Dinozaurii au dispărut din cauza impactului Pământului cu un asteroid
Impactul unui asteroid cu Pământul a dus la dispariția dinozaurilor și nu activitatea vulcanică intensă. Concluzia aparține unui grup de peste 40 de cercetători de la cele mai cunoscute universități din lume. Studiul lor a fost publicat în revista Science.
Categorie: Astronomie
Autor: Catalin Mosoia
Impactul unui asteroid cu Pământul a dus la dispariția dinozaurilor și nu activitatea vulcanică intensă. Concluzia aparține unui grup de peste 40 de cercetători de la cele mai cunoscute universități din lume. Studiul lor a fost publicat în revista Science.
Acum 65 de milioane de ani, la granița erelor geologice Cretacic și Paleocen, a avut loc una din cele trei mari extincții din ultimii 500 de milioane de ani. Momentul a coincis atât cu impactul dintre asteroid și planeta noastră într-un loc din Mexic dar și cu activitate vulcanică intensă undeva în India.
Dupa cercetări și revizuiri ale lucrărilor publicate în ultimii 20 de ani, experții susțin că ciocnirea dintre un asteroid de mărimea unei insule și planeta noastră a dus la dispariția dinozaurilor. Corpul ceresc ar fi avut lățimea de aproape 15 kilometri și se presupune că a lovit Pământul cu o forță de un milliard de ori mai mare decât bomba de la Hiroshima.
Materia a fost aruncată în atmosfera și majoritatea viețuitoarelor au dispărut în doar câteva zile; au fost cutremure de peste 10 grade pe scara Richter și a urmat un lanț de evenimente care au dus în final la iarna globală, după cum susține Dr Joanna Morgan de la Imperial College London, co-autor al studiului.
La rândul lui Dr Gareth Collins, alt co-autor al cercetării și tot de la Imperial College London, spune că așa a luat sfârșit dominația de 160 de milioane de ani a dinozaurilor. A fost un moment crucial în istoria Pământului care a permis oamenilor să devină specia dominantă pe planetă, mai spune Dr Collins.
Alți cercetători au susținut că dispariția dinozaurilor a fost urmare a activității vulcanice dintr-o zonă din India unde s-au înregistrat timp de aproximativ 1,5 milioane de ani serii intregi de erupții vulcanice. Acestea ar fi aruncat un volum de lavă calculat la peste un million de metri cubi de bazalt, cantitate suficientă pentru a umple de două ori zona Mării Negre.
Noul studiu publicat pe 5 martie în revista Science se bazează pe cercetările realizate de paleontologi, geochimiști, geofizicieni și sedimentologi asupra impactului unui asteroid cu Pământul. Dovezile științifice arată că evenimentul de acum 65 de milioane de ani a distrus ecosistemele marin și uscat, ceea ce potrivit autorilor, demonstrează că ciocnirea dintre asteroid și planeta noastra este singura explicație plauzibilă.
"Acum credem cu tărie ca impactul cu un asteroid a fost cauza dispariției. Momentul critic pentru dinozauri a fost atunci când materia a fost aruncată cu viteze foarte mari în atmosferă," precizează Dr Joanna Morgan în comunicatul de presă emis de Imperial College London.
Mai multe amănunte aici.
Rezumatul articolului apărut în revista Science este disponibil aici.
Articolul este preluat de pe portalul www.ziarulstiintelor.eu cu permisiunea autorului.







Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
Ideea este ca am fost primul om care a pus alaturi de evolutia liniei H alfa a hidrogenului solar, absorbtia clorofiliana si cea a organitelor celulare, rezultind evolutia celulelor vii. Si asta era in anii 1986-1987, in concursuri si reviste stiintifice, sesiuni stiintifice nationale.
S-a publicat si in Revista Padurilor un material de 3 pagini si planse, inclusiv pe caperta, legat de aceste observatii stiintifice!
Cu toate acestea mi se spune ca americanii...
Sa fim seriosi, numai cite scandaluri au fost pina am reusit sa public aceste idei in premiera!
Am citit si eu parte a teoriei tale de aici: http://forum.softpedia.com/lofiversion/index.php/t366003.html
Interesanta teorie, dar nu e chiar straina de comunitatea stiintifica. Am vazut pe Discovery ca unii cercetatori i-au in calcul si H-alfa. Mie mi se pare eleganta teoria si ma bucur ca am reusit sa o citesc in limba romana explicata de tine. E drept ca stiam de ea dar nu am vazut-o detaliata pana acuma.
Spectrul de linii de emisie de la stele se schimba odata cu racirea acestora! A se vedea evolutia stelelor!
@Parascan Gheorghe
Pai si de ce s-a diminuat intensitatea liniei H alfa? Vreo cauza, ceva? Explica-ne!
Este uimitor cum in societatea omeneasca, chiar si in stiinta, mergem toti ca gistele le balta! Vine unul si lanseaza o idee. O vreme ramine ratacita, apoi un specimen , grande al stiintei, declara ca acea idee este OK!
Vine presa si bate apa in piua pina se creaza opinia absolutului. Multi cistiga sume imense din vinderea informatiei...
Adevarul stiintific natural este insa cu totul altul. Este comod sa sustinem o singura idee, ca cea a disparitiei dinozaurilor din pricina caderii unui meteorit gigant! Dar este mult mai incomod sa treci in revista mii de ipoteze, multe din ele mult mai realiste si incitante!
De exemplu exista si ipoteza ca marii dinozauri si vegetatia de mari dimensiuni din jurasic... a disparut majoritar nu din cauza unui meteorit, ci din cauza diminuarii de peste 2-3 ori a intensitatii liniei H alfa a atomului de Hidrogen din spectrul de emisie solar. Cum soarele emite in prezent 80 procente in cadrul acestei radiatii, cum clorofila absoarbe 80 procente din radiatiile solare din cadrul acelorasi radiatii rosii, rezulta ca diminuarea de pe linia de emisie solara H alfa a atomilor de hidrogen solar pot explica mult mai plauzibil disparitia dinozaurilor. Sa nu uitam ca pasarile si reptilele actuale sunt urmasii fostilor dinozauri! Deci acestia nu au disparut, ci au evoluat!
A se vedea evolutia spectrelor de emisie a stelelor galbene!
Parascan