20.01.2008

Inima unui şoarece mort a fost readusă la viaţă (video)


Cu cât intrăm mai mult în noul secol, cu atât tehnologiile medicale vin cu mai multe surprize. Iată că, recent, cercetaorii americani au reuşit să readucă la viaţa inima unui şoarece mort.


Categorie: Biologie
Autor: Cristian Presură



Ei sper că procedura să poată fi aplicată cu success şi la oameni, în aşa fel încât transplantul de inimă să se realizeze nu cu inimi artificiale, ci cu inimi umane ale pacienţilor decedaţi. Studiul a fost realizat de către Doris Taylor de la Universitatea din Minnesota, Statele Unite, şi a apărut în revistă Nature Medicine. Taylor şi colegii ei au colectat în primul rând o inimă de şoarece mort. Apoi au folosit un proces special în care au îndepărtat o parte din celulele moarte ale inimii, lăsând intactă structura colagenică.

În acelaşi timp, cercetătorii au colectat celule de inimă de la şoareci nou-născuţi, pe care le-au injectat apoi în inima şoarecelui mort. După aceea, noile celule ale inimii au fost lăsate să crească într-o cultură specială, în noua lor inima. După patru zile, inima şoarecelui mort a început să bată din nou...

Cercetătorii au folosit un pacemaker pentru a coordona bătăile inimii. În plus, au legat inima într-un circuit fluidic, să arate că într-adevăr inima astfel readusă la viaţa este capabilă să pompeze sânge. După încă patru zile, inimă a fost într-adevăr capabil să pompeze fluidul.

Toată această încercare are de-a face desigur cu domeniul celulelor stem. În practică, nu este deloc de dorit să se ia celule din inima unui bebeluş pentru a readuce la viaţa o inimă moartă. Ţinta ultimă este folosirea celulelor stem din corpul pacientului bolnav, cu ajutorul cărora să se regenereze (sau să se crească) organul bolnav.

De exemplu, o echipă britanică de cercetători a anunţat deja luna trecută că au fost în stare să genereze celule ale inimii din celule stem, care pot fi folosite mai târziu pentru a regenera inima. Alţii au încercat să introducă celulele stem direct în inimă, cu speranţa că ţesutul distrus se va regenera.

În final, să menţionăm că numai în Statele Unite mor în fiecare an cam 50000 de pacienţi, în aşteptarea unui donor pentru o inimă. Desigur, în acest caz trebuie transplantata inima vie a unui pacient aflat pe patul de moarte.

Sursa originală: Reuters. Ştire prelucrată de www.stiinta.info

Pentru cei interesaţi, iată şi inregistrarea video a inimii moarte care bate din nou.

[www.stiinta.info]

Comentarii

  • August 6, 2009, 10:35 am - Iuli

    Pai probabil murise de vre-o 10 ani :P !!!


  • March 7, 2008, 7:44 pm - Adi

    Am citit articolul si am vazut filmuletul si nu spune, dar nu cred ca e asa de important cat timp murise. Exista tehnici prin care poti conserva inima cateva zile, ma gandesc. Si era probabil in una din aceste zile. Dar este o intrebare buna. Te invit sa citesti articolul initial din Nature pentru mai multe informatii, mereu e bine sa mergi direct la sursa.


  • March 4, 2008, 6:23 am - alexandra

    de cand murise soricelul????


  • February 1, 2008, 1:56 am - mariana

    foarte interesant...


Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C: