2008-02-18

Ştiinţa este tot atât de personală ca şi religia

Religia este riscul asumat al adevărului ultim, iar ştiinţa este certitudinea paşilor mărunţi către el. Aici vom discuta unele dintre aspectele care fac ştiinţa tot atât de personală ca şi religia.


Categorie: Opinii
Postată de: Cristian Presură

Iată două subiecte ce apar din nou în opoziţie, aşa cum se întâmplă de mii de ani. Şi, dacă e să fim sinceri, aşa va şi rămâne, datorită caracteristicilor de bază care le pun în opoziţie, dar le permit să fie şi complementare: religia este riscul asumat al adevărului ultim, iar ştiinţa este certitudinea paşilor mărunţi către el. Atâta timp cât religia presupune credinţa iar ştiinţa certitudine, va exista o opoziţie. Atât timp cât cel care se roagă are şansa de a trascede instantaneu şi momentan puntea de dincolo de această lume, iar omul de ştiinţa are nevoie de mii de ani să pună doar o scândură ţeapănă la punte, va exista o opoziţie...

Religia însă, spre deosebire de ştiinţă, vorbeşte direct oamenilor din toate clasele sociale şi din toate locurile. Ştiinţa însă, pare limitată în cadrul unor elite, de cele mai multe ori cu pregătire ştiinţifică. Mai mult, ştiinţa pare impersonală. Astronomii studiază explozia supernovelor în acelaşi fel în care constructorul studiază forma unei cărămizi: caracteristici tehnice, numere, culori... Dacă predica de la biserică ne dă putere şi energie să mai ducem o săptămână, o conferinţă despre distribuţia stărilor cuantice pare că nu depăşeşte nivelul informativ.

Şi totuşi, această perspectivă este numai aparentă. Desigur, se poate spune că ştiinţa ne afectează direct viaţa personală: ne face muncă mai uşoară, ne scapă de boli, sau ne aduce distracţii suplimentare, toate succese tehnologice ale ultimelor secole. Suntem atunci interesaţi despre progrese din domeniul electronicii ca să ştim ce televizor holografic să ne luăm, sau de progrese din domeniul modificărilor genetice, ca să cumpărăm ceapă care nu ne face să lăcrimăm... Toate acestea sunt însă numai aspecte de suprafaţă, care nu ataca unul din scopurile fundamentale ale ştiinţei: răspunsul la întrebarea "Cine suntem?", sau "Ce este lumea?"... Sunt aceste întrebări cele care fac cu adevărat personală ştiinţă. De ce ne doare sufletul? Avem suflet? Trece sufletul dincolo de moarte? Ce este Universul? Cum de există el? De ce este aşa de mare? Toate aceste întrebări sunt cât se poate de personale şi, dacă e să fim sinceri, ne dorim ca ştiinţa să poată să ne dea răspunsuri certe, dincolo de speranţe.

Desigur, ştiinţa este departe de a da măcar parţial răspunsuri acestor întrebări atât de adânci. Ce suntem noi? Spun unii, suntem doar un computer mai performant, apărut din întâmplarea istoriei Universului. Desigur, un computer care suferă, care plânge, care are durere, dar un computer. Şi totuşi, aş argumenta eu, nu am văzut până acum un computer care să sufere. Un computer poate simula durerea (ca unii roboţi japonezi), dar el nu simte durerea, aşa cum o simt eu când mă tai la mână, sau când pierd pe cineva apropiat. Situaţia este asemănătoare cu cea care domina epoca mecanicista: după ce Newton a formulat legea atracţiei universale mulţi au fost cei care au prezis sfârşitul fizicii. Şi totuşi, era clar că atracţia gravitaţională nu putea explica de ce lipiciul uneşte două suprafeţe foarte bine, pentru că greutatea bucăţilor era prea mică pentru a crea forţa gravitaţională necesară. În acelaşi fel, şi azi, cred că putem spune cu certitudine că ştiinţa nu poate explica de ce simţim durerea, chiar dacă poate explica cum semnalele de durere circulă pe reţelele neuronale dintr-o parte sau alta.

Ştiinţa nu are azi nici o idee cum de poate exista Universul, şi nu va avea mii de ani de acum încolo, milioane sau poate miliarde. Miliarde de ani poate nu vom şti dacă vom putea să mai vorbim cu sufletul celor dragi plecaţi din lumea noastră, miliarde de ani poate nu vom şti de ce a trebuit să suferim, şi poate miliarde de ani vor trece până când ştiinţa să ne spună ce este sufletul nostru. Şi totuşi, scopul cel mai important al ştiinţei rămâne acesta: să aflăm cine suntem şi unde suntem... Iar atâta timp cât acest scop rămâne, ştiinţa va fi personală. În momentele noastre de cumpănă încă ne vom ridică privirea spre stele, căci imensitatea spaţiului cosmic nu poate decât să ne reamintească micimea noastră, şi să ne liniştească, făcându-ne să înţelegem că nu suntem buricul Universului. În nopţile de nesomn ne vom asculta inima, şi vom aprecia complexele motoarele moleculare de proteină care pun în mişcare neîncetat muşchii inimii pentru noi, cei ce uităm de existanta inimii de îndată ce ne vom trezi din somn. Atunci ne vom întreba desigur cum este posibil să ne controlăm gândurile în timpul zilei, iar în timpul visului ele să îşi urmărească propriul lor drum...

Psihologia, fizică, genetica, toate ştiinţele la un loc, nu sunt decât calea nostra comună în a pune capăt angoaselor date de incertitudinile acestei vieţi, şi a de a afla adevărul despre cine suntem în realitate. Şi atâta timp cât acest adevăr se lăsa încă de descoperit, ştiinţa nu poate fi decât la fel de personală ca şi religia.

Comentarii

  • April 21, 2008, 4:03 pm - Mihai Craciunescu

    Nici macar nu ma obosesc sa citesc toata aberatia aia, dupa nume este destul de clar, ce legatura are stiinta cu religia ? Sa nu imi aduc aminte cand papalitatea a spus sa facem sex neprotejat ca oricum hiv/sida intra prin prezevativ :| hai sa o lasam moarta...

  • March 28, 2008, 4:57 am - ioana

    Contradictia stiinta-religie e aparenta. Teoria noua a designului inteligent sustine ca universul nu putea fi decat creat de o inteligenta superioara. Cat despre "certitudinile" stiintei sunt atat de discutabile incat iti vine si sa razi. Teoriile se succed si se infirma unele pe altele. In timp ce de doua mii de ani crestinii sunt capabili sa moara pentru credinta lor. Deci au o certitudine mai presus de orice certitudine. Care le vine dintr-o cunoastere diferita de discursul argumentativ al ratiunii- este cunoasterea revelata de la Insusi Cel Care a facut Cerul si pamantul...

  • March 26, 2008, 12:00 pm - jan11

    Am vrut sa spun ca oricat de puternici sau de sus pe scara sociala,oricat de bogati am fi,daca santem constienti ca vine o vreme cand toate astea nu vor mai insemna mare lucru,asta nu are cum sa ne strice.Un pic de meditatie dincolo de tot ce insemnam,santem si stimstim nu ne poate face rau.De altminteri, eu pun in aceste discutii doar suflet,nu si patima,stimate domnule Raul.Desigur,fiecare are tot dreptul sa reactioneze asa cum crede de cuviinta si cum ii este firea.In ultima instanta liberul arbitru ne apartine si fiecare foloseste dreptul de veto cumstie,poate sau vrea.
    Domnule Raul,va rog respectuos sa nu dati acastei discutii mai multa atentie decat merita.
    Cu toata stima-jan11

  • March 25, 2008, 1:18 pm - raul

    domnule jan11,prin asta vreti sa spuneti ca ar trebui sa ne gandim cu frica la vremurile in care vom fi batrani si sfarsitul va fi mai aproape?nu prea am inteles ce ati vrut sa spuneti cu faptul ca tinerii "nu trebuie sa uite niciodata ca chiar si cele mai bune si noi baterii se descarca odata si odata".
    va multumesc si numai bine.

  • March 25, 2008, 12:52 pm - jan11

    Pana in urma cu circa doi ani am avut o activitate care presupunea un contact direct
    cu foarte multi oameni.Unul dintre ei avea in jur de 70 de ani si era sanatos tun si,lucru destul de rar pentru un om cu varsta d-lui,era si ateu.Sunt un tip comunicativ,asa ca tot vorbind de una-alta am ajuns si la disputa ateism-credinta.I-am spus la un moment dat ca este ateu deoarece este sanatos si nici necazuri nu prea a avut in viata.Pentru asta,am mai continuat eu,ar trebui sa-i multumeasca Celui de sus,nu sa-l nege.A avut o reactie surprinzatoare:s-a uitat la mine cu o privire pe care n-am sa o uit niciodata si pe care,nici acum,dupa atata timp nu o pot descrie.Mi s-a parut a fi foarte surprins si putin contrariat de cele zise de mine.Era,cred,si putin repros,pentru ca,cumva ii deranjasem linistea si ordinea interioara cu care se obisnuise de atata amar de vreme.Cred ca,fara sa vreau,il fortasem sa se gandeasca la niste lucruri la care,datorita unui concurs fericit(sau nefericit?)de imprejurari,nu se gandise niciodata.Si avea si o varsta.Dumnezeu sa ma ierte,caci nu am vrut sa-i fac rau nicicum.Si acum regret acea discutie.
    Nu sunt cleric,nici habotnic nu sunt.Sunt un crestin ortodox obisnuit,poate putin mai harsit de viata decat altii,dar nimic mai mult.Cei mai tineri au tot dreptul sa viseze,sa creada ca au lumea la picioare,pentru ca de fapt chear o au.Dar nu trebuie sa uite niciodata ca chiar si cele mai bune si noi baterii se descarca odata si odata.
    Va rog sa ma iertati pentru caracterul mai putin academic al asertiunii mele si va multumesc pentru ingaduinta.
    jan11

  • March 24, 2008, 12:16 am - AURORA

    Mda...informatia inseamna putere..depinde in ce scop este folosita si de catre cine...exista Dumnezeu...?aprinde o luminare in noaptea cea mai grea...vei simti si vei stii ca da!Lumina va invinge intotdeauna intunericul...viata la fel,moartea...

  • March 22, 2008, 4:09 pm - raul

    foarte interesanta discutia pana acum.dupa parerea mea,problema nu este insasi existenta unui
    anume dumnezeu si mai degraba modul in care acest dumnezeu este perceput de catre oameni.pt ca dumnezeu nu este o fiinta,nu are cum sa fie o fiinta pe care trebuie sa o veneram,sa o cultivam sau sa o multumim si de la care sa speram ca vom obtine o recompensa la sfarsitul vietii noastre.perceptia asta despre dumnezeu este o blasfemie.
    si acest lucru s-a intamplat pt ca oamenii au tras o linie intre bine si rau:daca faci asta o sa fii pedepsit de dumnezeu,daca faci altfel o sa fii rasplatit de dumnezeu;in acest mod oamenii judeca lucrurile mult prea superficial.asta nu inseamna ca trebuie sa fim in favoarea depravarii ci doar ca trebuie sa ne imbunatatim modul de exprimare si intelegere a lucrurilor cu care avem de -a face.exista lucruri pe care daca le facem ne ajuta sa evoluam si lucruri pe care daca le facem nu ne ajuta sa evoluam,insa nu sunt bune sau rele.si nici nu exista un dumnezeu care abia asteapta sa ne pedepseasca pt ca am facut intr-un fel sau altul.daca intr-adevar exista un dumnezeu,sigur nu e asa.
    cat despre oamenii care cred ca viata a aparut singura.......foarte bine.ei sigur incearca sa descopere mecanismul prin care acest lucru a fost posibil.dumnezeu putea sa aleaga ca universul sa evolueze intr-un mod complet arbitrar,insa se pare ca a ales ca el sa evolueze dupa anumite legi si mi se pare rezonabil sa ne gandim ca exista niste legi (sau mecanisme)care guverneaza si starea initiala a universului si a vietii.
    in acelasi timp mi se pare absurd sa consideram ca e mai bine sa credem ca dumnezeu a facut viata pt ca ......eehheeee........cine stie......la judecata de apoi...daca ea se va intampla.....am avea mai mult de castigat.
    si cred ca este un lucru extraordinar ca oamenii sa vrea sa afle si sa desluseasca gandirea lui dumnezeu si felul in care el a creat viata,pt ca nu are cum sa se supere pt acest lucru.(asta daca intr-adevar el exista).

    cred ca ati inteles mai bine acum, domnule jan11,ce am vrut sa spun prin faptul ca nu stim sau nu trebuie sa tragem o linie neta intre ceea ce este bine si ce e rau.evident ca daca ne doare ceva nu are cum sa fie ceva bine.mult succes

  • March 22, 2008, 12:10 pm - jan11

    Domnule Raul,scuze pentru interventie,dar n-am putut rezista tentatiei.Inainte de toate vreau sa va felicit pentru comentariul d-voastra.I-mi pare ca face referire la o multime de intrebari care framanta comunitatea religioasa si pe cea stiintifica din zilele noastre.
    Si acum sa ma refer un pic la articolul d-voastra,domnule Raul.A-ti pus in el o intrbare:care este deosebirea dintre bine si rau?Ei bine,domnule Raul,eu personal cred ca deosebirea dintre acestea doua rste suficient de mare pentru a nu fi confundate,chiar si atunci cand conjunctura pare putin ambigua.Daca ma doare ceva e clar ca este rau.Cand durerea trece este bine.Daca cineva drag cuiva nu mai este,altcineva va suferi,ceea ce iar nu ebine,s.a.m.d.Ziua nu poate fi confundata cu noaptea,nici Raiul cu Iadul,fie-mi iertata analogia.Am tot respectul pentru oamenii de stiinta,sperand totodata ca domniile lor vor ramane oameni pana la capat,neuitand ca stiinta este pentru om si nu impotriva lui,asa cum de atatea ori s-a intamplt in zbuciumata istorie a umanitatii.
    Cu scuzele de rigoare si cu toata stima,jan11.

  • March 10, 2008, 1:13 pm - Adi

    Va invitam sa continuati aici, pe forum, discutia despre Stiinta si Religie: http://stiinta.info/forum/index.php?topic=23.0

  • March 9, 2008, 3:06 pm - realistul

    Ca sa clarificam un pic lucrurile, practic sunt numai doua explicatii pentru existenta noastra: lumea asta a fost facuta (de catre Dumnezeu, inteles in sens biblic; un "dumnezeu" panteist, impersonal, e totuna cu mama natura), sau s-a facut singura. (Dat fiind ca entropia nu se conserva ci creste, trecutul nu poate fi infinit, adica nu poate exista dintotdeauna.)

    Pentru a putea lua in serios varianta ca lumea s-ar fi facut singura, trebuie sa vedem daca si cum s-ar putea asa ceva. Dealtfel e destul de clar ca pe baza experientei cotidiene intuitia i-a spus omului dintotdeauna ca NU s-ar putea. Si nici stiinta moderna nu l-a contrazis; ci numai oamenii de stiinta care vor sa fie atei si care isi folosesc influenta ca sa incerce sa convinga lumea ca ei detin adevarul. Totusi, cei in tema stiu ca probabilitatea aparitiei spontane a vietii (abiogeneza) poate fi considerata infinitezimala, adica un astfel de eveniment nu este de asteptat sa se produca vreodata (http://www.discovery.org/scripts/viewDB/index.php?command=view&id=98). Dar nici chiar presupusa evolutie a vietii (odata aparuta cumva) spre o complexitate tot mai mare nu e prea probabila (http://www.discovery.org/scripts/viewDB/index.php?command=view&id=51). Singura forma de evolutie care se observa nu aduce informatie noua biocosmosului, ci numai o recombina pe cea existenta, ori chiar o pierde iremediabil (in principal prin extinctia speciilor). Evolutia de la molecule la om e pura imaginatie.

    Dealtfel exista destule dovezi stiintifice ca lumea a fost facuta relativ recent (de ex http://www.icr.org/article/1842/10/) si nu a rezultat la intamplare ca urmare a unui lung proces evolutiv inceput cu un big bang.

    Evolutionismul nu este stiinta, ci filozofie naturalista (ateism cu alt nume); adica o credinta care se pretinde a fi stiinta obiectiva. Succesul la public, atat cat este, se datoreaza monopolului asupra sistemului educational si mass media, cat si mai ales dorintei unor oameni de a-si trai viata dupa cum vor ei fara grija raspunderii pentru faptele lor in fata Creatorului (http://www.trueorigin.org/gould01.asp).

    Celor interesati de mai multe dovezi in favoarea Creatiei le recomand si urmatoarele filme documentare:

    http://video.google.com/videoplay?docid=-5585125669588896670

    http://video.google.com/videoplay?docid=5488284265590289530

    http://video.google.com/videoplay?docid=-1272542059740401469

    http://video.google.com/videoplay?docid=5725394906886443944

  • March 6, 2008, 5:20 pm - Adi

    Yoginule, iarasi comentezi dincolo de subiect. Te rog sa nu se mai repete.

  • March 6, 2008, 1:07 am - YOGHINUL

    Nu primesc bonuri de masa de la primaria Cluj-Napoca pentru ca am fost sanctionat.
    Am fost sanctionat pentru ca am reactionat dupa ce am fost agresat in repetate rinduri la ordinul SRI.
    Oricine face ceva nou este sanctionat de cei ce nu fac nimic, adica de cei 98% din populatie care sunt la nivel animal.

    In timpul comunismului n-am primit locuinta deoarece mergeam la biserica; se investea doar in animale care si-au omorit conducatorul.
    Astazi animalele aleg primarul, presedintele, politicienii, ministrii…se promoveaza intre ei; in toata lumea este la fel.

  • March 5, 2008, 6:55 am - Jan11

    As vrea sa propun un scenariu care(sper eu)sa nu contravina nici uneia dintre tabere.Este o miza mare,dar daca reusesc in proportie de macar 10 la o suta,eu ma declar multumit.
    Deci:se naste un copil;este un sistem dual.Este ocreatura ciudata,aproape o imposibilitate existentiala,daca ne gindim ca are un sistem biomecanic pentru unteractiunea cu partea materiala a existentei iar in spatele acestui conglomerat de proteine,enzime si aminoacizi(scuze ptr.rigoarea stiintifica)se afla o entitate spirituala.La inceput,spiritul este stingaci, speriat,neintelegind mare lucru din ceea ce este in jurul lui.Are,in schimb,la dispozitie cea mai performanta si mai sofisticata masinarie care ar pute ezista vreodata:creerul.Cu ajutorul acestei interfete,micutul si neajutoratul graunte de spirit ajunge ca intr-un timp(la scara cosmica)foarte scurt sa cunoasca si sa inteleaga mediul in care a aparut si natura relatiilor Lui cu acesta.In timpul scurtei treceri prin existenta materiala,odata cu cresterea fizica se dezvolta si spiritul,capata experienta,invata si,mai ales,DECIDE.Liberul arbitru apartine spiritului.Daca ia,dea-lungul existentei,suficiente hotariri pozitive(asta fiind alta poveste)si reuseste sa genereze alte spirite(as procreeze)se poate spune ca misiunea lui in partea materiala a lumii s-a incheiat.
    Ce rost mai frumos poate avea o fiinta rationala,aici sau oriunde in univers decit generarea de spirite rationale din materia nevie?

  • March 4, 2008, 1:06 pm - radu

    Trebuie sa acceptam ca in universul nostru nu exista nici lumina, nici culoare, nici sunete, nici gust, nici cald, nici rece. Creierul nostru este cuplat la univers prin senzori care functioneaza intre limitele in care organismul nostru supravetuieste. Ochiul percepe mai ales fractiunea de radiatie electromagnetica care trece prin filtrul atmosferei.Creierul creaza senzatia de lumina si culoare care ne ajuta sa supravetuim. In natura nu exista verde, rosu, galben. Ce este culoarea verde? In natura ea este o radiatie electromagnetica de o anumita lungime de unda, reflectata de anumite materiale.Aceste culori nu exista decat in creierul nostru. La fel si toate celelalte senzatii, ca urmare a excitatiilor primite de la senzori. Ne nastem cu un "cablaj" neuronal si un "soft" care, prin interactiunea subtila si gradata, in timp, a "umorilor", ne determina comportamentul pe parcursul intregii vieti. Scopul acestu "soft" este supravetuirea cu orice pret a fiecarui individ care, la randul lui sa vrea sa-si impuna genele pentru perpetuarea speciei.
    Este o realitate cruda, pe care trebuie sa o acceptam.
    In biblie se recunoaste aceasta realitate, in Geneza, cand li se interzice "primilor" oameni sa nu manance din "pomul cunoasterii", fiindca vor muri. Cel care a scris Biblia realiza limitarile noastre la fractiunea de lume data de senzorii nostrii.
    De aceea, cunoasterea noastra nu poate fi decat limitata si efectele ei pot fi devastatoare fiinda nu putem intelege si dirija imensa complexitate a legaturilor cauzale din lumea noastra si din univers. Stiinta este efortul creierului de a intelege rational lumea in care traim, chiar daca accepta ca nu poate trece dincolo de axiome.
    Cea mai mare umilinta a noastra este ca ne nastem fara sa ne intrebe nimeni daca vrem sa ne nastem, cum sa fim cand ne nastem si fara sa putem pricepe vre-o data cum e facuta lumea in care ne nastem.
    Marile religii ne spun ca putem renunta sa ne supunem acestui "soft" si ca, dincolo de acesta, exista in noi o a doua lume, cu alte reguli decat cele ale concurentei intre indivizi.
    Accesul la aceasta lume se face prin optiunea individuala a fiecaruia. Unii reusesc, altii nu.

  • March 3, 2008, 10:54 am - cristi

    Buna Eugen. Sunt de acord cu tine cand spui ca Ce suntem? Ce este Universul? etc, sunt intrebari care deocamdata (spun eu) transcend obiectul de cercetare al stiintei. Cu toate acestea, nu sunt de acord cu tine ca a gandi asa este pagubitor... Pe cine poate deranja si pagubi? Cei care nu gandesc asa oricum ignora acest mod de gandire, iar cei care indraznesc sa ceara mai mult de la stiinta nu pot decat da gres... Nu cred ca a gandi astfel este pagubitor, dar se poate intr-adevar sa fie inutil, caci poate nu dam raspunsuri...

    Pentru lamurire (caci mai sunt niste comentarii) eu inteleg vag in acest articol stiinta ca fiind acea cunoastere bazata pe fapte, masuratori, iar Religia ca acea cunoastere bazata pe credinta, neverificabila in laborator, in sensul comun al lucrurilor (fara a complica filozofic definitiile). M-a suprins si pe mine multitudinea de comentarii care pornesc de la premisa ca Stiinta nu poate da raspunsuri la aceste intrebari fundamentale. Oricat de adevarat ar fi, cumva nu rezoneaza cu mine... Poate pentru ca credinta mea nu este asa puternica, si ma ancorez insa fapte... Dar tocmai asta face stiinta personala, ca sa ma intorc la titlul articolului... Numai de bine, cristi

  • March 3, 2008, 10:05 am - Eugen

    Interesant articolul. Mi se pare insa ca se confunda filozofia cu stiinta. Probleme ridicate de Cristi (autorul) Ce suntem? Ce este Universul? etc, deja transcend obiectul de cercetare al stiintei, care este materia prezenta si legile care o conduc. Acest gen de intrebari sunt specifice gandirii filozofice din toate timpurile iar nu stiintei. Stiinta se bazeaza pe experiment. O teorie poate fi emisa dar nu este acceptata decat dupa ce a fost validata de experiment. Cum ar putea atunci stiinta sa dea raspunsuri la intrebari de genul De unde venim? sau Daca avem un destin vesnic?
    Pe de alta parte, Religia nu cauta raspunsurile la aceste intrebari ci sustine faptul ca LE POSEDA. Religia =legatura omului cu Dumnezeu si de aceea sustine ca are prin Revelatie toate aceste raspunsuri chiar de la Creator.
    Iata de ce cred ca autorul face confuzie in acest articol intre religie, filosofie si stiinta. Un asemenea amestec nu poate fi decat pagubitor pt ca nu vad cum ai putea raspunde folosin instrumentele stiintei materiale la intrebari metafizice.

  • March 3, 2008, 9:50 am - raul

    va propun sa urmariti documentarul zeitgeist

  • March 3, 2008, 3:13 am - stan

    Nu am inteles despre care religie e vorba. Din cate stiu nu exista una universala.

  • March 2, 2008, 3:46 pm - Adi

    Intr-adevar, cautarea adevarului este complexa si a dus pe oameni atat spre stiinta, cat si spre religie. Poate cauta adevaruri diferite, sau prin cai diferite. Parerea mea despre religie este explicata foarte frumos in ciclul science-fiction "Dune" al lui Frank Herbert.

  • March 2, 2008, 1:51 pm - Mircea

    A Jealous God: Science's Crusade Against Religion

    The age-old war between religion and science has taken a new twist. Once the dedicated scientist-martyr fought heroically against rigid religionists. But now the tables have turned, and it is established science crusading against religion, pushing atheistic agendas in the classroom, in textbooks, and in the media. This book shows how science has now become a religion of its own-an often fanatical one at that-furiously preaching atheism, punishing dissenters, dictating how and what we should think, and subtly inserting its worldviews in everything from education to entertainment. And, with stunning clarity, it proves that, with billions of dollars up for grabs in the race for stem cell research, intellectual integrity has been replaced with good old-fashioned greed. With sharp insight and completely original reporting, this book defiantly shows the extent to which science is beating down religion and how this systematic tyranny is unmistakably weakening culture and society.

  • March 2, 2008, 1:50 pm - Mircea

    A Jealous God: Science's Crusade Against Religion
    The age-old war between religion and science has taken a new twist. Once the dedicated scientist-martyr fought heroically against rigid religionists. But now the tables have turned, and it is established science crusading against religion, pushing atheistic agendas in the classroom, in textbooks, and in the media. This book shows how science has now become a religion of its own-an often fanatical one at that-furiously preaching atheism, punishing dissenters, dictating how and what we should think, and subtly inserting its worldviews in everything from education to entertainment. And, with stunning clarity, it proves that, with billions of dollars up for grabs in the race for stem cell research, intellectual integrity has been replaced with good old-fashioned greed. With sharp insight and completely original reporting, this book defiantly shows the extent to which science is beating down religion and how this systematic tyranny is unmistakably weakening culture and society.

  • March 1, 2008, 7:59 am - Mircea lui Cristi

    Religia si Stiinta, doi giganti din care unul pierde teren. Si e norml sa fie asa. Poate roate morii se intoarce.
    La inceput a exista religia cu adeptii si cercetatorii ei. Tot de aici se desprind si cei ce nu se multumesc cu explicatiile date de religie si cauta mai departe si apare ceva ce o macina incet, incet dar sigur. Stiinta.
    Acum exista doar Stiinta care are ca ramura a ei religia. La ora actuala religia nu face altceva decat sa caute sa explice toate desopririle stiintei prin prisma percetelor religioase. D-zeu a spus sa fie lumina si a aparut Big-bangul, Issus s-a referit la samanta de mustar si a aparut mecanica cuantica etc. Se pot citi pe net toate preluarile si interpretarile religioase, unele puerile.
    Cum rastalmaceste acum religia ca totusi universul nostru, nu a aparut la bing-bang ci la ciocnireadoua a doua membrane ?.
    Nu am nimic contra celor care cred si ma bucur pentru ei. Ii invidiez si-i respect. Daca as putea sa ma concentrez, sa-mi doresc as cum o fac unii din ei, in rugaciunea lor cei profund credinciosi, cred ca as putea merge pe apa.

  • February 28, 2008, 7:13 pm - raul

    eu cand ma gandesc la religie,ma gandesc la o creatie a omului aparuta tocmai din nevoia de a gasi un raspuns la intrebarile "de unde venim" si "unde ne ducem".cu mii de ani in urma omul era capabil sa isi puna astfel de intrebari,insa nu era capabil sa gaseasca un raspuns sau raspunsuri stiintifice.iar de-a lungul timpului religia s-a perpetuat,a evoluat si s-a schimbat insa nu raspunde concret la nici o intrebare.religia manipuleaza oamenii spunand ca daca vei face lucruri bune o sa fii rasplatit iar daca vei face lucruri rele o sa fi pedepsit la sfarsitul vietii.insa care e deosebirea dintre bine si rau?
    deoarece religia este o creatie pura a omului,nu vad rostul propozitiilor de genul "dumnezeu il cauta pe om".dumnezeu e cumva sau trebuie sa fie o entitate distincta pe care sa o veneram si de la care sa ne asteptam ca ne va rasplatii la sfarsitul vietii?nu.trebuie sa existe vreun risc?nu e prea logic.
    pt filosofii din trecut care detineau cunostinte din mai toate domeniile era usor sa rastalmaceasca lucrurile si ei erau totodata si oameni de stiinta.insa in ultima vreme stiinta a devenit mult prea tehnica incat doar foarte putina lume poate tine pasul cu ea,iar stiinta a cam iesit din domeniul de activitate al filosofilor.asa ca lor le ramane sa analizeze sensurile cuvintelor si mai pe scurt,sa bata campii.
    tot ce stim astazi si tot ce este cert a plecat de la niste presupuneri si tot pe baza unor presupuneri este rezonabil sa ne gandim ca putem certifica si macar unele dintre misterele trecutului.este cert ca planetele se rotesc in jurul soarelui,insa acest lucru nu a fost cert de la inceput.pt ca daca ar trebui ca toate lucrurile sa fie certe,ar trebui sa stim absolut tot atunci cand ne nastem.
    eu sunt de acord cu expresia ca "e mai bine sa spui mult cu vorbe putine decat putin cu vorbe multe" asa ca evit sa gasesc raspunsuri in filosofie sau religa asa cum e ea promulgata.si deasemeni mi se pare de bun simt si cat se poate de logic,ca atunci cand iti pui o intrebare ,sa te gandesti si sa gasesti raspunsul cel mai simplu si cel mai logic.cand vad o lumina care se misca pe cer nu ma gandesc in primul rand ca am vazut un OZN,ci mai degraba ma gandesc ca un meteorit a cazut pe pamant.si tot asa si in religie......decat sa zici ca un om e posedat de diavol mai bine te gandesti mai intai ca sufera de vreo boala psihica.
    in incheiere,vreau in primul rand sa imi cer scuze fata de geo pt ca am facut referire la cateva din spusele sale,si sa va urez numai bine.

  • February 27, 2008, 4:38 am - YOGHINUL

    Prin functia mea de unda sunt primul din lume care stabilit o legatura intre stiinta si spiritualitate.

    http://www.lulu.com/content/1933048

  • February 22, 2008, 9:48 pm - Adi

    Se pare ca articolul lui Cristi intr-adevar a trezit interesul, are multe comentarii aici si a fost publicat si in hotnews.ro.

  • February 21, 2008, 8:12 am - Razvan

    "Omul ca masura a tuturor lucrurilor" a fost fraza de inceput a "divortului" intre stiinta si religie, moment in care stiinta a devenit o religie in sine, dand nastere ateistilor sau liber-cugetatorilor. Pe de alta parte, aceasta afirmatie mai contine un alt inteles, orice stiinta, de exemplu astronomia, nu va descrie universul in sine, ci va fi o simpla descriere a felului cum percepem noi universul, pe masura intelegerii noastre. Asta pentru faptul ca universul nu a fost facut dupa mintea unui om, ca sa vina altul sa inteleaga ce a facut si cum a gandit. Fie ca vorbim despre plante sau stele, de fapt vorbim despre perceptiile noastre, modul nostru de a gandi sau intelege, limitele noastre. Plantele si stelele vor continua sa ramana un mister

  • February 20, 2008, 4:19 pm - Cristi2

    Ce sa-i faci, si pe mine tot Cristi ma cheama si ma bucur ca nu sunt singurul preocupat de relatia dintre stiinta si credinta.

    Draga Cristi (1), cred ca si stiinta si credinta se intilnesc in primul rind in creierul, sau mai general, in mintea "persoanei" si ca sunt intr-o buna masura personale, asa cum ai spus.

    O multime de oameni, influentati inca de gindirea marxista le contrapun uitind ca omul de stiinta e si el om, la fel ca si credinciosul. Exista multi care cred ca stiinta e o colectie de formule obiective si definitive cu care universul functioneaza (si pe care comunitatea stiintifica le pazeste undeva intr-un muzeu). Ei uita ca o buna parte din stiinta bijbiie incercind sa dejghioace inca o pojghita a realitatii fizice din jurul nostru. Si asta cu riscul ca peste o generatie sa trebuiasca sa o ia din alt punct pentru ca au aparut fapte noi... Iar asta nu este un esec si o abdicare ci o parte inerenta a stiintei. DAR TOT ACEST EFORT PRESUPUNE O CREDINTA IN RATIONALITATEA LUMII PE CARE ISTORICII STIINTEI O EXPLICA DREPT CONSECINTA A PERSPECTIVEI BIBLICE ASUPRA LUMII. Daca Dumnezeu, Creatorul, e rational insemna ca si creatia Sa e rationala. Aceasta perspectiva a credintei biblice e fundamental diferita de cea a altor religii.

    As vrea sa remarc faptul ca NU stiinta trebuie sa ne dea raspunsul la intrebarea "Cine suntem?" ci religia sau filosofia (daca cineva refuza revelatia). O buna parte din "conflictul" dintre cele doua dimensiuni ale existentei vine din aceasta falsa asteptare ca stiinta trebuie sa ne dea raspuns intrebarilor fundamentale ale vietii. Din fericire viata nu e doar sete dupa cunoastere stiintifica. Exista si iubire, si cunoastere emotionala si prietenie si visare, exista viata si moarte, pacat si iertare, tradari si sacrificiu, exista si o lume spirituala la fel de reala ca cea fizica, doar ca nu se poate masura cu rigla, dar pentru comunicarea cu Dumnezeu nu e nevoie sa-ti scurtcircuitezi ratiunea. El ne-a facut compatibili cu El.

  • February 18, 2008, 8:42 pm - Adi

    Subscriu si eu la ce a spus Cristi. Foarte dens si concis raspunsul tau, Geo. Multumim. Nu ma gandisem la ideea asta pana acum: Dumnezeu il cauta pe om, tot ce trebuie sa faca omul este sa ii raspunda. As adauga ca trebuie sa fii convins ca Dumnezeu iti vorbeste ca sa ii raspunzi. Cautarea adevarului daca Dumnezeu iti vorbeste este tot o cautare a unei parti de adevar. Argumentele se cauta in sine, in experienta personala, ce tine poate de psihologie si sociologie, iar nu in argumente exterioare. Exista si asemanari si diferente intre cautarea stiintifica si cea religioasa, este insa greu de spus care sunt care ...

  • February 18, 2008, 3:33 pm - cristi

    Geo, jos palaria, se vede ca ai si alte lecturi decat Biologia Celulei... Ai mare dreptate si cu Cine pe cine cauta, si cu certitudinea stiintei, si cu certitudinea crestinului... vezi cumva din interiorul omului... Astept sa dezvolti subiectul, daca se poate, intr-o viitoare opinie...

  • February 18, 2008, 10:38 am - geo

    Respect opinia personala a autorului si consider de bun augur preocuparea care a dus la aparitia acestui articol. As dori sa-mi exprim si eu cateva ganduri in legatura cu acest subiect. De multe ori ma gandesc la stiinta si la religie in termeni diferiti fata de modul obisnuit de perceptie a lor. S-a spus ca atat religia cat si stiinta au in comun tema cautarii, diferind doar calea si mijloacele pe care cele doua le folosesc. Corect? Ei bine... poate ca nu. E greu sa vorbim de religie in general, asa ca o sa ma indrept spre crestinism si spre acea caracteristica a lui care il face sa iasa din tipare. Stiinta si mai toate religiile se definesc drept preocupari, eforturi ale omului de a-si depasi conditia, de a cunoaste, de a gasi calea spre progres, de a evolua. Crestinismul insa, aduce in fata tema cautarii asa cum nu ne-am fi asteptat: Dumnezeu il cauta pe om, iar omul ... nu vrea sa fie gasit. In crestinism riscul nu este acela ca omul sa rateze cautarea! Riscul, enorm de altfel, este acela de a nu raspunde la chemarea Celui care te cauta. Odata ce ai raspuns, cunoasterea devine o certitudine. Chiar stiinta, pana acum obisnuita, capata sensuri si valente nebanuite.

    Luata de una singura insa, stiinta e destinata sa atinga un punct mort, dincolo de care nu mai e capabila sa aduca nimic nou. Ea nu poate transcende realitatea materiala oricate miliarde de ani ar avea la dispozitie, deci nu mai poate fi o certitudine. Chiar intorcandu-se spre trecut, poate ea sa faca vreo afirmatie fara sa se bazeze pe o multime de presupuneri implicite sau explicite, constientizate mai mult sau mai putin? Iar presupunerile, stim bine, sunt dusmanul certitudinii pasilor marunti ai stiintei. Si oricata stiinta am avea, ea nu poate schimba caracterul unui om. Iar daca o persoana nu este mai intai om, degeaba ar avea toata stiinta la dispozitie.

  • February 16, 2008, 5:30 pm - Adi

    Frumos articol, Cristi. Si citisem o carte ce facea paralele intre stiinta si religie, incapand cu ideea ca ambele cauta adevarul si continuand cu metodele de a cauta adevarul. Si ele au asemanari, desi in general au deosebiri. Un eseu pe tema ce inseamna a fi om de stiinta era binevenit ...

Adaugă un comentariu

Adaugă un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Codul din imagine:
Numele dvs.(*):
COMENTARIU. Sugestie: SALVATI inainte de a trimite! Eventual puteti selecta cu Ctrl-A si apoi copia cu Ctrl-C. Sistemul mai da erori, in special daca textul este lung!(*):
 

Aceasta pagina a fost vizitata de 22237 ori