07.11.2008

Problema cu fizica ("The trouble with physics"), prima parte

In ultima sa carte, Lee Smolin ne explică de ce fizica fundamentală este în criză profundă. Tot el ne dă şi câteva sugestii de a ieşi din criză. Astăzi prima parte a recenziei acestei cărţi.


Categorie: Recenzii
Autor: Cristian Presură




Este târziu, copii dorm, parcă toată lumea doarme. A fost o zi grea, am adormit de oboseală şi m-am trezit în mijlocul nopţii regăsind liniştea din jurul meu. Povestea nu este numai a mea, poate fi şi a ta, cititorule şi mă duce cu gândul la întrebările esenţiale, cine suntem, de ce trăim pe această lume, de ce suferim. Un moment propice deci pentru a trece în revistă cartea recent citită, "The trouble with physics", de Lee Smolin.

Cartea are două părţi virtuale. Prima se referă la problemele profunde ale fizicii moderne, a doua la problemele oamenilor ce construiesc astăzi fizică. Mesajul primei părţi este: fizica fundamentală este în criză; în ultimii 25 de ani nu s-a mai realizat practic nici un progres. Aceasta, spune Smolin, pentru că fizica a fost cucerită de matematicieni, pentru că, din anii de după război, odată cu succesul teoriilor cuantice ale câmpului, am acceptat teoriile complexe matematic numai pentru că ne dădeau rezultate corecte. Ele au ignorat însă problemele esenţiale ale fizicii (problema măsurătorii cuantice, de exemplu). Practic, am măturat sub preş aceste probleme fundamentale şi am acceptat soluţiile matematice complexe. Pentru a iesi din criză, trebuie sa identificăm problemele fundamentale şi să le rezolvăm.

Căci să observăm că fizica s-a dezvoltat pornind de la reflecţia asupra unor probleme fundamentale. De ce nu cade Luna? (exemplific eu) şi a ieşit gravitaţia. Cu mecanica cuantică şi mai ales cu teoria cuantică a câmpurilor, abordarea s-a rupt brusc. Aici am început să acceptăm comportări ciudate numai pentru că ecuaţiile explicau realitatea. Să luăm principiul de incertitudine, sau renormalizarea electrodinamicii cuantice (eliminarea de infinităţi). Vechile generaţii de fizicieni era şocaţi: (zic eu), Dirac zicea că ascundem infinităţile sub preş... Einstein nu acceptă bazele fizicii cuantice (Dumnezeu nu da cu zarul), etc...

Noile generaţii (Feynmann, Dayson) ziceau: ce ne interesează dacă nu înţelegem, sau dacă percem această comportare ca fiind paradoxală, putem prezice şi fita realitatea, aşa că nu mai faceţi atâta gălăgie... Acum însă, zice Smolin, am ajuns la punctul la care nu se mai poate şi trebuie să ne întoarcem la problemele fundamentale pe care le-am sărit. Ce sens are, zice Smolin, să construim zeci de mii de variante matematice ale unor teorii ipotetice, nu e mai bine să ne întoarcem la problemele lăsate în drum? Poate că în felul ăsta vom găsi cheia pentru a face un progres...

Partea a doua a cărţii vine ca o completare logică a primei. Astfel, prin anii 1980 s-a dezvoltat teoria coardelor (mai denumită şi teoria stringurilor, sau a corzilor, încă nu ştiu formularea precisă). Aceasta este o complicatenie matematică care nu se bazează pe nici un fel de rezultat experimental, spune Smolin... Culmea... Cu alte cuvinte, am învăţat să acceptăm chiar şi teorii ciudate, numai pentru că s-ar putea să fie adevărate, fără să aibă totuşi o bază experimentală solidă care să le susţină. Mai mult, teoria coardelor are mii de variante care o fac neverificabilă experimental. Orice variantă am contrazice experimental, o să mai ramână alte mii care o să se potrivească cu experimentul... Introducem dimensiuni aditionale ale Univeruslui, d-branes  si compactări in mii de feluri, si fităm aproape orice rezultat experimental care s-ar putea obţine... Mai este o teorie fizică aşa cum o defineau înaintaşii noştri?

Mai rău, spune Smolin, profesorii care au construit teoria coardelor conduc astăzi toate Universităţile şi nu acceptă doctoranzi decât dacă şi doctoranzii acceptă să studieze aceleaşi teorii. Practic şi ei trebuie să fie aşi în ale matematicii şi aşi în ale imaginaţiei fără frontiere experimentale... Aceşti profesori, spune Smolin, sunt elevii şcolii "matematice" a fizicii, cea dezvoltată de Feynmann,  etc... Ei au uitat să adreseze bazele fundamentale ale fizicii, să le cupleze cu probleme experimentale, aşa cum au făcut fizicienii din generaţia de până la război, Einstein, Pauli şi toţi ceilalţi.

Personal, recunosc mult din a doua parte, căci am colegi de generaţie (cei mai buni) care au urmat aceste căi. Am caz un caz clar, discutat în carte, în care am avut plăcerea să recunosc un personaj real pe care l-am cunoscut personal, şi să îi dau dreptate lui Smolin (despre asta mai târziu). Sunt însă prea dezamăgit de ceea ce eu consider nereuşita noastră socială (sărăcie, corupţie, indiferenţă, etc.), aşa că nu m-a interesat prea mult fenomenul social al acestor profesori din teoria coardelor, care au canalizat aproape toate fondurile de cercetare. De aceea am cam sărit pe acoluri câteva pagini, iar comentariile mele sunt şi mai puţine la aceste capitole...

O să mă întorc deci la probleme fundamentale ale fizicii şi o să încep discuţia cărţii capitol cu capitol. Va fi una lungă, căci ştiu că am făcut multe însemnări şi sunt şi lucruri pe care eu însumi aş vrea să le discut, să le aprofundez. Deci, să încep cu introducerea.

INTRODUCERE

Cercetătorii ce lucrează într-un domeniu ŞTIU că fundaţiile şi cărămizile acelui domeniu nu sunt aşa de solide aşa cum cred cei din afara domeniului.

Ideea esenţială a cărţii: "We have failed", n-am reuşit. În fizica teoretică fundamentală NIMIC nu s-a mai întâmplat din anii 70. De fapt, în afară de descoperirea masei neutrinilor, a materiei/energiei intuncate, nimic nu s-a mai întâmplat în toată fizică fundamentală...

Spune că cartea va critică teoria stringurilor, pentru că nu e falsificabila. Critică în plus şi mediul academic, care e plin de profesori teoreticieni ai teoriei corzilor.

1. CELE CINCI PROBLEME FUNDAMENTALE NEREZOLVATE ALE FIZICII

Ce plăcere să scriu despre ele... Dacă se întâmplă să fie cineva tânăr care să citească aceste rânduri, să ştie că are ce descoperi în fizica fundamentală. Să ştie că fizica are nevoie de gândirea lui aparte, pentru a reuşi. Deci:

Problema 1: combinarea relativităţii generalizate cu teoria cuanticii. Cheia soluţiei (poate): ambele au infinităţi. La găuri negre avem o singularitate (materia colapsează la infinit în interiorul orizontului), la mecanica cuantică avem infinităţile introduse de teoriile cuantice ale câmpului, care introduc variabile locale cuantice în fiecare punct din spaţiu (infinităţi ce se regăsesc în energia de zero de exemplu). Speranţa este că dacă combinăm cele două teorii scăpăm de ambele seturi de infinităţi. Clar însă, zice Smolin, mecanica cuantică nu spune toată povestea. Cum se poate, spune el, ca electronul să poată fi oriunde în Univers înainte de a-l găsi (funcţia de undă)? Sună a misticism. Smolin se dovedeşte un adept al REALISMULUI, aşa cum a fost Einstein, care a fost împotriva mecanicii cuantice.

Teoria cuantică nu este "realistă" aşa cum e construită azi, pentru că descrierea ei depinde de alegerea observatorului. E clar, dacă eu sunt observatorul, după o măsurătoare proiectez funcţia de undă în funcţie de ceea ce observ eu. Dacă altcineva mă observă pe mine şi experimentul meu, el proiectează funcţia de undă a ansamblului dat de mine şi experiment. Descrierea rezultatelor depinde de cine e observatorul (ceva subiectiv), deci teoria nu e "realistă". Se vede în exemplul pisicii lui Schrodinger. Mecanica cuantică trebuie extinsă, pentru a fi descrisă de mai mulţi observatori, iată una din sugestiile lui Smolin.

Personal, am încercat odată să dezvolt un paradox ca al lui Godel bazându-mă pe această alegere arbitrară a observatorului, însă nu am reuşit... Poate vei reuşi tu, dragă tinere cititor... Dacă se întâmplă să studiezi mecanica cuantică la facultate, nu uita să întrebi profesorul de ce vei obţine aceleaşi rezultate experimentale independent de alegerea observatorului. Nu accepta imediat răspunsul matematic al profesorului că asta este deoarece ecuaţiile mecanicii cuantice sunt liniare, iar observabilele sunt şi ele nişte operatori liniari. Răspunsul fundamental nu se poate baza pe nişte ecuaţii... Lumea nu este consistenta experimental (comportare independentă de observator) pentru că anumite ecuaţii sunt liniare... Trebuie să fie un principiu mai profund... Construiesc şi eu acum ideile urmărind pe cele ale lui Smolin, căci tu, dacă vei da un alt răspuns decât al profesorului tău, vei putea desface unul dintre misterele fizicii care ar putea arunca fizica într-o altă direcţie decât este acum...

Problema 2: colecţia de probleme fundamentale ale mecanicii cuantice. Smolin nu le numeşte direct, eu numesc însă două: problema funcţiei de undă (electronul poate fi oriunde în Univers, este descris de o undă de probabilitate, practic problema dualităţii unda-cospuscul) şi problema măsurătorii (după ce găsesc electronul, el va fi aici cu o probabilitate mare), care se reflecta în proiecţia funcţiei de undă (unda de probabilitate se schimbă instantaneu în tot universul).

Smolin are două sugestii. Prima este să realizam că mecanica cuantică şi relativitatea generală (problema 1) au concepte diferite de lucru. Pentru a le unifica, trebuie să unificăm CONCEPTELE, nu numai ecuaţiile... A doua este că trebuie să aducem pe pământ limbajul matematic al fizicii cuantice. Să ieşim din descrierea matematică a operatorilor liniari, funcţiei de undă în spaţiu Hilbert, adică practic ce am învăţat la facultate, bazele puse de interpretarea de la Copenhaga...

Problema 3: unificarea tuturor forţelor pentru particulele elementare. Dacă lăsăm la o parte mecanica cuantică, spune Smolin, unificarea e uşor de făcut... Fără mecanica cuantică însă nu se poate... După mine are dreptate, avem acum un lagrangean aşa de complex, care descrie tot ce am măsurat, dar nu ştim de unde vin cele câteva zeci de constante ale lui, de ce sunt acele potriviri perfecte (sarcina electronului egală cu a protonului de exemplu), sau potriviri imperfecte (unghiurile Cabibbo, ori mixajul neutrinilor)...

Problema 4: de ce constantele modelului standard sunt cele care sunt. Am anticipat, am scris deja în punctul precedent.

Problema 5: materia şi energia întunecată.


2. MITOLOGIA FRUMUSEŢII

Ideea de bază, spune Smolin, este că orice descoperire fundamentală vine ca o surpriză şi că e o evidentă ce poate fi testată mai târziu experimental. Unificarea, spune el, este recunoaşterea esenţei în două teorii diferite. Sună şi
mplu, dar este extrem de adânc...

Smolin da apoi nenumărate exemple: unficarea repausului cu mişcarea (Galilei), unfificarea mecanicii cu astronomia (Kepler), unificarea electricului cu magneticul (Maxwell) etc. Toate acestea aduc supriza, par apoi ca o evidenţă şi recunosc elementele esenţiale ale unor teorii diferite. Ele fac şi predicţii verificabile şi unice (teoriile nu au mii de variante ca teoria coardelor). Ideea pare simplu, însă ea poarta cheia soluţiei... Dacă cineva este în stare să recunoască un element unificator în mecanica cuantică şi relativitatea generalizată, atunci este în stare să le unifice.

3. LUMEA CĂ O GEOMETRIE

Einstein nu a putut primi iniţial o slujbă academică (a lucrat la brevetele de invenţii). Paradoxal, atipic, sau doar un exemplu al unui fenomen mai des?

Există teorii care se onstruiesc "în spaţiu" (mecanica cuantică) şi altele care se construiesc "odată cu spaţiul" (relativitatea generalizată). Practic, la primele se dă spaţiul (curbura, mărimea etc), iar din cele de al doilea tip iese şi spaţiul. E clar, le vrem pe cele de al doilea tip... Desigur, nu înseamnă că putem apoi spune că va fi spaţiu ("Să fie spaţiu!"), ci că vom putea calcula din teorie proprietăţile nu numai ale materiee dar şi ale spaţiului (curbura etc.)... Hmm..., uite deja o sugestie de unificare: spaţiul este materie, cum altfel am putea observa spaţiul vid? Numai pentru că ne influenţează rezultatele în altă parte (forţa Cazimir)? În orice caz, Smolin considera teoriile de timpul doi mai profunde.

Kalutza-Klein au unificat electromagnetismul cu relativitatea generalizată asumând că Universul mai are o dimensiune ascunsă, pe care noi o percepem că generând proprietăţile electromagnetice. Astfel, sarcina electrică ar fi dată de raza de compactare a dimensiunii ascunse (pe care astfel nu o vedem). Teoretic sublim (zice Smolim), practic groaznic... Deoarece relativitatea generalizată prezice un spaţiu-timp dinamic, aşa va fi şi cu raza (variază) şi deci şi sarcina electronului! Ori asta nu se vede în practică... Din cauza aceasta teoria pică.

Azi însă, şi Smolin începe critică, există fizicieni, care întortochează aşa de mult spaţiu-timpul încât reuşesc să găsească soluţii matematice în care raza rămâne stabilă. Tot ce îţi trebuie este imaginaţie... De ce însă, spune Smolin, ne-am încrede în aceşti teoreticieni? Să fie această proprietate frumoasă (constanta sarcinii electrice) numai o proprietate întâmplătoare a unui set complex de ecuaţii? Nu dăm atunci în principiul antropic (iarăşi scriu de la mine...)? În mod normal, raza dimensiunii adiţionale variază, cu ea şi sarcina electrică şi huups cu teoria la gunoi... Cel puţin aşa cum e... Smolin nu este deci de acord să acceptăm teorii particulare şi speciale care conduc la constanţa sarcinii electrice, numai pe baza soluţiilor particulare şi frumos alese. El vrea principiul fundamental din spatele acestei observaţii experimentale...

Corect, aş zice eu, deşi încă am probleme cu înţelegerea, dacă cuantificam, nu vom obţine automat valori discrete, deci şi sarcini discrete ale electronului? Dacă eu am dreptate, atunci sarcina electronului ar trebuie să se schimbe aleatoriu la miliarde de ani, pentru că ea ar putea lua şi alte valori, lucru care s-ar putea testa... Probabil de asta nu am dreptate... Sau totuşi?


4. UNIFICAREA DEVINE O ŞTIINŢĂ

Frumos... Prima parte a capitolului discută esenţa teoriilor de etalonare: forţele de interacţie sunt un rezultat al simetriilor. Dacă nu erau simetrii, nu avem nici forţe şi lumea era plictisitoare. Simetrie înseamnă că schimbi ceva în experiment şi rezultatul e acelaşi. Schimbi culoarea cuarcilor întrei ei, acelaşi rezultat, atunci cuarcii interacţionează prin forţa de culoare. Forma matematică iese din ecuaţiile simetriei. Schimbi faza electronului în tot Universul, acelaşi rezultat şi iese forţa electromagnetică, cu ecuaţiile care trebuie. Desgur, e vorba de etalonări locale, însă Smolin nu intra în detalii. De reţinut: "Dă-mi simetria şi eu îţi dau forţa"...

Legea de mai sus (simetria de etalonare) explica frumos şi ruperea de simetrie. Dacă cumva simetria se rupe spontan (supraconductori, magnetic, vidul plin de bozoni Higgs, etc.) atunci se va schimba şi forţele de interacţie! Briliant. De unde înainte aveam una, două forţe, după ruperea de simetrie avem zece! Aplicând invers, poate că toate cele patru forţe fundamentale de azi vin din simetrii de fapt rupe spontan (exemplul forţe electrice şi slabe care vine din electroslaba).

În anii 1970 s-a propus ca aceasta simetrie originala ar fi fost SU (5). Aici electronul, cei trei cuarci de culori diferite şi neutronul (cinci particule deci) ar fi de fapt manifestări ale aceeaşi particule, dacă simetria nu ar fi ruptă. Ar fi o particula, o forţă, ecuaţii cunoscute pentru forţe, date de simetria SU (5). Ea s-ar rupe apoi în SU (3) xSU (2) xU (1), modelul standard, şi am avea mai multe forţe şi mai multe particule (cele cinci).

Superba teorie, zice Smolin, teoria tinereţii lui în care a crezut, doar că are o "mică" problema, este infirmata de experimente... Astfel, teoria spune că protonul se poate atunci dezintegra în particule. Teoria SU(5) şi un timp pentru dezintegrare, iar experimentele curente arata ca protonul nu se dezintegrează... De fapt, nu se dezintegrează sigur în timpul prezis de teorie... Ce păcat, rămânem aşa cu cinci particule sparate, structurate pe generaţii...

Revin la teoria de etalonare, căci e în carte un pasaj pe care eu nu îl înţeleg pe deplin, dar cred că ascunde o esenţă: "Einstein a realizat că diferenţa între fenomene nu este intrinsecă fenomenelor ci este datorită necesităţii de a descrie rezultatele din punctele de vedere ale unor observatori diferiţi". Remarc cuvântul cheie "observator" pe care îl regăsesc şi în mecanica cuantică. Iată ceva ce apare în ambele teorii.. Fraza pare că se aplică şi la relativitatea generalizată şi la teoriile de etalonare, însă îmi scapă semnificaţia ei profundă... Este ca şi un filozof, care găseşte o frază frumoasă, însă se opreşte la cuvinte. În cazul fizicii, nu trebuie să rămânem la noţiunile filozofice (zic eu) trebuie să contruim ecuaţiile unei teorii noi din ele şi să prezicem experimente. Greu nu? "Diferenţa între fenomene nu este intrinsecă fenomenelor..." Hmm... Ce vrea să spună?

5. DE LA UNIFICARE LA SUPERUNIFICARE

Despre supersimetria şi necesitatea ei. Superimetria spune că putem înlocui în anumite experienţe un fermion cu noul său partener bozonic şi obţine aceleaşi rezultate. Electronul ar avea un partener bozon, numit selectron, de aceeaşi masă. Cum acesta nu a fost detectat, introducem ruperea de simetrie, obţinem mase diferite şi dăm sarcină celor de la LHC să găsească selectronul... Frumos nu? Ne-am spălat pe mâini (ca teoreticieni), am obţinut motive să căpătăm finanţare... Ce mai contează că poate nu este esenţial să avem supersimetrie? Sau poate că e esenţial? Să vedem motivele pentru care unii urlă "supersimetrie"...

Un motiv este masa bozonului Higgs. Iată un exemplu frumos de cum merge fizică azi. Particula Higgs nu a fost detectată experimental încă, deşi mulţi cred că ea există. Este o particulă fundamentală, aşa că masa ei trebuie normalizată (pentru că masa ei efectivă, experimentală, va ieşi infinită). Oroaore însă, nu poate fi renormalizată! Bine, zice Smolin, poate fi renormalizată, dar în cazul unor teorii extrem de bine ajustate, cu constante care trebuie ajustate la milionime. Dăm iarăşi în principiul antropic şi alte ciudăţenii... Smolin ignoră astfel de teorii. Cu cât o teorie e mai bine "potrivită" la constante,  cu atât mai mult trebuie aruncată la gunoi...

Dacă masa bozonului Higgs este finită şi nu poate fi renormalizata de teorie (iată ceva unde puteţi lucra!) atunci vrem un principiu, zice Smolin. Unul ar putea fi că bozonul Higgs are un superpartener, să zicem electronul. Masele lor sunt egale (fără ruperea de simetrie) şi deci atunci masa bozonului Higgs ar fi legată de cea a electronului şi deci musai finită! Problemă rezolvată, prin principiu... Desigur, mai nou, fizicienii spun că masa tututor particulelor sunt date de masă bozonului Higgs, aşa că e o mică recurenta aici, căci şi masa electronului e dată de cea a bozonului Higgs... Mă rog, principiul e principiu, ecuaţiile rămâne să le rezolvaţi voi dacă vreţi un doctorat în fizică teoretică...

O altă soluţie la problema masei bozonului Higgs este teoria "tehnicolor". Aici Higgs este o particulă compusă din alţi cuarci. După cum nici nu trebuie să renormalizam protonul (căci el e particula compusă) tot aşa nu mai trebuie să mai renormalizam bozonul Higgs (căci şi el e compus) şi am împins problema mai departe la altcineva, ca în management, căci noii cuarci trebuie şi ei renormalizati, dar asta este pentru generaţiile ce vin... E clar însă, "tehnicolor" nu a avut success...

Interesant însă (o altă esenţa). Cuarcii au trei culori, iar sarcina lor este precis o treime din sarcina electronului. Să fie doar o coincidenţă? Smolin zice că nu.

Modelul standard minimal superimetric se construieşte pe ideile de mai sus, dar are 100 de constante care trebuie ajustate. Dacă asta e adevărat, spune Smolin, atunci Dumnezeu este un "techno-geek". Smolin nu crede în supersimetrie. Nici eu. Bine, mai era argumentul energiei de zero (care nu e menţionat de Smolin) masele egale ale fermionilor şi bozonilor contribuie cu semne diferite la energia de zero a vidului, care va ieşi aşa zero, altfel (în varianta actuala) ieşea prea mare şi Universul trebuia să colapseze în primele secunde.

Iată, au trecut trei ore, se apropie de dimineaţă. Mă duc să mă odihnesc puţin, până când nu îmi dau copii deşteptarea... Sper să pun în curând şi celelalte capitole.

[www.stiinta.info]

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C:
 
  • October 14, 2009, 4:01 pm - rudolf leonard


    Bolnav de cancer la 24 de ani

    Mă numesc Magyara Rudolf Leonard, am 24 de ani şi bani prea puţini pentru a-mi permite medicamentele necesare tratării afecţiunilor de care sufăr. Nu am pe nimeni, am crescut, de la un an, în mai multe case de copii din Sibiu, iar de la 18 ani sunt pe drumuri. Acum dorm la un adăpost de noapte din Sibiu şi nu pot munci pentru că medicii mi-au interzis efortul fizic. Sufăr de ciroză hepatică, ulcer, leucemie şi scolioză toracică şi am nevoie, lunar, de medicamente în valoare de aproape cinci milioane de lei pentru a putea urma tratamentul prescris de medici. Mă adresez oamenilor cu suflet şi credinţă în Dumnezeu să mă ajute pentru a putea continua acest tratament. Cei care doresc, mă pot ajuta cu mici donaţii în contul deschis la BCR RO36RNCB0231088855520001 (lei).

    Vă rog ajutaţi-mă dacă nu pot să mor.

    E-mail: rudolfleonard@yahoo.com

    Telefon: 0757205495

    Vă mulţumesc anticipat.

    Boală, disperare, durere, neajutorare şi câte sinonime ar putea descrie situaţia acestui om. În jurul nostru în fiecare zi mor oameni. Mor sau trăiesc cu o frică teribilă de moarte din cauza indiferenţei noastre. În fiecare zi semenii noştri duc poveri grele în sufletele lor. Cine dintre noi este gata să întindă o mână de ajutor???

    Nu pot să ajut acest om financiar, dar vreau prin acest anunţ să sesizez pe cei care nu stau cu mâna întinsă şi pot să pună ceva deoparte ca să contribuie la această nevoie. Dumnezeu spune că: religiunea curată şi neîntinată înaintea Lui constă în cercetarea văduvelor şi orfanilor în necazurile lor. (Iacov 1). Tu ce faci în acest sens. Contribuie şi tu la salvarea lui Rudolf. Am aflat despre situaţia lui de la el, când a lăsat mesajul de mai sus într-un comentariu pe acest blog. Trimite acest mesaj tuturor celor care ar putea să dea o mână de ajutor.


  • July 10, 2009, 8:00 pm - cristi

    alex, multumesc pentru invitatie, insa eu nu obisnuiesc sa comunic pe messenger, pentru ca nu prea am timp (3 copii, servici, iar restul printre picaturi...). Iti poti insa impartasi ideile pe forum, mi se par interesante. Desigur, cu cat suynt sustinute mai bine de formule, cu atat este mai mare sansa de impact, altfel raman niste cuvinte filozofice, de care am si eu o gramada, si cu care o sa mor de gat... caci in fizica, ecuatia stabileste in final cine care dreptate...


  • July 10, 2009, 4:27 pm - alexe ion adrian

    as vrea sa-mi addaugi idul meu de yahoo mes , zanul_alex , cred ca esti unul dintre cei care pot intelge , care ma pot intelege , as vrea sa filosofam inpreuna asupra fizicii , as vrea sa-ti inpartasesc toate ideile si constatarile mele care nu se rezuma decat la fizica . pt autor , sau cine crede ca poate sa intelege logica nu numerele sau datele - matematica ne incetoseaza mult gandirea in perspectiva lucruror , daca fizicienii ar fi privit intervalele de timp ale etapelor teoriei big bangului si-ar fi dat seama ca timpul nu are relevanta in intelegerea evolutiei universului si nu ar mai fi facut greseala de a fi uimiti de faptul ca este in expansiune accelerata acum , si probabil nu ar mai inventa absurditati de forte care le egalizeaza lor ecuatiile (o forta care nu o vedem care nu putem intra in contact cu ea dar hai sa inventam teorii care sa o explice , si daca nu merge nici asa incepem sa inventam teorii care sa explice teoriile despre aceasta forta), care le umple golurile , ceea ce ma sperie cel mai mult e ca daca una din teoriile mele sunt adevarate , aceasta lume incepe sa fie inventata de niste minti absurde , nu vreau sa traiesc intr-o fizica inventata de matematicieni fizicieni , vreau sa traiesc intr-o fizica inventata de niste filosofi fizicieni .visul colectiv nu este doar o teorie , am ajuns la concluzia lui dinainte de a afla de problema masuratorii , acceptand asta ca constanta as vrea sa ne oprim la cea mai mica particula descoperita pina acum in diviziunea multiverselor , si sa exploatam tot ce stim pina acum , nu trebuie sa cautam in alta parte , trebuie decat sa invatam sa ne folosim de toate cunostintele acumulate pina azi , ca tesla , iar legatura dintre fizica quantica si cea einsteiniana nu are cum sa existe , similitudinile se gasesc la alte dimensiuni , paote daca privim universul ca cea mai mica particula dintr-un atom , si cea mai mica particula ca un univers intr-o continua contractie si expansiune una dupa alta la o frecventa care depaseste orice diviziune temporala a dimensiunii noastre , am intelege macar o perspectiva.


  • November 25, 2008, 4:31 am - A.Enache

    Smolin are dreptate cu matematica.Fizicienii trebuie sa recapete simtul special pentru problemele importante din fizica. Pe Einstein aceasta insusire speciala l-a facut sa intrevada relativitatea.Cea restransa este elaborata cu matematica din liceu.Ce-i da forta si acoperirea?Eleganta acordului cu universul real.
    Nu putem nega importanta matematicii.Este la fel de importanta ca si simtul special pentru fizica.Conteaza doar ordinea in care problemele nerezolvate din univers se adreseaza noua.Prima data simtul fizic selecteaza aspectul real al fenomenului apoi aparatul matematc adecvat face teoria.In acest mod teoriile noastre viitoare vor fi capodopere in sensul relativitatii.


  • November 14, 2008, 4:15 am - cristi

    Abel, multumesc de cuvinte, sper sa pot continua in acelasi fel... Abia acum am intrat pe site dupa vreo 5 zile, asa ca o sa incerc sa ii raspund si lui sq.hd.sq . Desgur, sq.hd.sq este un exponent al taberei "matematice", caci fiecare tabara isi are exponentii si sustinatorii ei, dupa cum si Smolin ii are pe ai lui... Cred in primul rand, ca la ora actuala nimeni nu are raspunsul absolut. Si eu ma aflu intr-o tabara, si sq.hd.sq in alta... Tabara care va avea drepate va fi cea care va fi in stare sa progrezese... Tabara mea si a lui Smolin da anumite moduri de gandire, lasa sa gandim putin altfel, in speranta ca un geniu urmator va fi inspirat de aceste observatii pentru a face pasul urmator... La fel si tabara "matematica".... Deci nu stim cine are drepatate acum... Iata si comentariile mele punctuale la comentariu:

    "Smolin se plange ca fizicienii actuali folosesc prea multa matematica, la care , malitios, as comenta ca nu e prima data cand aud plangerea asta, de obicei vine din partea celor care nu inteleg matematica si dupa aia zic ca strugurii sunt acri."

    Ma rog.. sa nu generalizam, insusi Smolin a contribuit la teoria coardelor...

    "Apoi acelasi Smolin se plange ca fizicienii actuali nu se intereseaza de conexiunea cu experimentul ci doar de matematica insasi, ca apoi sa identifice ca principala problema a fizicii e cum sa unificam fortele fundamentale. Eu as intreba, malitios, ce are unificarea fortelor cu experimentul. Daca sunt 4 sau 10 sau 22 de dimensiuni, de ce nu ar fi 2, sau 3 sau 4 forte fundamentale? Sau se strica frumusetea matematica atunci cand e mai mult de o ecuatie."

    Corect, de ce ar fi la urma urmei unificate fortele? Numai pentru ca noi credem ca Universul e simplu... Aici ai dreptate. "drive"-ul e mai mult o credinta decat un fapt experimental... Sa nu uitam insa ca aceasta credinta in simplitatea lumii a adus progrese extraordinare pana acum, deci exista motive ca unii dintre noi sa credem in ea...

    "PS: Iar a-l face pe Feynman un fizician obsedat de matematica, mi se pare o lipsa totala de respect pentru un om care a lipsit 3 zile de la service pentru a studia o problema nou descoperita: de ce se rup macaroanele in trei cand vrei sa rupi un pachet? Nu poti sa negi, dar numai un experimentalist poate studia cum se rup macaroanele."

    Nu se pune problema ca Feynman are vreo vina, doamen fereste! Matematica a fost solutia anilor '50 (teoria cuantica a campului, renormalizare, etc...). Si fiecare timp si are felul lui, a fost bine asa, caci tot ce a facut feynmanna fost bine pentru timpul sau... Acum insa este un alt timp, o alta intersectie, cand poate trebuie sa incercam sa incercam sa sarim si dincolo de ecuatii, sa ne uitam mai bine la semnificatia lor... Asta e dupa parerea mea mesajul, nu se pune problema ca cineva sa dea cu vina pe feynmann...


  • November 13, 2008, 3:24 pm - sq.hd.sq

    Cristi, avem chef de adaugat un comentariu..

    Smolin se plange ca fizicienii actuali folosesc prea multa matematica, la care , malitios, as comenta ca nu e prima data cand aud plangerea asta, de obicei vine din partea celor care nu inteleg matematica si dupa aia zic ca strugurii sunt acri.

    Apoi acelasi Smolin se plange ca fizicienii actuali nu se intereseaza de conexiunea cu experimentul ci doar de matematica insasi, ca apoi sa identifice ca principala problema a fizicii e cum sa unificam fortele fundamentale. Eu as intreba, malitios, ce are unificarea fortelor cu experimentul. Daca sunt 4 sau 10 sau 22 de dimensiuni, de ce nu ar fi 2, sau 3 sau 4 forte fundamentale? Sau se strica frumusetea matematica atunci cand e mai mult de o ecuatie.

    Poate ca a venit vremea sa facem cu fizica ce am facut cu mecanica acum 100 de ani si cu electricitatea acum 40-50 de ani, anume sa le mutam de la universitate la politehnica. Adica e momentul sa acceptam ca problemele fundamentale au fost rezolvare, si ca ceea ce mai ramane e sa luminam vreun coltisor ascuns sau sa ne intrebam cum putem folosi mai bine ceea ce stiu. Nu, repet, unificarea fortelor nu e problema fundamentala, pentru ca nu are nimic de a face cu física experimentala.

    Sq.hd.sq

    PS: Iar a-l face pe Feynman un fizician obsedat de matematica, mi se pare o lipsa totala de respect pentru un om care a lipsit 3 zile de la service pentru a studia o problema nou descoperita: de ce se rup macaroanele in trei cand vrei sa rupi un pachet? Nu poti sa negi, dar numai un experimentalist poate studia cum se rup macaroanele.


  • November 12, 2008, 4:23 am - constantin

    sunt pictor, felicitari pentru acuratetzea fluienta a articolului. cer permisiunea de a mai suna la usa voastra


  • November 10, 2008, 2:07 pm - Abel Cavaşi

    Salut, Cristi! Nu am cuvinte să-ţi mulţumesc pentru această minune de articol! Îmi este ruşine că l-am observat abia acum (la indicaţia unui bun prieten). Ce mi-ai mai încălzit inima cu frazele tale plastice şi atât de originale! Ai un mare talent şi sunt fericit că am curajul şi ocazia să-ţi spun asta! Doamne, cât de important este să revenim la fundamente! Ce bine este că atragi atât de elegant atenţia asupra acestui deziderat!


  • November 10, 2008, 12:43 am - A.Enache

    Smolin priveste realist fizica teoretica contemporana.
    Este necesar sa revenim la conceptele fundamentale ale fizicii.Trebuie sa folosim flerul in fizica si sa stim foarte bine unde dorim sa ajungem.In fizica trebuie sa stii foarte clar ce vrei ,spunea cu putin timp in urma Einstein.


  • November 9, 2008, 3:29 pm - Adi

    Multumesc mult pentru completare, Cristi, o inteleg si sunt de acord cu ea. Si eu sunt realist, dar prefer sa nu fiu chiar atat de sceptic, caci altfel nu as putea supravietui in lumea experimentala a fizicii particulelor, unde petreci ani din viata analizand daca cutare teorie ce oricum are sansa mica este sau nu adevarata ... :)


  • November 9, 2008, 10:29 am - cristi

    Este un exemplu cum spui Adi, ca teoria tehnicolor este "un succes", pentru ca practic nu a fost inca infirmata complet... Acesta este unul din punctele esentiale ale cartii, sa nu punem prea multi bani la bataie pe teoriile inca neinfirmate (tehnicolor, teoria coardelor, etc)... Daca inca nu s-au infirmat, nu inseamna ca vor fi confirmate, ba mai mult, probabil nu vor fi confirmate daca ne uitam la ceea ce s-a intamplat pana acum... E o chestie de nuanta, desigur, dar pe mine m-a ajutat sa ma mut pe partea mai sceptica a stiintei...


  • November 8, 2008, 3:08 pm - Adi

    Excelenta initiativa, Cristi, o voi promova si la revista presei de la noi. As avea unele comentarii la aspectele de fizica mentionata, dar sunt mai multe ... Asta ar fi fain la o discutie pe viu, sau la un podcast. Momentan as adauga doar ca noi la CDF chiar cautam experimental particule "tehnicolor", asadar este o teorie ca si supersimetria, ale carei particule sunt tot asa prezise si se cauta experimental. Deci exista limita ale maselor particulelor ce devin tot mai mari, dar nu poti zice inca ca teoria a esuat. Pana acum, este un succes, explica originea masei in alt mod decat mecanismul Higgs. E deja un lucru mare. Ramene de vazut experimental ce mecanism concret are natura pentru a da masa particulelor elementare.