale pentru scrisoarea dumitale foarte interesantă, care a dat mie plăcere multă de a primi-o. Nu am auzit niciodată ceva atât de ciudat ca staretul din sfânta biserică catolică să creadă în strămosi ai nostri similari cu maimutele. Sper mult că iesuitii nu îl vor indepărta.

Ce om minunat de activ esti ! Si mă bucur ca ai avut un asemenea succes cu lucrarea dumitale despre bureti (1). Cartea dumitale cu saizeci de ilustratii va fi magnifică. Voi fi bucuros să aflu ce gândesti despre părerea lui Clark despre bureti că sunt infusorieni flagelati ; unii observatori in tara aceasta cred în el. Sunt bucuros că vei observa in mod complet ereditatea , care este un subiect foarte important pentru noi. Nu stiu daca ai citit capitolul meu despre pangeneză. Ideile  mele au fost dispretuite aproape in mod universal, si presupun ca am fost nebun să le public ; totusi pot incă să gândesc că există ceva adevăr în ele. Oricum, ele m-au ajutat mult in a mă face să inteleg in mod clar faptele ereditătii.

Am fost bolnav in vara trecută, si in timp de două luni nu am putut face nimic ; dar acum am terminat aproape o editie nouă a « Originii », pe care Victor Carus o traduce. Nu este nou mult în ea, in afară de un capitol în care am răspuns, sper in mod satisfăcător, la dificultatea presupusă a d-lui Mivart despre dezvoltarea incipientă a structurilor utile. Am dat de asemenea motivele mele pentru a nu crede în modificările mari si bruste. Pregatesc in prezent un eseu despre expresia la om si la animalele inferioare. Are importanta mică, dar m-a interesat. Mă indoiesc dacă puterea mea va dura pentru lucru mai serios. Eu sper, totusi, să public in vara următoare, rezultatele experimentelor mele, continuate pentru un timp indelungat, despre avantajele minunate derivate din incrucisare. Voi continua să muncesc cât de îndelung pot, dar nu înseamnă mult când mă opresc, deoarece sunt atât de multi oamenii buni, pe deplin la fel de capabili, poate mai capabili decat mine, ca să continue munca noastră ; si între acestia dumneata ai locul prim.

Cu dorinte bune, cordiale, pentru succesul dumitale în toată munca dumitale si pentru fericirea dumitale.

1.      « Die Kalkschwämme : eine Monographie » , trei volume, Berlin, 1872. H. J. Clark a publicat un articol despre « Spongiae Ciliatae » ca « infusoria flagellata », în « Mem. Boston Nat. Hist. Soc. », volum I., Partea iii, 1866. V. Häckel, op. citat, volumul I, pagina 24.

2.      V. « Life and letters » (« Viata si scrisorile lui Charles Darwin, incluzând un capitol autobiografic » de Francis Darwin, 1887), III, pagina 49.

 

 

[www.stiinta.info]   Sursa originală: Darwin Project

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C: