2008-05-13

Joacă şi câştigă premiul Nobel!


Recent au fost lansate două programe software ce îmbină ştiinţa cu jocul, "Microscope WorldWide Telescope" şi "Fold-it". Primul permite vizualizarea spaţiului cosmic, iar cel de-al doilea poate aduce câştigătorului premiul Nobel.


Categorie: IT
Autor: Cristian Presură

Se spune că in timpul vechilor greci cunoaşterea umană a avansat uriaş dintr-un motiv simplu: prezenţa sclavilor... Astfel, o parte din cei bogaţi au avut pentru prima dată timp să se dedice pasiunilor cunoaşterii, lăsând munca pe umerii sclavilor de care dipuneau. Scăpând de grijile cotidiene ale procurării de hrană, ei şi-au permis luxul de a medita asupra naturii. Desigur, faptul că au trăit în acelaşi oraş sau oraşe apropiate i-a ajutat să-şi împărtăşească ideile şi să nu mediteze, din nou, asupra aceluiaşi lucru...

O astfel de nouă revoluţie culturală poate că se produce chiar azi, sub ochii noştri, chiar dacă nu atât de spectaculos aşa cum poate ne-am dori. Căci acum, după 2000 de ani, cele două condiţii de mai sus par să se regăsească, pe larg, în societăţile dezvoltate. De data aceasta, miliarde de oameni sunt lipsiţi de grijă procurării de hrană, şi dispun de un mijloc puternic de comunicaţie: internetul.

Şi, pentru cei care vor să caute o nouă inspiraţie în meditaţiile lor, iată că Microsoft a lansat un nou program software, denumit "Microscope WorldWide Telescope". Acesta poate fi coborât gratis de la pagina de internet www.worldwidetelescope.org. După cum îi spune şi numele, "Microscope WorldWide Telescope" este o versiune asemănătoare mult mai cunoscutului "Google Sky". Utilizatorul poate naviga pe orice porţiune de pe cer şi vizualiza diverse obiecte de interes ce apar în fereastră (planete, galaxii etc.).

Desigur, lansarea noului software face parte din strategia companiei Microsoft de a-şi creşte vizibilitatea şi pe internet, nu numai pe propriile noastre computere. Pe de altă parte, noul software pune la dispoziţia elevilor şi studenţilor nenumărate imagini fotografiate profesional (precum cele obtinute de celebrul telescop spaţial Hubble), imagini organizate în funcţie de poziţia şi dimensiunea lor reală pe cer. În acet fel, utlizatorul are o imagine clară a dimensiunii obiectelor întâlnite şi în plus senzaţia de navigare într-o modernă naveta spaţială...

Cel de-al doilea software tocmai lansat se numeşte "Fold-it" şi se găseşte la pagina de internet www.fold.it. Acesta este un joc de tip puzzle, în care jucătorul trebuie să plieze o proteină în configuraţia ei corectă. Regulile de pliere sunt indentice cu cele ale proteinei adevărate şi, mai mult, jocul se joacă pe proteine adevărate. Motivul are de-a face cu imposibilitatea computerelor moderne de a calcula modul corect în care o proteină se pliază.

După cum se ştie, proteinele sunt făcute dintr-un lanţ lung de mii de aminoacizi, ce se găsesc în 20 de tipuri. Lanţul poate fi vizualizat ca o aţă pe care punem mărgele magnetice: odată ce dăm drumul la aţă, mărgelele se vor atrage unele pe altele şi întregul colier se va plia automat. Spre deosebire de exemplul de mai sus, proteinele reale din organism se pot plia numai într-o singură configuraţie, cea de energie minimă. O parte dintre regulile acestei configuraţii sunt bine-cunoscute chimiştilor, însă configuraţia finală este greu de simulat pe computer. Practic, dacă un computer primeşte un lanţ de aminoacizi, nu va reuşi automat să îl plieze în configuraţia corectă.

Aici intervine jocul "Fold-it", aşa cum este propus de autorii lor, cercetători la Universitatea din Washington, care sunt convinşi că intuiţia umană este mult mai eficientă în a alege configuraţiile corecte. "Un utilizator antrenat să plieze o proteină este mult mai eficient decât un computer", spun ei. De aceea ei au construit jocul "Fold-it" şi au adus în joc regulile reale de pliere ale proteinelor. În felul acesta, ei pot antrena jucători eficienţi, într-un mod asemănător celui prezent în fascinanta carte de science-fiction "Jocul lui Ender". Aici, un copil este antrenat într-un joc virtual, fără să ştie că de fapt el se luptă într-un război real. Astfel, fiecare mişcare din jocul său virtual are consecinţe fatale pe o planetă îndepărtată, acolo unde omenirea trebuie să confrunte cu o civilizaţie războinică.

Tot astfel, şi în jocul Fold-it, anumite proteine sunt prezentate jucătorilor, fără ca autorii jocului să ştie soluţia corectă! Aceste proteine sunt dintre cele la care cercetătorii cauta maniera de pliere corectă, dar nu au reuşit să o obţină cu ajutorul computerului. Ele pot fi proteine ce acţionează în boli (SIDA, cancer) şi de aceea impactul poate fi uriaş, odată ce un jucător găseşte configuraţia corectă. Cercetătorii ce au lansat jocul Fold-it sunt de părere că cei ce joacă acest joc sunt potenţiali câştigători ai premiului Nobel, dacă soluţia găsită se doveste crucială în eliminarea acestor maladii.

Oricum ar fi, ambele software lansate zilele acestea modifică modul în care noiile generaţii se raportează la natura înconjurătoare. Nu putem spera decât că impactul va fi la fel de mare ca cel al vechilor greci.

Comentarii

  • May 24, 2008, 11:06 am - Alexandru

    Desi nu prea stiu chimie, am facut toate acele nivele. Nu stiu ce e asa de greu. Poate ca inca n-am inteles jocul. :)))
    Poate mai trebuie sa fac ceva...

  • May 15, 2008, 7:11 am - Astromaniacul

    Am inceput sa-l joc si pot sa zic ca imi place. Este distractiv, dar greu de jucat. Mai exact necesita o mana fina..... sau de chimist ca sa aranjezi moleculele. Problema asta este rezolvata de niste comenzi din joc usor de folosit. Unul din colegii mei olimpici la chimie l-a jucat putin si a zis ca sunt niste chestii ce "nu stie". Presupun ca se referea la modul in care pot fi aranjate sau ceva de genu. Eu il recomand pentru ca astfel mai inveti putina chimie fara sa fie nevoie de vreo carte de a lui Nenitescu.

  • May 14, 2008, 2:43 pm - cristi

    Regulile se invata mai greu, chiar pentru cineva care mai stie despre ce e vorba... Apoi e insa frumos, dar destul de greu... In orice caz, am remarcat printre jucatori o echipa (se poate juca si in grup) denumita ROMANIA...

  • May 14, 2008, 2:34 pm - Adi

    Te rog sa ne spui impresii dupa ce il joci, poate ne facem timp si il instalam si noi.

  • May 14, 2008, 1:19 pm - Astromaniacul

    Gata l-am reparat.

  • May 14, 2008, 10:07 am - Astromaniacul

    Am incercat reinstalarea dar tot nu merge. Suspectez ca programul de instalare luat de pe situl lor e corupt. O sa continui sa incerc sa-l repar cumva, mersi de ajutor.

  • May 14, 2008, 7:44 am - cristi

    intri pe www.fold.it, iti faci cont (te inregistrezi) si apoi poti downloda jocul de la Download din dreapta:
    http://fold.it/portal/files/app/Fold%20It!.exe

  • May 14, 2008, 7:19 am - Calin

    de unde pot descarca jocul?

  • May 14, 2008, 6:14 am - Lucian

    0x00000000 inseamna ca un pointer nu a fost bine initializat. Cel mai usor probabil e sa dezinstalezi si sa reinstalezi atat visual studio cat si foldit.
    Eventual citeste daca versiunile sunt compatibile, adica daca foldit , visual sunt variantele pt XP , VISTA , etc
    Succes.

  • May 13, 2008, 12:54 pm - cristi

    eu am testat jocul si nu am avut nici o problema la instalare... imi pare rau ca nu te pot ajuta...

  • May 13, 2008, 9:25 am - Astromaniacul

    Am incercat Foldit dar am o problema cu debugginul. Spune ca necesita visual studio. Am facut asta si da o eroare
    Unhandled exception at 0x00000000 in foldit.exe: 0xC0000005: Access violation reading location 0x00000000.
    Stie cineva ce inseamna asta va rog?

Add A Comment

Add A Comment

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Code in the picture:
Your Name(*):
Comment(*):