2008-03-19

Materie organică pe o planetă din alt sistem solar!


Pentru prima dată, pe o planetă în afara sistemului nostru solar a fost descoperită materie organică. Materia organică este necesară, dar nu suficientă, pentru apariţia vieţii.


Categorie: Astronomie
Postată de: Adrian Buzatu

În ultimii 10 ani s-au descoperit peste 200 de planete în afara sistemului nostru solar, adică planete care orbitează alte stele. Din acestea, cele mai multe sunt planete masive, gazoase (asemenea planetei Jupiter), orbitând foarte aproape de steaua lor. Tocmai de aceea au putut fi descoperite. Cu telescoape tot mai precise, au fost descoperite şi planete mai mici, solide, de tipul Pământului.

Studiind foarte atent o astfel de planetă asemenea lui Jupiter în alt sistem solar, oamenii de ştiinţă au descoperit anul trecut în atmosfera sa vapori de apă, Iar recent molecule de gaz metan, spune PhysOrg. Cu alte cuvinte, pentru prima data este confirmată prezenţa de molecule organice pe o planetă din afara sistemului solar. Dacă există viaţă pe astfel de planete din alte sisteme solare, un prim pas în detectarea ei este detectarea de molecule organice. Deşi oamenii de ştiinţă nu înţeleg apariţia vieţii pe Terra, ipotezele actuale sugerează apariţia în anumite condiţii prielnice a materiei vii din molecule organice deja existente pe Terra. Aceste molecule organice sunt formate conţin mai ales atomi de carbon. De aceea se spune că viaţa aşa cum o ştim noi pe Terra este construită pe carbon.

Oamenii de ştiinţă speră să descopere şi alte molecule organice pe aceste planete şi într-o bună zi chiar viaţă. Trebuie remarcat însă că substanţe organice sunt prezente din plin pe planetele sistemului nostru solar, fără ca acestea să prezinte totuşi viaţă. Moleculele organice sunt necesar, dar nu suficiente apariţiei vieţii.

Planeta pe care s-au efectuat aceste descoperiri se numeste HD 189733b, se află la 63 de ani lumină departare de Terra, în constelaţia Velpecula (Vulpea mică). Este o planetă gazoasă masivă, precum Jupiter, dar se află foarte aproape de steaua sa, având o perioadă de revoluţie de doar două zile. Se ştie în prezent că în atmosfera planetei se găseşte atât apă, cât şi molecule organice precum gazul metan. Apa a fost descoperită în 2007 de telelscopul spaţial Spitzer, iar metanul de telescopul spaţial Hubble. Acestea sunt telescoape performante poziţionate pe sateliţi. Ei pot lua imagini şi mai clare decât telescoapele de pe Pământ, căci imaginile obţinute de acestea din urmă sunt bruiate de atmosfera Pământului.

Comentarii

  • April 2, 2008, 1:35 pm - Adi

    Pentru Jean: Da, da, am fost atent sa spun ca mai e nevoie de "ceva" pentru aparitia vietii. Nu am spus ce e. Poate e esenta divina, poate e altceva. Stiinta cauta explicatii naturale pentru cat mai multe lucruri, inclusiv inceputul Universului sau aparitia vietii. Inca nu a reusit, dar continua cautarile.

    Pentru Geanina: Ai mare dreptate. O sa fiu mai atent cand scriu. Avem nevoie si de volunari care sa corecteze articolele noastre. Ai fi interesata sa citesti cate un articol si sa corectezi greselile flagrante de ortografie, gramatica? Ai putea face asta in timpul liber, cand ai dori tu, din articole prezente sau articole trecute. Impreuna, noi plus cititorii ce se implica, putem realiza ceva frumos. In spatele proiectului suntem o mana de oameni, ce scriem din voluntariat, dar desigur nu suntem perfecti, si care ne rapim din timmpul de la cercetare si din timpul liber pentru a scrie. Ne-ar ajuta mult daca ati contribui si voi, cu corectarea articolelor, cu recrutarea de noi voluntari, cu scrisul de articole, macar cele de stiri scurte care doar rezuma ce scrie in alte stiri mai multe. Te-ar tenta? Daca da, te rog sa ma contactezi la adrian [at] stiinta.info. Multumesc mult, Adi.

  • April 2, 2008, 4:41 am - Geanina

    Articolul e foarte interesant, numai ca fara suparare, incercati sa fiti putin mai atent in ceea ce priveste redactarea lor. Sunt destul de multe dezacorduri si greseli, facute din neatentie, sunt sigura.

  • April 1, 2008, 2:50 pm - jean

    Chiar voi ati spus ca numai din molecule organice si apa nu poate aparea viata. Mai este nevoie de ceva!... Acea scinteie divina, energia care anima universul.

  • April 1, 2008, 2:44 pm - jean

    Chiar voi ati spus ca moleculele organice si apa, nu duc naparat la aparitia vietii pe un anumit corp ceresc. Mai este nevoie de ceva!...Acel ceva ar putea fi din universul nostru, dar din zona materiei fizice inca necunoscute noua, probabil mult mai fina. Mai este nevoie de acea energie divina, energia care insufleteste universul cunoscut - ne cunoscut si multidimensional.

  • March 28, 2008, 6:46 pm - Adi

    De acord cu tine, Virgil. Descoperirea materiei organice este primul pas spre descoperirea vietii. Daca gasim materie organica, nu inseamna ca vom gasi viata. Daca nu gasim materie organica, insa sigur nu vom gasi viata. Apoi studiul materiei organice in Univers este interesant in sine, chiar si fara cautarea vietii. Cu tot mai multi sateliti, observam tot mai multe progrese in acest sens in ultimii ani.

  • March 28, 2008, 3:52 pm - Virgil

    Materia organica este ceva banal. Poata sa existe numai metan ( CH4) ca sa existe materie organica. Ai perfecta dreptate : "Moleculele organice sunt necesar, dar nu suficiente apariţiei vieţii" Prezenta oricarei subtante organice, chair a aminoacizilor esentiali +neesentiali tot face ca aparita vietii sa fie undeva in taramul basmelor

  • March 24, 2008, 6:52 pm - Adi

    Salut Razvan, poate m-am exprimat eu gresit in articol. Planeta are atmosfera. Poate chiar e formata doar din atmosfera, fara suprafata solida. Iar in atmosfera, intre altele, sunt vapori de apa si gaz metan. Dar da, nu este viata pe planeta, este foarte aproape de steaua iei. Ne asteptam sa fie viata pe planete mai mici, solide si mai departe de steaua lor, unde temperaturile sunt mai scazute si apa poate exista in stare lichida. De unde in articol ai inteles ca planeta nu are atmosfera? Te intreb pentru a corecta, daca este cazul ...

  • March 24, 2008, 2:25 am - razvan

    salut
    inteleg ca planeta HD 189733b nu are atmosfera, ceea ce ma face sa cred ca nu exista viata acolo. doar molecule organice si apa.

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 20253 ori