27.02.2008

Teleimersiune, sau filmul viitorului


Mai nou, există o cameră de filmat ce realizează filme panoramice, în care putem privi în ce direcţie dorim. Teleimersiunea ne duce astfel mai aproape de realitatea virtuală.


Categorie: Tehnologie
Autor: Adrian Buzatu



Un nou tip de cameră de filmat în care nu privim doar în o direcţie, cum fac filmele obişnuite, ci în orice direcţie dorim noi, panoramic. Telespectatorul alege ceea ce urmăreşte, exact ca în viaţa reală, relatează PhysOrg.

Dacă vi s-a întămplat vreodată în timpul vizionării unui film să doriţi să puteţi privi în spatele camerei de filmat, să percepeţi acţiunea în ansamblul ei, acum dorinţa vă poate deveni realitate. Nu trebuie decât să vizionaţi acest film şi să indicaţi din mouse direcţia în care doriţi să priviţi. Filmuleţul acesta prezinţă oameni în o barcă, dar puteţi vedea marea de jur împrejur, cerul şi puteţi privi sub apă. Dumneavoastră aveţi controlul.

Compania canadiană Immersive Media este cea care a realizat dispozitivul care filmează în toate direcţiile, iar filmuleţul de mai sus este de pe site-ul companiei. Numit Dodeca 2360, acesta este de fapt format din 11 camere de filmat de foarte bună rezoluţie care filmează în toate direcţiile. Un software special pune toate aceste unsprezece filme împreună pentru a se forma un nou tip de film, denumit "teleimersiune".

În prezent, telespectatorul poate vedea doar ceea ce filmează camera într-o anumită direcţie. În teleimersiune însă, telespecatorul alege în timp real în ce direcţie să privească, poate privi în detaliu în un anumit colţ, poate poposi asupra unui loc, apoi poate privi iarăşi în altă parte.

Haideţi să ne imaginăm şi un alt posibil exemplu şi anume o bătălie filmată în teleimersiune. Puteţi urmări cu privirea batalia a doi comandanţi, pentru ca apoi să reveniţi la alt colţ al luptei, unde tocmai a ajuns cavaleria aliată. Este ca şi cum aţi fi situat pe un deal şi aţi privi bătălia în toate direcţiile şi puteţi alege unde să priviţi la un moment dat. Dar mai mult, în "teleimersiune" aveţi şi un avantaj pe care nu îl aveţi în realitate, anume puteţi da înapoi şi să mai revedeţi odată o scenă ce v-a atras atenţia.

Teleimersiunea vă mai oferă încă un avantaj. Software-ul oferă şi un film obişnuit ce conţine o proiecţie a filmului panormaic. Este ca şi cum aţi fi în elicoper, la înălţime, şi aţi vedea dintr-o singură privire întreagul câmp de bătălie. Acest tip de film se numeşte "film sferic" şi poate fi vizionat cu programele obişnuite de vizionat filme.

Cum prin aceasta alegeţi singur care scene le priviţi, experienţa este una personală. Altcineva care priveşte aceeaşi "teleimersiune" va alege alte scene şi va avea o altă experienţă. Ca şi în viaţa reală, când mai mulţi văd acelaşi lucru, fiecare percepe lucruri diferite şi îşi formează percepţii şi sentimente diferite.

Camera cântăreşte cam 10 kg, are o rezoluţie foarte bună, de peste 100 de milioane de pixeli pe secundă şi pe lângă cele 11 camere de filmat este dotată şi cu patru microfoane, pentru a înregistra foarte precis sunetul din toate direcţiile.

Tehnologia pe care se bazează camera Dodeca 2360 a fost concepută acum trei ani şi deja a fost folosită de FBI şi Google Earth, fiecare în scopuri diferite. FBI filmează panoramic străzile pe unde urmau să treacă demnitari. Din câteva mişcări de mouse-ul, un agent ce urmăreşte filmul în direct poate privi rapid ba pe acoperişul cladirii să vadă dacă nu este vreun lunetist, ba în mulţime să vadă dacă nu există vreun agitator. Tot camera aceasta a fost folosită şi de Google Earth care oferă un serviciu numit Street view, cu imagini panoramice ale unor străzi din oraşe mari din Statele Unite.

Cum poţi privi în ce direcţie doreşti, ca în realitate, teleimersiunea este un pas înainte spre realitatea virtuală, iar aplicaţiile de natură practică şi cinematografică nu au întârziat să apară.

[www.stiinta.info]

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C:
 
  • April 28, 2008, 10:52 am - Gutza

    plm


  • March 5, 2008, 2:29 pm - Adi

    Nu e asa ca e frumos? Imagineaza-ti un meci de fotbal filmat asa si sa poti urmari orice jucator vrei tu (sau pe o anume fata din tribuna, daca preferi asta). Tu alegi ce vezi, e impresionat, ca in viata reala.

    Ca o paranteza, acum imi arata un prieten ce performante au ultimele placi grafice pentru jocuri si cum realizeaza imagini asa de reale, cu umbre, unde, exact ca in viata reala, toate calculate cu fotoni reali si cum se reflecta si cum fac interferente, e impresionant. Joci un joc pe calculator acum si zici ca te afli in un film.


  • March 4, 2008, 2:18 pm - IONUT

    WAW..........IMPRESIONANT,mai ales filmuletele acelea


  • March 2, 2008, 11:06 am - Adi

    Intr-adevar, tine de tehnologie, tocmai de aceea am pus-o la rubrica "Tehnologie". Daca te referi de ce se afla pe un site ce are stiinta in titlu, explicatia este ca stiinta si tehnologia merg mana in mana si ambele sunt abordate in site-ul nostru. Asadar va asteptam pentru noutati si din stiinta si din tehnologie care sunt relevante.


  • March 2, 2008, 12:16 am - Iulian

    As considera subiectul acestui articol ca mai degraba apartinand de inginerie decat de stiinta. Poate chiar si din punct de vedere technologic dar sigur stiintific, cam toate aspectele legate de aceasta camera si de post-procesarea imaginilor sunt cunoscute de mai multi ani de zile, daca nu ma-nsel. Insa avansurile technologice de dupa 2000 au permis eficientizarea crearii acestei camere. Daca ne gandim numai la puterea de calcul necesara pentru imbinarea celor 11 filme... probabil c-acum 10 ani nici cea mai buna "workstation" nu i-ar fi facut fatza.
    ...dar intradevar interesant.