Soluţiile ionice degradează nailonul şi pot fi utilizate la reciclarea maselor plastice
O problemă importantă pentru menţinerea standardelor de mediu este reciclarea deşeurilor din material plastic. Doi cercetători japonezi au obţinut o metodă simplă pentru degradarea nailonului în caprolactam – elementul component al polimerului. Metoda presupune incubarea fragmentelor de material plastic cu soluţii ionice la o temperatură de 300 °C şi recuperarea caprolactamului prin distilarea directă a podusului de reacţie. Caprolactamul recuperat poate fi refolosit în sinteza de materiale plastice.
Categorie: Alte domenii
Autor: Georgeta Basturea
Cei mai mulţi dintre noi folosim zilnic produse confecţionate din materiale plastice şi de cele mai multe ori acestea ajung în ladă de gunoi sau, mai rău, pe câmpul din spatele casei. În ambele cazuri, aceşti polimeri artificiali, contribuie enorm la poluarea terestră. O metodă eficientă pentru înlăturarea efectului poluant presupune reciclarea acestor materiale prin descompunerea lor şi refolosirea monomerilor constituenţi. Metodele cunoscute în prezent folosesc solvenţi şi aparate speciale iar procesul de degradare necesită temperaturi şi presiuni ridicate, facând astfel procesul de reciclare foarte costisitor.
Revista Organic Letters a publicat, în numărul din 21 iunie, o nouă metodă de descompunere a nailonului în caprolactam – elementul care stă la baza polimerului. Rezultatele obţinute de Akio Kamimura şi Shigehiro Yamamoto de la Universitatea Yamguchi din Japonia descriu o metodă relativ simplă care nu necesită condiţii de laborator neobişnuite. Metoda presupune incubarea materialelor plastice cu lichide ionice, soluţii care conţin aproximativ 99.9 % ioni încărcaţi pozitiv sau negativ, la temperatura de 300 °C (o temperatură relativ scăzută pentru standardele industriale) şi presiuni normale. Soluţia ionică poate fi reutilizată de cel puţin 5 ori, iar condiţiile de reacţie sunt uşor de obţinut.
Succesul acestei metode pe scară industrială va fi determinat de costul soluţiilor ionice utilizate. Pentru că acestea sunt încă deosebit de costisitoare, ele vor trebui să fie refolosite probabil de mai multe ori, deci trebuie să aibă o stabilitate ridicată. În orice caz, metodă este promiţătoare şi poate să devină o modalitate de reciclare a nailonului la nivel industrial.
Sursa originală: sciencenewsonline.org. Ştire prelucrată de www.stiinta.info.






Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
Exista, trebuie doar descoperite, cercetate si puse in practica. Trebuie vointa politica de a dedica bani cercetarii si o economie de piata competitiva pentru a pune descoperirile in aplicare.
tare, deci pana la urma exista mai multe sanse de a salva planeta... ahaaa :)