2008-02-24

Primul zbor folosind biocombustibil


Pentru prima dată în istorie, un zbor comerical foloseşte biocombustibili. Avionul comercial, un Boeing 747, a zburat duminică fără pasageri între Londra şi Amsterdam, folosind biocombustibil în unul din cele patru rezervoare, spune Associated Press. Fascinant este faptul că avionul nu a trebuit să suporte modificări pentru a accepta uleiul vegetal drept combustibil. Astfel, biocombustilii ar putea fi prezenţi în aviaţie încă şi mai curând decât se estima iniţial.


Categorie: Mediu/Etica
Postată de: Adrian Buzatu

Duminică, 24 februarie 2008, în premieră mondială, a avut loc primul zbor comerical care folosea şi biocombustibil. Mai precis, unul din cele patru rezervoare de combustibil conţinea un amestec de uleiuri vegetale, obţinute de la palmierii de babassu şi de nucă de cocos. Desigur, acesta a fost un zbor de test, fără pasageri la bord. Datele zborului vor fi analizate pentru a evalua exact cât combustibil a fost folosit, cât dioxid de carbon a fost eliberat în atmosferă, sau cum au reacţional motoarele la noul combustibil, cu scopul de a îmbunătăţi performanţa.

Zborul a fost efectuat între Londra şi Amsterdam de un avion Beoing 747 aparţinând companiei Virgin Atlantic, în parteneriat cu Boeing, General Electric şi Imperium Renewables.

În zilele noastre, când preţul carburanţilor fosili creşte mereu, când efectele încălzirii globale generată de emisia de dioxid de carbon în atmosferă sunt tot mai vizibile, motivaţia pentru folosirea şi a combustibililor de origine vegetală este tot mai mare. De exemplu, Uniunea Europeană anunţă că traficul aviatic este responsabil de 3% din emisia de dioxid de carbon din Uniune, faţă de numai aproximativ 1.5% cât era în 1990. Atât preţul biletelor cât şi cantitatea de dioxid de carbon ce ar putea fi emise ar putea fi scăzute prin folosirea şi a combustibilor vegetali.

Trebuie remarcat însă că există şi sceptici ce sunt de părere că reducerile preţului şi a emisiei de dioxid de carbon, deşi reale, vor fi prea mici pentru a avea un impact semnificativ. În plus, spun criticii folosirii combustibilor de origine vegetală, producerea acestora va duce la şi mai puţin teren arabil necesar agriculturii, sau ar duce la tăierea de noi păduri pentru a produce acest teren, ducând astfel la şi mai multă poluare. Ei consideră că zborul nu a fost decât o modalitate pentru compania Virgin Altantic de a îşi face reclamă.

După ce inginerii vor analiza datele experimentale colectate în timpul acestui zbor, se va putea estima mai bine dacă într-adevăr combustibilii vegetali vor putea reduce preţul şi emisia de dioxid de carbon pentru zborurile viitorului.


Comentarii

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 22118 ori