2008-03-03

Detectorul de particule ATLAS gata de lucru


Geneva - O roata de 100 de tone, ultima bucata dintr-un experiment ambitios prin care oamenii de stiinta spera sa descopere secretele universului, a fost coborata vineri intr-o incapere subterana.


Categorie: Tehnologie
Postată de: Daniel Tutuc

Este vorba de ultima bucata a detectorului de particul ATLAS, cel mai mare din cele patru detectoare care fac parte din cel mai puternic accelerator de particule din lume, care va fi operational pana la mijlocul anului 2008 la CERN.

Roata a fost coborata printr-un tunel de 100 de metri adancime si aliniata milimetric cu ceilalti detectori de la CERN. Detectorul ATLAS va masura particulele numite muoni rezultate ca produsi ale coliziunilor intre particulele accelerate in Large Hadron Collider (LHC).

LHC va recrea conditiile existente imediat dupa Big Bang - fenomen care a dat nastere universului dupa parerea multor oameni de stiinta - prin coliziunea a doua fascicule de particule accelerate la viteze apropiate de viteza luminii.

"Cand particulele trec prin campul magnetic produs de magneti supraconductori, acest detector poate sa le stabileasa pozitia cu precizia grosimii unui fir de par" (n.r. aproximativ 100 microni), spune purtatorul de cuvant de la CERN.

Sursa originală: Reuters. Ştire preluata de www.stiinta.info.

Comentarii

  • March 20, 2008, 12:04 am - Adi

    Stiinta are doar un singur model (doar unul singur) in prezent care sa ofere masa particulelor elementare, iar acesta este modelul Higgs, care prezice ca exista acest camp Higgs peste tot in Univers si ca atunci cand particulele calatoresc in spatiu calatoresc musai prin acest camp Higgs si cu cat interactioneaza mai des cu el (ciocnindu-se cu el, de exemplu) cu atat masa particulei este mai mare. Subliniez ca modelul nu este verificat experimental inca, dar cercetatorii cauta asiduu aceasta particula prezisa de modelul Higgs de vreo 40 de ani incoace si in urmatorii 5 ani se va descoperi particula Higgs, sau se va descoperii ca nu exista. Ceea ce am descris este paradigma curenta din stiinta acceptata de marea majoritate a cercetatotorilor.

    Acum, ce spui tu pare mai mult a un fel de teorie alternativa. Eu nu am auzit de nici o neconcordanta intre valoarea masei Pamantului masurata in alte moduri. Nu am auzit nici de interactia dintre masa si vid. Poti sa ne oferi asadar sursele tale sa le discutam? Iti propun sa incepi acest subiect si pe forum. Avem acolo oameni ce le vor studia cu atentie. Eu chiar caut experimental bosonul Higgs, alaturi de alte sute de persoane, si ma pasioneaza problema masei particulelor. Mersi mult.

  • March 17, 2008, 6:22 am - A .ENACHE

    Particulele au masa nu datorita bozonului Higs.Ca sa dezlegam acest mister trebuiesc elaborate mecanisme care sa explice interactia dintre doua particule cuantice sau interactia dintre o particula cuantica si vid.In acel moment vom descoperi ca G (constanta Newton a gravitatiei) creste usor cu distanta ,prin aceasta inlaturandu-se conceputul de materie intunecata.La fel nu mai sunt necesare dimensiunile suplimentare pentru a explica taria fortelor in domeniul lungimilor Plack.
    De vazut neconcordanta atunci cand se calculeaza masa pamantului folosind acceleratia gravitationala terestra in primul caz si legea Kepler in cazul orbitei lunii in al doilea caz.

  • March 16, 2008, 12:16 pm - ROmanul

    Am vazut unele articole pe net care spun ca exista riscul ca acest accelerator sa produca o micro-gaura neagra,care ar putea inghiti pamantul.

  • March 11, 2008, 9:10 am - Adi

    Domnule Mircea, ce spun ei este corect, daca este nuantat cum trebuie. Fermilabul este vechi de 20 de ani, un fel de mascul alfa batran, si este provat de un mascul tanar pentru a deveni masculul alfa al turmei. Si 100% masculul acesta va castiga si va domina tarma inca vreo 20 de ani. Totusi, cine anume va reusi succesul in cazul bosonului Higgs nu este batut in cuie. Este posibil sa fie 90% in favoarea CERN. Dar mai raman 10% pentru Fermilab. Colectarea de date fizice la CERN va incepe abia peste un an, timp in care Fermilab colecteaza date de buna calitate si in mare cantitate. Apoi, lui CERN ii mai trebuie un an pentru a intelege bine detectorul (sa il calibreze). In timpul asta Fermilab iarasi va colecta date bune. Apoi CERN va trebui sa analizeze datele. Astea vor incetini procesul si poate intre timp descopera Fermilab. Dar CERN vor avea mult mai multe date, caci au coliziuni de peste zece ori mai multe pe secunda si au energie de sapte ori mai mare la dispozitie. Dar repet, asa si trebuie sa fie, caci sunt creati special pentru a duce stindardul mai departe.

    In concluzie, vreau sa subliniez ca Fermilabul si-a trait traiul, mai are putin malai de mancat, si a realizat multe lucruri grozave la viata lui. Lupta lui nu este cu CERN, lupta lui a fost cu toate descoperirile le-a facut timp de 20 de ani cand era cel mai tare din lume.

  • March 5, 2008, 5:50 am - Mircea

    Asta spune Brian Greene:
    Fermilab are un accelerator de particule urias. Iatã cum functioneazã : ......
    Sperantã este ca printre aceste particule va fi si un element al gravitatiei, gravitonul.
    .....
    dar sincer, pânã la urma CERN, laboratorul nostru rival, ne va bate. CERN va spulbera Fermilab, nu numai cu cercetarea altor dimensiuni, ci si cu alte idei sãlbatice.

    Asta spune o doamna :....
    Competitia este în acelasi timp prietenoasã si vehementã. Concuram ca niste câini rai, în fond. Întotdeauna a fost asa si asa va fi mereu.
    Deci, ceeace am scris nu sunt parerile mele. Nici nu mi-as permite.

  • March 3, 2008, 11:30 am - Adi

    Salut din nou! Eu chiar la Fermilab lucrez, subiectul tezei de doctorat este cautarea bosonului Higgs la experimentul CDF de la Fermilab. Asa ca iti pot raspunde la intrebare din surse sigure.
    Intai, nici la Fermilab, nici la CERN nu se cauta gravitonul (sau mai precis se cauta, dar in acelasi fel in care se cauta si alte particule care trec prin detector fara sa lase urma, precum particulele de materie intunecata; se asteapta sa descopere aceste particule de materie intunecata, dar nu se asteapta sa descopere gravitoni).

    Acceleratorul de la Fermilab se numeste Tevatron si este cel mai puternic din lume. Acum. Si a fost pentru ultimii 20 de ani. Timp in care s-au facut multe descoperiri si masuratori precise la Fermilab, cea mai celebra fiind descoperirea cuarcului top, una din particulelele fundamentale ale naturii si cea mai masiva din cele descoperite. Acceleratorul de la CERN se numeste Large Hadron Collider si va incepe experimentele de fizica in 2009. Tot in 2009 se va inchide acceleratorul Tevatron. Fizicienii de la Tevatron nu raman fara slujba, insa, ci vor continua sa lucreze la LHC. LHC-ul este european, dar este si american, si chinez, si rus, si japonez, si da, si roman.

    Desigur, este o competitie intre cele doua laboratoare, cine stie, poate reuseste Tevatron-ul sa descopere bosonul Higgs inainte de LHC. Sansa e mica, dar reala. Daca il descopera, la LHC va fi studiat precis, se va alege daca este bosonul Higgs prezis de teoria actuala, Modelul Standard, sau daca este cel prezis de o alta teorie, numita teoria supersimetrica. Daca Tevatronul nu descopera bosonul Higgs, studenti ca mine vor fi invatat cum se face o analiza stiintifica si vor continua sa il caute la LHC.

    LHC-ul va fi in functiune vreo 20 de ani de acum incolo.

    Sper ca am raspuns comentariului tau, chiar ma bucur ca vad ca exista comentarii si interes.

  • March 3, 2008, 10:47 am - Mircea lui Cristi

    Am citit ca cei dela Fermilab au intrat in alerta. De cand cu CERN isi vor pierde obiectul muncii. Oare evidentiaza ei gravitonul pana nu o fac cei din Elvetia, impreuna cu NOI.

  • March 3, 2008, 7:50 am - Adi

    De remarcat ca si Romania participa la experimentul ATLAS, care are in componenta sa 2000 de membri. In total, din cele patru experimente (ce reprezinta patru detectoare de particule) de la acceleratorul Large Hadron Collider, Romania participa la trei dintre acestea. Cercetatorii sunt de la Institul de Fizica si Inginerie Nucleara "Horia Hulubei" de la Magurele, de langa Bucuresti.

    Design-ul si constructia acceleratorului Large Hadron Collider si a celor patru detectoare a luat cam 20 de ani. World Wide Web-ul asa cum il stim astazi a fost inventat de un inginer ce lucra la constructia acestui Large Hadron Collider, pentru a ajuta sa comunice intre ei cercetatori din lumea intreaga.

    Veti mai auzi multe stiri la Stiinta.info despre Large Hadron Collider, acesta este masina care va produce revolutie in fizica particulelor. De la el se spera sa se inteleaga multe:

    - de ce particulele au masa
    - unde a disparut antimateria din Univers (daca in Big Bang au fost produse cantitati egale de materie si antimaterie)
    - din ce este formata materia intunecata? (o forma necunoscuta de materie de cinci ori mai numeorasa in Univers decat materia obisnuita, din care suntem noi formati)
    - exista noi forte si particule elementare?
    - exista dimensiuni suplimentare ale spatiului?

    Acceleratorul va fi dat pornit vara aceasta pentru teste preliminarii si va "intra in paine" anul viitor. Oare ce surprize ne va aduce?

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 24282 ori