27.06.2008

Evoluţia naturală a păsărilor aduce nenumărate surprize

Recent, s-a încheiat cel mai mare studiu de identificare a liniei filogenetice a păsărilor. Studiul reconstruieşte o treime din harta strămoşilor păsărilor. Astfel, strămoşul şoimului a fost o pasăre cântătoare, iar porumbei şi cucii au emigrat de pe marginea apelor. În plus, unele păsări ar fi reinventat posibil zborul.


Categorie: Biologie
Autor: Cristian Presură



Teoria clasică a evoluţiei naturale a păsărilor are trei etape intermediare. Astfel, mă întâi ar fi apărut peştii (primele fosile datând de acum 400 de milioane de ani), apoi amfibienii (acum 370 milioane de ani) apoi reptilele (acum 250 de milioane de ani) şi apoi mamiferele şi păsările (acum 150 de milioane de ani). Teoria cea mai larg răspândită este că păsările se trag din reptile.

Cu toate acestea, există nenumărate indicaţii anatomice (ale păsărilor prezente sau ale fosilelor) că linia filogenetică a păsărilor nu este aşa de simplă. O parte din aceste indicaţii se regăsesc şi în în cartea Oanei Iftime, "Introducere în antievoluţionismul ştiinţific". Un exemplu îl reprezintă celurosaurienii, reptile din care unii cercetători au crezut că au apărut păsările. Cu toate acestea, fosilele celurosaurienilor apar în straturi fosilifere mult prea prea recente. Un alt exemplu este faptul că unele păsări (cum sunt Confuciusornis) nu aveau iadeş (osul rezultat din unirea celor două clavicule). Iadeşul este acel os din pui care se rupe în două împreună cu un prieten. Se spune că cel care va rămâne cu partea cea lungă, îşi pune o dorinţă care i se va împlini. Deşi iadeşul este o caracteristică generală a păsărilor, care le ajută la zbor (este un sistem de rezistenţă care deserveşte aripile), el nu se regăseşte în Confuciusornis, claviculele lor nefiind fuzionate.

Desigur, informaţii adiţionale despre evoluţia naturală a păsărilor pot fi obţinute din studiul comparat al informaţiei stocate în genele păsărilor (filogenetică). Iată că recent, un grup masiv de cercetători americani de la mai mult de opt universităţi şi Muzeul Ştiinţelor Naturale au participat într-un proiect comun de reconstrucţie a liniei filogenetice a păsărilor, ne anunţă portalul physorg.com. Rezultatele au fost publicate în revista Science din 27 iunie. Acest studiul genetic comparativ este cel mai mare efectuat vreodată asupra păsărilor şi tot aşa sunt şi surprizele ce le aduce, confirmând astfel o parte din bănuielile anatomiştilor.

Cercetătorii americani au comparat codul genetic a 169 de specii de păsări. Din codul genetic al fiecărei specii au fost selectate apoi 19 locaţii, însumând în total mai mult de 32 de kilobaze (o bază fiind asimilată unei nucleotide). Desigur, studiul comparativ este asupra speciilor prezente. El nu ne spune direct decât în ce măsură sunt înrudite genetic diferitele specii de păsări. Cu toate acestea, putem extrage informaţie despre evoluţia naturală a păsărilor dacă presupunem că, cu cât două specii de păsări sunt mai înrudite genetic, cu atât ele au un strămoş comun mai recent.

Iată câteva dintre concluziile surprinzătoare ale studiului. În primul rând, păsările au trebuit să se adapteze de mai multe ori la medii diferite. Un exemplu îl reprezintă unele dintre păsările care trăiesc acum în jurul apelor (ca de exemplu flamingo) care se înrudesc cu păsări ce trăiesc pe uscat. Cu alte cuvinte, strămoşul păsării flamingo nu este o altă pasăre de apă, ci una de uscat! Şi evoluţia inversă este deasemenea adevărată. Astfel, păsări ce trăiesc pe uscat (ca de exemplu porumbeii şi cucii), nu se înrudesc cu alte păsări de uscat şi cu cele mai multe păsări de apă! Strămoşul cucului trăia deci în jurul apelor.

Alte exemple vin chiar să lanseze provocări însăşi teoriei evoluţiei naturale. Astfel, contrar părerii împărtăşite general, păsările colibri, cu penajul foarte colorat, sunt înrudite genetic cu nişte păsări nocturne, unde apariţia culorii pe penajul lor nu ar fi constituit nici un fel de avantaj evoluţionar. Şoimii nu sunt înrudiţi cu corbii şi vulturii (toate animale de pradă), ci mai degrabă cu păsările cântătoare, iar păsările tropicale (ce iubesc mediile umede) nu sunt înrudite cu celelalte păsări de apă. În plus, o specie de pasăre zburătoare (tinamous) face parte din grupul de păsări nezburătoare înrudite cu struţul. Aceasta sugerează că este posibil ca evoluţia naturală să fi inventat zborul de două ori: prima oară pentru toate păsările, a doua oară pentru o parte din ele care îşi pierduseră abilitatea de a zbura (ca ruda struţului, tinamous).

Noul studiu este desigur provocativ. El propune o reconsiderare a teoriei evoluţie naturale, în primul în numărul de încercări pe care natura a trebuie să le facă pentru a construi ceea ce vedem astăzi. Astfel, nu putem spune că evoluţia naturala a fost o construcţie mai mult sau mai puţin liniara, ci că a generat nenumărate ramificaţii, rezultate în urma schimbărilor de mediu. Evoluţia poate chiar a pierdut avantaje pe care le obţinuse, pentru ca să le reconstruiască mai târziu. O imagina mai mult sau mai puţin haotică, dar care este poate mai aproape de ceea ce s-a întâmplat. În final, să menţionăm că noul studiu al liniei filogenetice a rearanjat mai mult de o treime din speciile de păsări. [www.stiinta.info]

[www.stiinta.info]

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C:
 
  • July 6, 2008, 2:02 pm - cristi

    Eu nu, altii zic ca da.


  • July 6, 2008, 9:23 am - Radu

    Evolutie? poti dovedi asta?


  • June 30, 2008, 11:34 am - dan

    Interensant studiu!


  • June 29, 2008, 5:22 am - robert

    Interensant studiu!Cea mai fascinanta evolutie o consider pe cea a plantelor.Si ce este mai rau in a le studia evolutia este faptul ca ele nu lasa "fosile".Citeam despre abilitatea lor de a "comunica" intre ele chiar daca nu apartin aceleiasi specii.