2008-03-03

Curent electric cu ajutorul ... bacteriilor


O specie de bacterii produce curent electric în mod natural, iar cercetătorii au reuşit să îi mărească randamentul de peste trei ori.


Categorie: Tehnologie
Postată de: Adrian Buzatu

Există o specie de bacterie des întâlnită în apă şi pământ care poate converti compuşi organici simpli în curent electric. Este vorba de bacteria Shewanella care în natură are capacitatea de a deplasa electroni din o parte în alta pentru a dizolva minereuri, precum cele de fier, obicei necesar supravieţuirii bacteriei.

Cercetătorii au reuşit însă să înşele aceste bacterii pentru a le face să depună electroni pe un electrod, producând astfel o diferenţă de potenţial electric înntre doi electrozi, cu care se poate produce curent electric, spune PhysOrg. Dacă bacteriile cresc pe aceşti electrozi, ele produc în mod natural substanţa de vitamina B-2 (riboflavină), care ajută la transportarea electronilor. Astfel, pe măsură ce riboflavina se acumulează, producerea de electricitate creşte de 3,7 ori faţă de cât ar produce bacteriile în mediul lor natural. Pe scurt, oamenii au reuşit să le domesticească pentru a produce în mod controla curent electric. 

Cercetarea a fost realizată de o echipă de profesori şi studenţi de la Univrsitatea din Minessota, Statele Unite şi a fost publicată astăzi, pe 3 martie 2008, în Proceedings of the National Academy of Science.

În viitor, astfel de bacterii vor putea fi folosite pentru a produce mici centrale electrice bazate pe bacterii, care ar fi capabile să alimenteze cu electricitatea mici echipamente precum cele de filtrarea apei reziduale sau senzori aflaţi singuri în ocean.

Bacteriile produc însă prea puţină electricitate pentru a fi folosite la transportul urban sau iluminatul unei clădiri.

Comentarii

  • May 2, 2008, 3:45 pm - Tiby

    Nu inteleg de ce politicienii si oamenii de afacere nu investesc in generatoare de electricitate eoliane.Exemplu in Dobrogea este totul uscat din cauza vantului.In loc sa construim centrale nucleare la Cernavoda am putea construi centrale eoliane cu risc zero

  • March 19, 2008, 11:58 pm - Adi

    Intr-adevar, frumoasa expresie "laptopului meu i s-a facut foame". Cu ingineria aceasta genetica, se vor crea bacterii care sa produca mai multa electricitate decat ar produce in natura, iar totodata sa nu fie nocive pentru oameni si pentru mediu daca scapa in mediu. Aceasta deoarece ele se hranesc doar cu fierul ce exista doar in baterie, sau ceva in gen. Fascinant ce pot face oamenii astia de stiinta, nu?

  • March 16, 2008, 12:11 pm - ROmanul

    Interesanta stirea.
    Daca se vor alimenta astfel laptop-urile atunci s-ar putea ca vorbe de genul: "Laptop-ului meu ii este foame" sa devina ceva obisnuit.

  • March 6, 2008, 5:08 pm - Adi

    Domnule Iulian, acum inteleg mai bine ce ati spus si va apreciez, sa stiti, atat ca explicati foarte frumos in comentarii, ca ne completati pe noi, ca ajutati citorii sa aiba o parere mai aproape de adevar. Noi va asteptam si in continuare sa oferiti comentarii si va multumim pentru asta. Dar sa stiti ca si daca doriti sa scrieti, noi va incurajam. Din experienta mea de pana acum pe acest site, observ ca ceea ce prinde este o stire de actualitate in primul paragraf si apoi cateva explicatii suplimentare in urmatoarele, explicatii pentru a intelege fundalul stirii, pentru ca cititorul sa invete ceva nou. In coloana din dreapta incercam sa punem articole mai ample. Va multumesc pentru raspunsuri si va asteptam si in continuare, domnule Iulian. Contributia dumneavoastra este apreciata.

  • March 5, 2008, 10:34 pm - Iulian

    Draga Adi,
    Intelesesem ca atmosfera pe acest site nu este prea formala, asa ca un simplu "Iulian" e suficient si in cazul meu. Ceea ce spusesem in comentariul precedent nu era o critica, ci o simpla observatie in care incercam sa subliniez un aspect ce mie imi pare mai important decat felul in care era atins in articolul tau.
    Si mie-mi vine greu sa scriu, asa ca inteleg perfect ce-ai incercat sa spui in raspunsul tau. Din aceasta cauza nu cred ca voi participa niciodata cu un articol pe acest site dar, atata timp cat nu voi deranja prea tare, voi continua sa scriu astfel de comentarii, fie pentru a accentua un aspect ce nu si-a gasit locul in articol, fie pentru a propune un alt punct de vedere sau uneori chiar pentru a-mi expune propria-mi parere.
    Numai bine,
    Iulian

  • March 5, 2008, 7:10 pm - Adi

    Domnule Iulian, desigur ca solutiile tehnice nu sunt implementate peste noapte si desigur ca randamentul creste cu timpul. Atentie insa: nu am scris in articol ca acesta va salva omenirea de la criza energetica. Am mentionat ca va putea alimenta cu energie mici consumatori. Eu m-am exprimat prudent in articol, iar daca nu am facut asa, va rog sa imi aratati exact exprimarea mea. Dar da, in general cand se spune ca este solutia viitorului, nu este mereu adevarat. Dar trebuie atrasi si oamenii care nu ar fi interesati altfel de subiect, nu? Eu sunt om de stiinta in devenire si de cateva luni actionez ca jurnalist stiintific amator si va pot spune ca nu ea asa usor cum pare. Un articol de 4 paragrafe poate lua si 4 ore sa il scriu, apoi trebuie formulat in asa fel incat sa fie foarte corect si foarte interesant, sa ne indeplinim si rol de informare, dar mai ales de educare. Dar asa cum ati remarcat, este inca in studiu de cercetare, si cercetarea in sine de dragul cunoasterii este foarte importanta. Eu unul sunt convins ca in viitor vom imblanzi bacteriile sau insectele sa faca multe lucruri pentru noi: electricitate, sa manance metale toxice, sa produca substante utile si asa mai departe.

  • March 5, 2008, 12:21 am - Iulian

    Deseori cand apare o stire despre o noua sursa de energie, de obicei fiind vorba de electricitate, devine imediat clar ca nu-i vorba de nimic mai mult decat o simpla scamatorie in care se foloseste un proces cu un randament oribil de transformare a energiei dintr-o forma in alta. La fel de des se revine cu explicatia ca energia ar fi preluata in mod ecologic, direct, prin captarea energiei solare sau indirect, prin vant, maree, etc.

    Acest reportaj pare sa se potriveasca precum o manusa acestei observatii pe care-am facut-o de-a lungul timpului... sau poate ca o mana acestei manusi. Banuiesc ca eficienta acestei transformari energetice este extrem de scazuta dupa vad ca s-a si sugerat in comentarii. Totusi, din punct de vedere stiintific, e vorba de o jucarie interesanta.

  • March 4, 2008, 12:01 pm - Adi

    Buna Radu, da e foarte posibil ca pe viitor fiecare casa sa aiba surse proprii diverse de electricitate si sa fie conectata la reteaua mama pentru surplusul necesar, sau in caz de siguranta. Va fi putina energie solara, poate putina energie eoliana, poate un rezervor cu plante in putrefactie (gaz metan), poate niste bacterii. Ce trebuie inteles insa este ca viitorul nu vine de la sine, il facem noi. Si daca nu facem companii de cercetare sau firme producatoare, putem fi angajati ai lor. Si unul din scopurile noastre este tocmai sa ajutam pe tinerii romani sa inteleaga mai bine unde vor fi slujbele viitorului.

  • March 4, 2008, 11:52 am - Adi

    Intr-adevar un laptop nu consuma mult si intr-un viitor poate vom avea o baterie de laptop formata din multe bacterii ce produc incontinuu curent electric. Dar poate trebuie sa le hranesti periodic, cine stie :).

  • March 4, 2008, 11:52 am - radu

    probabil ca in viitor fiecare gospodarie va avea diferite surse de electricitate, in functie de puterea necesara.

  • March 4, 2008, 3:37 am - florinus

    WOW ! abia astept sa vad primul laptop pe baza de bacterii electrice

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 24280 ori