Stiinta.info

O carte pentru mai multe generaţii! Câteva dintre subiecte: Astronomie. Planete extrasolare. Electromagnetism. Lumina. Teoria relativităţii. Găuri negre. Materie întunecată. Mecanica cuantică. Principiul de incertitudine. Teleportare cuantică. Criptografie cuantică. Particule virtuale. Bozonul Higgs. Corzi relativiste. Universul cu 11 dimensiuni. Impasurile fizicii moderne. Şi acestea sunt doar câteva dintre cele 200 de subiecte ale cărţii! Clickează în dreapta pentru a afla mai multe detalii...

amplitudinea tensiunii? mie un pic neclara notiunea .... banuiesc ca, fiind vorba de MeV, e vorb...(în Asupra conceptului fizic de forta)

"Viteza luminii nu depinde de locul în care este măsurată "
Da, dar eu nu despre...(în Despre găurile negre)

Citat...(în Despre găurile negre)

Domnul Totedati!Intensitatea campurilor se atenueaza exponential cu distanta, deoarece sunt generate...(în Asupra conceptului fizic de forta)

@Liviu, de unde stii ca "Pt a exista viata pe o planeta, trebuie sa existe atatea echilibre, at... (de Cosmos)

Stimate domnule Cristi, am o mare apreciere asupra comentariilor dumneavoastra si am citit si celal... (de liviu)

@Cosmos: Da, sunt foarte multi "rosii" dar marea majoritate sunt de dimensiuni mici, iar... (de adi)

Iaics! Foarte multi cu ROSU!... (de Cosmos)

Spectaculoasa animatia!Dar ce se poate spune de raportul dimensiunilor pamant/asteroid?Sau distanta ... (de sile)

Spre deosebire de animale,omul are sentimentul religios,dorinta de a se apropia de Dumnezeu.Unii se ... (de sile)

"Oricum ar fi, noile rezultate scot din nou în evidenţă miracolul unor gânduri coerente în... (de v.g.)

Scrieţi aici adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă inregistra şi citi ştirile pe e-mail:

Doriţi să contribuiţi cu materiale, ori să colaboraţi într-un mod regulat? Ne puteţi scrie oricând la adresa de e-mail contact@stiinta.info.

Cronica scepticului - episodul 102 conflictul dintre curentul postmodernist şi ştiinţa modernă. (StiintaAzi.ro)

Zoomenirea- de Desmond Morris (stiinta.info)

Sindromul Proteus – boala asimetriei (medicalstudent.ro)

Discovery fun (cosmosul.ro)

Ultimele ştiri le puteti integra in cititoarele de ştiri folosind linkul:

Dacă insă doriţi să citiţi ştirile direct din bara Google, atunci apăsaţi pe butonul acesta:

Dacă vreti sa ascultati podcastul la iPod sau oricare alt mp3-player, puteti folosi adresa urmatoare in programele pentru podcast (ca iTunes):

Colaborări

Acum ştirile stiinta.info şi în toolbarul portalurilor Lacaşuri Ortodoxe si Stiinta Azi.

Alte Colaborări

Portal Electric

Lupa Mea

Raul Sandu's Blog

Sarcina

Jocuri

Jocuri online

Blogycopedye

parsec.ro

karte.ro

inventatori.ro

Felicitari

Referate

Referate Online

Apărută în 1998 la editura Viking, cartea “Iluzia utilizatorului” ("The user illusion") mi-a fost recomandată de un prieten, un ateu cu o minte ascuţită, care probabil vrea să rămână semeţ pe creasta valului cunoaşterii analitice până la sfârşit, urmând exemplul mult mai cunoscutului Cioran. Deşi cititul cărţii mi-a luat relativ puţin timp, pentru că se citeşte cu plăcere, am cam întârziat rezumatul ei. O să îl fac acum, într-un stil mai puţin "profesional" şi mai puţin concis, fiind mai degrabă o rememorare a principalelor idei ale cărţii, în măsura în care ele au fost sesizate de mine!

Trebuie spus de la început că nu am rămas cu o linie majoră a cărţii, ci mai degrabă cu câteva idei separate. Ca şi alte cărţi care abordează problema complexă a conştiinţei, această carte reprezintă mai mult o colecţie de gânduri, decât o teorie bine pusă la punct.

Ideea de bază a cărţii urmează linia modernă de explicaţie a conştiinţei, cum că aceasta ar fi mai mult o iluzie a noastră (vezi şi recenziile mele de la Richard Dawkins şi Daniel C. Dennett pe tema conştiinţei). Fără să convingă (părerea mea), cartea aduce argumente puternice în favoarea acestei supoziţii, cum ar fi de exemplu observaţia că, din cele 10 milioane de biţi procesate de creier, conştiinţa noastră procesează puţin mai mult de zece. De aceea ar fi mai bine să ne încredem în intuiţie mai mult decât în conştiinţă, spune surprinzător autorul. În plus se aduc argumente din neurologie, cu pacienţi ce par că au două conştiinţe, din percepţia subliminală, etc.

Tor Norretranders este un scriitor popular, însă nu este un psiholog, filozof, sau un cercetător activ în mediul său de cercetare. Esenţa înţelegerii lui vine din studiul multidisciplar şi din experienţa pe care o avem cei mai mulţi dintre noi cu computerul. El foloseşte noţiuni de teoria informaţiei, teoria complexităţii, neurochirurgie şi psihologie.

O să încerc acum să trec prin fisă de carte, urmând capitolele ei, acolo unde am subliniat lucrurile care mi-au atras atenţia. Exerciţiul se vrea nu numai o rememorare a ideilor citite, dar şi o trambulină pentru dezvoltarea lor în viitor.

1. Demonul lui Maxwell

Un capitol ce prezintă mult cunoscutul experiment mental al lui Maxwell. Aici, demonul este în stare să coboare entropia (dezordinea) unui sistem, aranjând moleculele cu mânuţa lui, una câte una... Teoria clasică spune că însă entropia unui sistem izolat nu scade niciodată (el devine din ce în ce mai dezordonat), de unde paradoxul...

2. Aruncând la gunoi informaţia

Autorul prezintă propunerea lui Leo Szilard (1929) care salvează paradoxul demonului lui Maxwell în felul următor. Szilard subliniază că, pentru a aranja moleculele în ordine (şi deci a scădea entropia), demonul trebuie să ştie unde se afla moleculele şi ce fac ele. Pentru această însă el trebuie să masorare şi, în cursul măsurătorii, "deranjează" sistemul. Cu alte cuvinte, costul cunoaşterii (exprimat în entropie, care altfel va creşte în decursul măsurătorii) este mai mare decât rezultatul ordonării (unde entropia va scade). În total, entropia tot creşte. Ori, în termeni simpli, atunci când măsor "deranjez" sistemul mai mult decât îl pot reordona eu cu cunoaşterea acumulată. Ceva ce aduce cu principiul de incertitudine...

Ca într-o carte poliţistă, Tor Norretranders ne informează apoi că propunerea lui Leo Szilard nu este adevărată, deşi mie personal îmi cam lipsesc argumentele lui matematice (calcule adică) fie pro-, fie contra- Szilard. Autorul introduce însă o altă propunere, mult mai recentă (1982) a lui Charles Bennett (IBM). Argumentaţia lui Bennett porneşte de la observaţia că demonul lui Maxwell trebuie să aibă memorie. Mai mult, că aceasta memorie face parte din Univers şi deci trebuie inclusă în calculul total al entropiei! Acum, nu suprinzator, memoria demonului ar fi şi limitată, iar memoria de care ar avea nevoie ca să stocheze informaţia fiecărei molecule ar fi uriaşă...

Ca să ne convingem, iată nişte date: pentru a stoca puţină informaţie despre fiecare moleculă dintr-un litru de aer şi anume numai un bit de moleculă, avem nevoie de toată informaţia procesată de creierul nostru timp de o viaţă întreagă. Sau altfel, pentru a reduce entropia unui gram de aer cu 0.00000001% avem nevoie de o memoria echivalentă cu cea a tuturor computerelor din lume (în anul 1989...).

Cum memoria este limitată, zice Charles Bennett, demonul trebuie să proceseze continuu informaţie, acumulând una nouă şi aruncând la gunoi informaţia veche. Ori, aruncând informaţie la gunoi, creşte entropia întregului Univers (din care face parte şi memoria), pentru ca şi gunoiul face parte din Univers. Este această creştere de entropie care este mai mare decât entropia (ordinea) acumulată ordonând moleculele... Cu alte cuvinte, dezordinea totală a întregului Univers (cu tot cu memorie) creşte... Iată argumentul lui Bennett deşi, recunosc, calculele matematice iarăşi lipsesc...

O altă idee ce mă macină şi pe mine este cea referitoare la definiţia macrostarilor. După cum se ştie, fiecare dintre acestea este o colecţie de microstari. După ce definim matematic precis ce colecţie reprezintă fiecare macrostare, putem defini matematic entropia unei macrostari ca fiind S=-ln(Omega), unde Omega este numărul de microstari care compun macrostarea. Toată termodinamica lui Boltzmann începe de aici, cu definiţia temperaturii, legii a doua, etc... Matematic, aici este rădăcina de unde creşte totul...

Tor Norretranders revine însă la rădăcină şi chestionează alegerea unei macrostari anume. De ce am ales noi acea colecţie ca fiind o macrostare şi nu alta? Un exemplu de la cursul din facultate este macrostarile care au aceeaşi energie, de unde relaţia S (E) =- ln (Omega (E))... Dar de această formă şi nu alta? Nu cumva, zice Tor Norretranders, pentru că avem deja nişte prejudecăţi şi vrem să ajungem la temperatură, cea pe care o putem experimenta şi cu care suntem obişnuiţi? Cu alte cuvinte, fizicienii au deja prejudecăţi, care se văd în alegerea macrostarilor, ce este o alegere subiectivă. Oricum, pornind de la formula S=-ln(Omega), Tor Norretranders face observaţia frumoasă ca entropia este o măsură a ignoranţei.

Pornind de la observaţia precedentă (ca entropia este subiectivă) şi dacă facem şi presupunerea că entropia este o măsură a informaţiei, înseamnă că şi informaţia este subiectivă. O concluzie decentă, după părerea mea, care iese şi din alte observaţii.

3. Algoritmi infiniţi

"Dacă demonul lui Maxwell ar putea sumariza toată informaţia primită în câteva formule, atunci (vezi discuţia precedentă) ar putea viola legea a doua a termodinamicii."

Kant: cunoaşterea este bazată pe câteva concepte care preced experienţa (noţiunea "a priori"). Cunoaşterea se bazează pe concepte ca spaţiul şi timpul care nu pot fi cunoscute, ele sunt cărămizile de bază pe care construim inţelegerea... Hilbert: " Nu sunt limite în gândire, odată o să ştim totul"...

Povestea lui Godel: are depresie, trăieşte cu frică de a nu fi otrăvit. Într-un final moare când nu mai deschide uşa asistentei şi rămâne astfel fără mâncare..

4. Adâncimea complexităţii

Numele aleatoare (dezordinea) sunt cele care nu pot fi descrise mai concis (ele au nevoie de tot atâţia biţi să fie descrise). AAAAAAAA se descrie simplu, iar SWGKREJUYL este aleatoriu. De fapt, cel de-al doilea conţine mult mai multă informaţie decât primul! Dacă ştim cum să o folosim, aş zice eu...

Shannon: putem calcula informaţia numai dacă predefinim clar ce vrem să spunem că este ea (de exemplu care sunt microstarile care formează o macrostare). Putem vorbi de informaţie când putem spune ce înţelegem prin ordine. Noţiunea de ordine conţine însă intodeauna un element subiectiv.

Kuppers: "completitudinea unei teorii ultime a întregului Univers nu poate fi dovedită, căci nu vom putea şti dacă ea este formula minimă". Deşi, în altă parte, Tor Norretranders citează că universul ar fi început ca o gaură neagră (albă aş zice), care ar fi descrisă de un singur bit!

Pagels: "Complexitatea se afla la limita dintre ordine şi haos". Informaţia nu este însă o măsură bună a complexităţii... Vezi SWGKREJUYL care are multă informaţie (zice autorul..), dar nu e complex.

Dezordinea poate apare din ordine, doar ca procesul este complex!

Astăzi nu există o măsură matematica acceptată a complexităţii. Cel puţin nu una care să spună clar că muzica lui Bach este mai complexă decât cea a unei maimuţe.

Măsura complexităţii propusă de Bennett ("adâncimea logica"). Se ia sistemul şi se comprimă descrierea lui la forma limita. Asta ne dă cantitatea de informaţie (să nu uităm, aleatorul are cea mai multă informaţie...). Apoi, pentru a fi utilizată, informaţia se desface la loc. Asta cere timp. Timpul este denumit "adâncimea logica" şi el e o măsură a complexităţii. E uşor de văzut că numărul aleatoriu (care avea informaţie multă), va avea adâncime logica nulă. La fel şi numărul perfect ordonat AAAAAA. Complexitatea (adâncimea logică) iese pe undeva la mijloc. Dar cum să măsori timpul?

5. Ramificaţiile limbajului.

Un comunicator bun nu se gândeşte ce are el în cap, ci ce are ascultătorul un cap...

Exoinformatie: informaţia care nu e spusă explicit, dar care este sugerată. Ea iese mereu din context! Dacă eu trimit o scrisoare albă prietenei mele, înseamnă poate că sunt supărat pe ea. Scrisoarea e goală (nu are informaţie), dar exoinformatia este acolo (sunt supărat). Dacă o trimit la cineva pe care nu-l cunosc, cel mai probabil o va arunca, căci nu îi spune nimic (nu are nici exoinformatie)

Operaţiile mentale (adunare, comparare, etc.) au "pattern"-uri diferite care se văd în maşinile cu rezonanţa magnetică...

6. Lărgimea benzii canalului conştiinţei ("The bandwidth of consciousness")

Milioane şi milioane de biţi ajung la simţurile noastre în fiecare secundă. Doar câţiva ajung însă la conştiinţa noastră în acea secundă. De ce? Numere: ochiul zece milioane de biţi pe scundă, pielea un milion, urechea o sută de mii. Conştiinţa procesează cel mult 40 de biţi pe secundă. Este ca o piesă de teatru, unde luminile de scena se duc doar spre un actor, iar pe restul îi lăsă în umbră.

Informaţia însă nu este o măsură bună a conştiinţei.

A fi conştient de experienţă, înseamnă că experienţa deja a trecut (s-a sfârşit...)

Paradox: Limbajul corpului zice mai mult decât limbajul cuvintelor...

7. Bomba psihologiei

Despre percepţia subliminală. Helmholtz: "Conştiinţa trebuie în mod necesar să fie un rezultat al proceselor subconştiente". Jung mai mult decât Freud, el include nu numai subconştientul, dar şi percepţia subliminală.

Experiment O.Potzl (1917): pune stimuli subliminali (imagini) de care subiecţii nu sunt contienti. Surpriză însă: imaginile (stimulii subliminali) apar în visele subiecţilor!

Experiment Jastrow şi Peirce: organismul poate distinte două senzaţii pe care conştientul nu le putea separa! Concluzia? Senzaţiile ce ajung la conştiinţa sunt diluate.

Experimente cu pacienţi "blindsight". Aceştia au o parte din creier care procesează imagini vizuale (de la un ochi să zicem) complet stricată. Ciudat însă, ei văd fără să fie conştienţi de imagini! La ochiul stricat se arata linii sau cercuri, ei "ghicesc" cam ce e, deşi nu văd deloc (sau nu sunt conştienţi de vedere, că ochiul e bun...) iar ghicitul iese aproape perfect. Cum se poate? Întrebaţi, ei spun că merg pe intuiţie. Acum, intuiţia lor vedea fără ca ei să fie conştienţi de asta. Concluzia? Să ne bazăm pe intuiţie.

Concluzia aceasta este des întâlnită în carte, ciudat nu?, de la un autor care se vrea analytic… Atenţie însă, intuiţia nu este "paranormala", legată de suflet, etc, ci un concept analitic, provenind de la situaţie de fapt: subconştientul procesează mult mai multă informaţie, pe care noi o percepem ca intuiţie (dacă o percepem). E normal atunci să ne încredem mai mult în intuiţie decât în gândirea analitică, ce vine prin conştiinţa ce procesează informaţie foarte puţină, chiar dacă selectată...

Desigur şi concluzia normală: percepţia subliminală există şi poate fi folosită împotriva noastră...

Învăţarea unor "skill"-uri este controlată de conştient (vezi mersul pe bicicletă, sau cititul). După ce învăţăm, atunci când aplicăm ce am învăţat, ea devine o sarcină a subconştientului. Pentru mine exemplul cel mai clar este al cititului. Învăţam greu, apoi citim uşor. Dacă însă citim conştienţi fiind că citim, nu mai putem citi! Cititul trebuie acum să fie făcut de subcosntient, automat, pentru că conştiinţa noastră să poată procesa în linişte imaginile mentale produse de carte (povestea) şi nu textul şi literele...

Conştiinţa se bazează pe aruncarea deşteapta de informaţie, iar o contiinta trează ştie cel mai bine ce să arunce! Cât de adevărat pentru muritorii de rând ca noi...

"Conştiinţa este ingenioasă pentru că ştie ce e important". "Sortarea şi interpretarea informaţiilor necesare nu este însă conştientă". Cu alte cuvinte, subconştientul alege pentru mine, iar eu apoi decid pe ce a ales el... Mai târziu în carte, un exemplu frumos care ilustrează principiul. O poză "dublă". Poţi vedea ori o damă tânără, ori una bătrână, după cum te uiţi. Când ne uităm însă odată, noi vedem DOAR O IMAGINE. Subconştientul a ales doar una din cele două imagini şi ne-o pune pe tavă... Apoi noi zicem, da, asta văd... Procesul de selecţie dintre cele două imagini e clar nu conştient...

James: conştiinţa alege mereu... (rol evoluţionar?).

8. Viziunea de dinăuntru

Inteligenţa artificială nu o să aibă succes fără simularea proceselor din subconştient.

Şahul e greu, că e conştient, condusul bicicletei nu, că e subconştient...

Experimentul cu "pata neagră" din ochi ("black spot”). E clar aici că creierul completează cu informaţie ceea ce nu vede... (vezi Ambilight Philips...).

Ceea ce experimentăm a căpătat cu mult înainte sens, înainte de a deveni conştienţi de el... Cu alte cuvinte, subconştientul a şi interpretat o parte din date când ni le pune pe tavă (conştiinţei). De la mine: se ştie că ochiul are o parte de neuroni chiar lângă ochi, ce procesează imaginea imediat ce pleacă de la ochi şi o trimite apoi la creier. E clar, e util, căci noi percepem o imagine deja aranjată (Photoshop), care ne uşurează interpretarea ei... Un rezultat util al evoluţiei (rapiditate a procesării, etc.). Putem spune apoi că acei neuroni sunt parte a subconştientului...

Bohr: fizică nu spune ce e natura, ci cum o percepem noi.

Experiment Crick şi Koch (1989). Grupuri diferite de celule din creierul pisicii oscilează în fază (40Hz) dacă văd aceeaşi imagine. Este acesta începutul conştiinţei (mă uit la ACEL obiect...)? Nu chiar, experimentele pe oameni de până atunci nu au observat un astfel de efect.

9. Întârzierea de o jumătate de secundă

Prezintă experienţele lui Libet care sugerează că creierul a luat o decizie deja cam cu 300ms înainte ca noi să devenim conştienţi de acea decizie.

Experintele lui Libet au fost verificate în 1990 de Keller şi Hecckhausen, spune autorul.

Prezintă experienţele de stimulare electrică a cortexului. Aceasta nu dă niciodată durere pe cortex (pentru că cortexul nu are nervi) ci raportează durerea ca fiind de la porţiunea de care răspunde zona respectivă a cortexului. Din experienţele lui Libet, există un timp de "verificare" de 0.5 secunde, după care creierul anunţa conştiinţa. Cum se poate? Doar senzaţia poate fi de 0.1 secunde când ne lovim (real-time)… Concluzia iniţială a lui Libet (mai târziu trebuie să o revizuiască): Creierul trăieşte într-un timp rămas în urmă cu 0.5 secunde...

Zic eu: Ce se întâmplă când mă lovesc la degetul de la picior? Nu mă doare (n-a ajuns informaţia la creier de la receptorul de durere), dar urlu pentru că ştiu că o să mă doară (că am văzut)... Conştiinţa trebuia să primească confirmarea că durerea este lungă...

Apoi Libet a continuat. A stimulat mâna stângă şi cortexul de la mâna dreaptă în acelaşi timp. Ne-am aştepta ca subiectul să simtă mai întâi mâna dreaptă, pentru că informaţia senzorială de la mâna stângă are un drum mai lung de străbătut (trece si prin nervi, si prin partea aferentă a creierului). Dar nu! El simte mâna stângă (cea normală) cu 0.5 secunde înainte de cea dreaptă (cea care a avut cortexul excitat)! Acum, situaţia este aşa de ciudată, căci şi semnalul de la mâna stângă trece prin cortex! Cum se poate? Răspunsul autorului nu l-am înţeles... Rămâne de văzut dacă experienţa este confirmată în literatură şi dacă, nu cumva, există o explicaţie simplă pe undeva...

Concluzia autorului: Conştiinţa rămâne în urmă...

Soluţia lui Libet la faptul că nu conştiinţa decide, ci ea doar ar observa ce s-a decis (problema 0.3 secunde): Conştiinţa nu poate iniţia o acţiune, dar poate decide ca ea să nu mai aibă loc... Interesant concept şi util... De câte ori nu avem dorinţa să facem una sau alta? Alegând o dorinţă (ce să facem), noi de fapt ignorăm şi negăm celelalte dorinţe.. Alegerea se face prin eliminare şi nu prin construcţie...

10. Eul lui Maxwell

McClosky: putem reacţiona inconştient la stimuli subliminali... Problema morală: acţionăm înainte de a fi conştienţi că acţionăm...

11. Iluzia utilizatorului

Experimentele pe pacienţi cu creierul împărţit în două (chirurgical, fizic..) şi deconectate unul de celălalt ("split-brain patients"). Autori Larsen şi Ingvar. Cum o emisferă comunica prin limbaj vorbit, iar cea de-a doua prin scris, putem întreba pacientul ce vrea să se facă când va fi mare. Paradoxal, va spune că vrea să se facă constructor, dar va scrie pe hârtie că vrea să fie şofer... Cum se poate? Concluzia: Acel pacient are două "conştiinţe", câte una în fiecare emisferă a creierului, iar conştiinţele vor ceva diferit... Mai mult, aşa după cum arată alte experienţe, fiecare emisfera încearcă separat să scoată un sens din ceea ce vede…

Hall: alţii ştiu mai bine ce se petrece în capul nostru decât noi... Paradoxal...

Oackley şi Eames: "imaginea subiectivă a unui EU este o iluzie datorită capacităţii limitate de fi conştienţi de noi"...

"Iluzia utilizatorului" reprezintă ceea ce crede utilizatorul că e maşina pe care o foloseşte. Cam ce crede bunica că e într-un computer (zic eu...). Conştiinţa este iluzia pe care noi o avem despre cum funcţionează creierul nostru.

Dawkins: "Poate că conştiinţa a apărut atunci când imaginea despre Univers a devenit aşa de completă, că a trebuit să cuprindă şi observatorul însuşi".

Visele pot fi rulări speciale de simulaţii în creier.

Povestea lui S.B. care era orb din naştere, dar care vede în urma unei operaţii. Descurajat de ceea ce vede acum în jurul lui, moare în urma unei depresii...

12. Originile conştiinţei

Apariţia conştiinţei este strâns legată de apariţia voinţei proprii ("free will"), de posibilitatea de a alege.

Conştiinţa are un control limitat asupra corpului. Nu putem să ne oprim din respirat, nici bătăile inimii. Ne împotrivim greu împotriva dorinţelor de a mânca, de a bea, etc. Şi în plus, zic eu, nu ne putem gâdila decât în cerul gurii... Curios nu?

13. În interiorul nimicului

Evoluţia naturală este de succes când două mutaţii avatajoase se adună din întâmplare. Asta să explice salturile bruşte (exploziile) ce se observa în evoluţia naturală?

Universul nu a apărut din NIMIC, el a apărut în NIMIC!

14. Pe marginea haosului

“Holism”: putem explicăm lumea numai ca un tot. Reducţionism: putem explica lumea pornind de la elementele componente, ale căror legi trebuie să le ştim.

Cumva, conştiinţa are ceva în comun cu holismul. Astfel, conştiinţa nu poate fi înţeleasă privind apart diferite părţi din creier...

15. Linia neliniară

Un capitol despre fractali.

Civilizaţia, ca şi creierul, dă la o parte informaţia care nu e crucială...

"Civilizaţia modernă frustrează omul de anumite experienţe senzoriale (lipsa aerului ce bate faţa, răceala dimineţii, etc.)... Lumea reală cu tot ceea ce simţim este înlocuită cu o simulare a ei..". Sloganul viitorului va fi "simţurile au sens" ("Senses make sense").

16. Sublimul

"Armele nucleare forţează oamenii să intre în dialog" (??)

Balanţa între conştient şi subconştient a fost afectată grav în ultimii ani.

"Conştiinţa nu va putea descrie niciodată tot Universul". Şi ceea ce este în creier şi ceea ce este în afară (Universul), este mult prea mult pentru ce poate procesa creierul (câteva zeci de biţi pe secundă).

"Conştiinţa pretinde că ceea ce a simulat ea este o imagine corectă a Universului."

Trebuie să învăţăm ce nu ştim, trebuie să învăţăm că conştiinţa este limitată, trebuie să învăţăm că nu putem percepe tot ce se întâmplă în jurul nostru.

“Putem deduce cunoaşterea din lume, dar nu putem deduce lumea din cunoaşterea noastră"

-------------------------------------------------------------------

Cam astea sunt observaţiile mele adunate.

[www.stiinta.info]