29.01.2008

Rusia va avea propriul ei cosmodrom!


Rusia nu are propriul ei cosmodrom. Din perioada sovietică şi chiar şi acum, Rusia foloseşte cosmodromul Baikonour din Kazahstan, ţară ce făcea, e drept, parte din Uniunea Sovietică.


Categorie: Tehnologie
Autor: Adrian Buzatu



Pare incredibil, dar este adevărat. Rusia, care alături de SUA este o putere dominantă în zborurile spaţiale, nu are propriul ei cosmodrom. Din perioada sovietică şi chiar şi acum, Rusia foloseşte cosmodromul Baikonour din Kazahstan, ţară ce făcea, e drept, parte din Uniunea Sovietică. Din 1994, Rusia închiriază cosmodromul pentru 115 milioane de dolari anual, şi aceasta până în 2050.

Însă Rusia nu va aştepta cu braţele încrucişate până atunci, ci plănuieşte deja construirea unui cosmodrom pe teritoriul său. Este vorba despre cosmodromul Vostochny, în sudul Rusiei, în regiunea Amur, la graniţa cu China.

Motivaţia principală este aceea ca Rusia să nu depindă de nicio altă ţară pentru misiunile sale spaţiale. Cosmodromul ar trebui să fie gata din 2016 să lanseze orice fel de rachetă, iar din 2018 să lanseze şi zboruri cu echipaj uman. Primul ministru rus, Serghei Ivanov, este sigur că întreaga zonă Amur se va dezvolta economic drept urmare a construirii cosmodromului.

Cosmodromul folosit de Statele Unite este situat la Cape Canaveral, în statul Florida. Cel folosit de Uniunea Europeană este situat în Guyana Franceză. Cel chinezesc este situat la Centrul Spaţial Jiuquan. Este necesară amplasarea cosmodromurilor cât mai aproape de ecuator, iar aceste localităţi sunt destul de aproape de ecuator, din câte putem vedea.

Rusia continuă sa fie o mare putere spaţială, alături de Statele Unite, deşi în ultimii ani China, Japonia şi India au intrat şi ele în cursa cosmică, fiecare trimiţând sateliţi în spaţiu şi câte o sondă spre Lună.

Articol adaptat de Ioan Natura şi Adrian Buzatu după: Yahoo News pentru http://stiinta.info.

[www.stiinta.info]

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C:
 
  • March 27, 2010, 12:51 am - s.a

    corect...in termeni mai complicati explicatia este aceasta:
    Pamantul este de fapt un sferoid turtit la cei doi poli si mai umflat in jurul ecuatorului. Din aceasta cauza raza lui nu este constanta variind intre 6356 km la poli si 6378 km la ecuator, cu o valoare medie de 6371 km. De asemenea circumferinta variaza fiind cea mai mare in jurul ecuatorului (40075 km).
    Perioada orbitala (adica in cat timp Pamantul realizeaza o rotatie completa) este aceeasi la orice latitudine cu o valoare aproximativa de 23 ore si 56 minute.
    Un punct aflat la o latitudine mai mare va avea de parcurs deci in aceeasi perioada orbitala o circumferinta (in planul local paralel cu ecuatorul) mai mica, deci va avea o viteza liniara mai mica.
    Cu alte cuvinte desi viteza unghiulara este aceeasi, viteza liniara locala este diferita (fiind cea mai mare la ecuator 1674 km/h sau 465m/s).
    De multe ori pentru a atinge viteza orbitala (pentru a ramane pe orbita in jurul Pamantului) un satelit foloseste viteza aditionala pe care i-o poate oferi natural Pamantul pentru ca aceasta este gratuita si reduce cantitatea de combustibil necesara rachetei. O lansare spre est ar aduce in plus aceasta viteza celei oferite de motoarele rachetei in timp ce o lansare spre vest ar scadea-o.
    De aceea unele din bazele de lansare sunt amplasate in jurul ecuatorului, facand uz de factorul natural. Importanta acestui factor depinde insa de multe elemente (tipul de orbita tintit, capacitatea rachetei in raport cu masa satelitului ce urmeaza a fi lansat etc).
    Nu trebuie uitat deasemenea factorul strategic pe care aceste baze spatiale il au (de aceea pozitionarea lor este conditionata si de teritoriul national). O solutie alternativa este folosirea unor platforme mobile (de ex operatorul comercial SeaLaunch).


  • March 26, 2010, 3:26 pm - cristi

    pentru ca racheta la lansare sa fie "aruncata" cat mai puternic in spatiu de Pamantul rotitor... e ca si cum ai tine o galeata de o ata si o invarti. Apoi ea scapa si care cat colo. La fel si cu racheta, si ea "scapa" cu energie aditionala imprimata de pamantul in rotatie.


  • March 26, 2010, 2:40 pm - daria

    de ce este necesara amplasarea aerodromurilor cat mai aproape de Ecuator?


  • April 15, 2008, 11:06 am - Wolf

    Romania cand o sa-si faca si ea un cosmodrom? Numai al ei? :)) sateliti avem(nevoie)?


  • February 5, 2008, 8:49 pm - test

    test


  • January 29, 2008, 2:05 pm - Adi

    Multumesc pentru intrebare, Iulian. Iata aici o explicatie pentru motivele din care se lanseaza rachete de la Ecuator (sau cat mai aproape de Ecuator).

    http://graffiti.virgin.net/ljmayes.mal/var/gravity.htm


  • January 29, 2008, 9:06 am - Iulian

    Buna, Adi!
    Cred c-ar fi fost bine sa mai fi adaugat o propozitie pentru a explica de ce lansarea de la ecuator este cea preferata pentru cei ce se gandesc mai putin la geofizica.
    Numai bine,
    Iulian


  • January 27, 2008, 4:45 am - Ioan

    ...super tare!