2008-02-24

Ochiul bionic


Ochiul bionic este un pas mai aproape de realitate. ScienCentral News ne anunţă că un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Washington au reuşit să integreze electronica într-o lentilă de contact.


Categorie: Medicina
Postată de: Cristian Presură

În cele mai multe filme ştiinţifico-fantastice ochiul bionic (un ochi care este integrat cu electronica) este folosit pentru a mări capacitatea vizuală la distanţe mari sau în timpul nopţii. Cumva, ochiul bionic este asemănător celui al lui Ochilă, din povestea lui Harap-Alb, capabil să vadă la distanţe foarte mari.

Cu toate acestea, trebuie să fim conştienţi că această capacitate extremă de a vedea la distanţe mari este strâns legată de proprietăţile optice ale ochiului bionic. Cum nu putem miniaturiza optica unui telescop sau benoclu performant (pentru că pur şi simplu nu are spaţiu suficient în ochi), ochiul bionic nu va fi probabil capabil să vadă la distanţe mari mult mai bine decât o poate face un ochi sănatos.

Datorită electronicii însă, ochiul bionic ar fi capabil şi de alte lucruri. El ar putea corecta automat vederea de exemplu, prin controlul automat al focarului optic al lentilei, ceea ce este în special atrăgător pentru pacienţii cu probleme de vedere. În plus, electronica ar putea crea anumite imagini ce pot fi vizualizate apoi ca pe un fel de ecran, imagini ce pot fi transmise direct de alte aparate electronice, ca de exemplu un iPod.

Pentru toate aceste lucruri însa un lucru este necesar: integrarea electronicii în polimerul din care este făcuta lentila de contact. Este exact ceea ce a făcut cu succes un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Washington.

Pentru a evita riscurile, cercetătorii americani au testat noul ochiu bionic pe ochii unor iepuri. Aceasta în primul rând pentru motive de siguranţă: scurgeri de curent din electronică ar fi putut crea neplăceri subiecţilor umani...

Principala utilizare a lentilei de contact cu electronica integrată, dezvoltată de cei de Universitatea din Washington, este monitorizarea sănătaţii purtatorului. Astfel, electronica din lentila de contact ar putea fi capabilă să monitorizeze diverşi parametri fiziologici ce sunt prezenţi la suprafaţa ochiului purtătorului, indicativi pentru pacienţii bolnavi de diabet, de exemplu.

În plus, o conexiune fară fir ar putea comanda lentila de contact cu electronica integrată să ia diverse acţiuni. Desgur, în acest caz problema cea mai mare este alimentarea electronicii lentilei de contact... Prezenţa unei baterii este de nedorit, dacă e să ne gândim la riscul unori scurgeri dintr-o baterie disfuncţională... Alegerea cercetătorilor de la Universitatea din Washington a căzut pe tehnica foarte cunoscută a inducţiei electromagnetice: odată ce lentila de contact este în apropierea unui camp magnetic variabil, ea primeşte curent electric cu care funcţionează. Desigur aceeaşi metodă poate fi folosită şi pentru încărcarea în timpul nopţii a unei baterii mai mici aflată în lentila de contact...

Comentarii

  • March 28, 2008, 10:39 am - jan11

    Asta este intradevar o realizare de exceptie.Exista multioameni care si-au pierdut vederea in mod accidental,altii nu au avut-o de la nastere.Pentru acestia din urma,cu cateva exceptii,ochiul bionic nu poate face mare lucru.Dar pentru cei care au nervul optic functional,sau,cel putin regiunea din creer care prelucreaza informatia de la nervul optic-ei bine,pentru acestia ochiul bionic poate fi o adevarata minune.Creerul uman sau animal reprezinta cel mai performant decodificator din cate exista,asa ca intelegerea semnalelor primite de la ochiul bionic nu va fi oproblema.Creerul va invata sa foloseasca acea informatie.Sper ca viitorul imi va da dreptate mie si sperante celor fara vedere.
    jan11

  • March 11, 2008, 9:22 am - Adi

    Atunci cand va fi creierul uman in stare sa vada in infrarosu, ma gandesc. Ori ar trebui ca aceste lentile sa vada in infrarosu si sa codifice in culori obisnuite, care sa fie percepute de creierul uman, asa cum este astazi binoclul in infrarosu.

  • March 10, 2008, 2:41 pm - andy

    geniala idee...dar oare cand o sa apara si lentile cu infla rosu...?

  • March 2, 2008, 11:08 am - Adi

    Cand a aparut primul televizor sau primul calculator, nimeni nu si le permitea ... Magia stiintei este tocmai ca produce o tehnologie, a inginerii ca pune aceasta tehnologie in practica iar si iar, in cat mai mare cantitate, la calitate cat mai mare si preturi cat mai mici si lumea si le permite tot mai mult.

  • March 2, 2008, 7:49 am - biby

    super ideea dar nu multi oamenii nu isi vor permite aceaste lentile..

  • February 28, 2008, 2:29 pm - mihai

    Hmmm, singura problema este legata de inductia electromagnetica. La cat e de saturata atmosfera de radiatii de tot soiul. Efectele le vom constata in timp.
    Masurarea glicemiei la nivelul corneei este de-a dreptul excentrica.
    Electricitate exista la purtator din belsug. Interesant de stiut cum se face conversia semnalului provenit de la partea electronica la terminatiile nervoase.

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 21902 ori