Mușchii astronauților se deteriorează în spațiu
Mușchii astronauților se deteriorează în timpul zborurilor spațiale iar capacitatea lor de efort fizic se reduce cu peste 40%. Cel puțin așa susține un grup de cercetători americani care au publicat un studiu în The Journal of Physiology.
Categorie: Astronomie
Autor: Catalin Mosoia
Mușchii astronauților se deteriorează în timpul zborurilor spațiale iar capacitatea lor de efort fizic se reduce cu peste 40%. Cel puțin așa susține un grup de cercetători americani care au publicat un studiu în The Journal of Physiology. Este vorba de poate prima lucrare de analiză la nivel celular a efectelor zborului spațial de lungă durată asupra sistemului muscular uman.
În timpul unei misiuni spațiale, mușchii unui astronaut cu vârsta de 30-50 de ani ajung să se comporte ca ai unei persoane în vârstă de 80 de ani. Efectele stării de imponderabilitate asupra sistemului muscular constituie astfel un risc extrem pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman către planeta Marte sau orice alt loc din Univers.
Studiul a fost coordonat de Robert Fitts, profesor de biologie la Universitatea Marquette din Milwaukee, Wisconsin. Cercetarea vine într-un moment când interesul față de planeta Marte este în creștere . NASA estimează că un echipaj uman ar ajunge la planeta roșie în 10 luni de zile, ar sta pe Marte 1 an de zile astfel că misiunea în întregime ar dura aproape 3 ani de zile.
Autorul principal al cercetării susține că dacă misiunea s-ar realiza acum, abilitatea astronauților de a lucra ar fi mult diminuată; cei mai afectați mușchi ar fi ai gambei și ar funcționa la numai jumătate din capacitate. Membrii echipajului ar obosi foarte repede și ar avea dificultăți în a executa operațiuni de rutină în costumul de astronaut. Mult mai periculoasă ar fi întoarcerea pe Pământ din cauza epuizării fizice iar în cazul unei aterizări forțate astronauții ar fi incapabili de evacuare.
Studiul de față reprezintă prima analiză la nivel celular a efectelor zborului spațial de lungă durată asupra sistemului muscular uman, după cum se precizează în comunicatul de presă emis de The Physiological Society.
Experții au realizat biopsii ale gambei unor nouă astronauți și cosmonauți, înainte și după 180 de zile petrecute pe Stația Spațială Internațională (SSI). Rezultatele arată că la finalul misiunii s-au înregistrat pierderi substanțiale de fibră musculară. Din păcate, nu a contat forma fizică bună de la începutul călătoriei; mai mult chiar, cei mai bine dezvoltați mușchi observați la plecarea în misiune au suferit și cel mai mare declin.
Prin urmare, e nevoie de noi programe de exerciții fizice. Acestea trebuie imaginate și testate pe SSI, apoi se poate pune problema unei călătorii spațiale lungi.
În pofida acestor rezultate nu trebuie să renunțăm la ideea unei călătorii spațiale prelungite. "Misiunile cu echipaj uman către Marte reprezintă următoarea frontieră, la fel cum emisfera vestică a planetei noastre a fost în urmă cu 800 de ani", spune profesorul Fitts. Dacă am înceta să explorăm, am stagna și nu am avansa în ceea ce privește înțelegerea Universului, mai spune el.
Pe termen scurt, profesorul Fitts crede că eforturile ar trebui concentrate pe utilizarea la maxim a SSI; așa se vor putea pune la punct metode mai bune de protejare a mușchilor și oaselor. "NASA și ESA trebuie să dezvolte un vehicul care să înlocuiască naveta spațială astfel ca cel puțin 6 astronauți să poată sta pe SSI perioade de 6-9 luni de zile" recomandă Fitts. "Ideal ar fi ca acest vehicul să poată andoca la SSI pe perioada misiunii astfel ca în caz de urgență întreg echipajul să evacueze stația", mai susține profesorul Robert Fitts.
Lucrarea intitulată "Prolonged Space Flight-Induced Alterations in the Structure and Function of Human Skeletal Muscle Fibres" va fi publicată în ediția din 15 septembrie a revistei Journal of Physiology. Rezumatul ei este disponibil aici.
Articolul este preluat de pe portalul www.ziarulstiintelor.eu cu permisiunea autorului.






Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
KIx58Q <a href="http://lkodhgghkwfb.com/">lkodhgghkwfb</a>
9qYXHv <a href="http://glcmvtgpmjzw.com/">glcmvtgpmjzw</a>
Grazi for mkaing it nice and EZ.
Niciodata,niciun cosmonaut nu ne-a impartasit ideile sale,trairile sale vizavi de spatiul cosmic....Acolo este liniste apasatoare,ingrozitor de apasatoare.....frica e in fiecare celula a corpului ....