Endeavour se întoarce acasă
Naveta spaţială Endeavour se întoarce pe Pământ, dupa 12 zile pe ISS, unde a instalat un braţ robotic canadian şi a pregătit instarea laboratorului japonez de cercetare Kibo.
Categorie: Tehnologie
Autor: Adrian Buzatu
După douăsprezece zile pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), unde au operat cinci ieşiri în spaţiu, cei şapte astronauţi ai navetei spaţiale Endeavour şi-au început călătoria spre casă. Între multiplele sarcini îndeplinite de aceştia, două ies mai ales în evidenţă.
Mai întâi, ei au instalat un mare braţ de robot, conceput şi construit de Agenţia Spaţială Canadiană. Acest robot va putea căra obiecte grele, sau va putea repara singur anumite lucruri, fără ca oamenii să iese în spaţiu.
Apoi, astronauţii au instalat aparatură necesară pentru laboratorul japonez de cercetare Kibo (speranţă, în traducere) care va fi instalat odată cu următoarea navetă care va vizita ISS în mai. O altă navetă spaţială a instalat laboratorul european de cercetare, Columbus, luna trecută.
Astfel, pe lângă SUA, Japonia şi Europa, acum Staţiei Spaţiale Internaţionale li s-au adăugat şi Canada şi Japonia. De asemenea, există contribuţii mai mici şi de la alte ţări. Staţia Spaţială devine într-adevăr tot mai internaţionlă, iar construcţia ei este tot mai aproape de a fi finalizată.





Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
Daca incepem sa ne impiedicam in gramatica nu mai ajungem nicaieri,importanta este ideea,stirea,iar nu o greseala oarecare.Circotasi mai sunteti,de aceea am si ramas ultimi in EU
Cu ce sa inlocuisc "ca sa nu mai iese oamenii in spatiu" ca sa fie corecta gramatical propozitia? In alta ordine de idei, nu ai fost capabil sa gasesti nimic interesant in articol sau legat de Statia Spatiala Internationala sa zici? :) Eu ma bucur de corecturi, dar e interesant de vazut ca oamenii corecteaza mai ales cand vad greseli si mai ales de gramatica. A gresi e omeneste, cand vei scrie si dumneata articole vei vedea ca vei gresi si dumneata ... :). Astept raspunsul, din cate stiu eu fraza de mai sus nu are nici o gramatica. Si sper sa nu imi spui ca este corect "sa iasa" in loc de "sa iese" :)...
fără ca oamenii să iese în spaţiu???????????of gramatica!!!!!!!!