20.06.2009

DIPLOMAŢIA DEZASTRELOR – LIMITĂ ÎNTRE CONVENȚIONAL ȘI NECONVENȚIONAL

Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna un element care a condus la cooperarea internaţională între state care au avut relaţii inamice prin tradiţie.


Categorie: Mediu/Etica
Autor: Cosmin Dumitrescu



Diplomaţia este unul dintre termenii care poate fi cel mai bine abordat mai degrabă prin luarea în considerare a contextelor de utilizare ale sale decât prin încercarea de a stabili cu precizie un înţeles fix. În general, diplomaţia poate fi definită ca managementul relaţiilor internaţionale prin negociere şi nu prin forţă sau alte mijloace. Diplomaţia poate fi interpretată şi ca arta negocierii, adaptându-se treptat în funcţie de schimbările din mediul politic. Dacă diplomaţia secolelor şaptesprezece şi optsprezece poate fi catalogată ca o diplomaţie secretă în care opinia statelor mici era neglijabilă, noua diplomaţie este deschisă, se bazează pe aprecierea opiniei publice şi pe comunicare, fiind modificate foarte multe practici ale diplomaţiei de tip vechi. Conceptul de diplomaţie contemporană a circumscris nuanţele de acţiune din perioada care a urmat încheierii războiului rece. Nuanţa importantă a diplomaţiei contemporane a constituit-o metamorfoza treptată şi slăbirea conceptului de stat, interdependenţa politică şi economică, interpenetrarea şi apariţia companiilor multinaţionale şi a actorilor subnaţionali şi creşterea importanţei organizaţiilor non-guvernamentale şi a negocierilor internaţionale (Henry Kissinger, K. Hamilton şi R Langhorne, G.V.G. Krishnamurthy).

          Limitele conceptului de diplomaţie sunt modificate de schimbările intervenite în conceptele de suveranitate, globalizare, inovaţie tehnologică şi creşterea importanţei mecanismelor internaţionale de monitorizare şi a agenţiilor de finanţare şi donatori. Factorul important în diplomaţia contemporană este constituit de schimbarea centrului de greutate al problemelor globale de la abordarea naţională la abordarea cu puternice accente umanitare. Acest lucru este evidenţiat prin apariţia şi utilizarea din ce în ce mai frecventă a termenilor ca Diplomaţia Drepturilor Omului, Diplomaţia de Mediu, Diplomaţia Acţionarilor, Diplomaţia Publica, după cum arata M. Leonard and C. Smewing în „Public Diplomacy” şi Victor Kremnyuk în The „Emerging System of International Negotiations”: Analysis and Issues.

          Dezastrele naturale au reprezentat întotdeauna un element care a condus la cooperarea internaţională între state care au avut relaţii inamice prin tradiţie. În pofida potenţialului său şi a impactului semnificativ asupra relaţiilor internaţionale, diplomaţia dezastrului a constituit o noţiune căreia nu i s-a acordat niciodată atenţia cuvenită. Apariţia sau ameninţarea apariţiei unui dezastru natural a creat oportunităţi importante pentru facilitarea unor relaţii mai bune şi a  colaborării între ţări aflate în conflict unele cu celelalte prin apariţia unor legături care altfel ar fi imposibil să existe. Spiritul de cooperare generat de eforturile comune depuse pentru înfruntarea dezastrelor din raţiuni şi imperative umanitare oferă posibilitatea depăşirii prejudecăţilor existente, trecându-se peste bariere care pot dispărea pentru totdeauna. Chiar şi în situaţiile în care astfel de demersuri sunt întreprinse din scopuri pur populiste, acestea pot influenţa relaţiile multilaterale şi bilaterale în domenii ca managementul mediului, comerţul şi schimburile culturale.

          Diplomaţia dezastrului nu defineşte insuccesul în relaţiile internaţionale sau dificultăţile întâmpinate în eforturile din cadrul activităţii diplomatice ci felul în care activităţile desfăşurate pentru pregătirea, prevenirea şi înfruntarea efectelor unui dezastru reduc sau nu conflictele între actorii scenei internaţionale şi conduc la stabilirea relaţiilor de colaborare între adversari. Între aceste activităţi includem, aşadar, tot spectrul descris de la pregătire, prevenire, reacţie de răspuns şi reconstrucţia şi recuperarea în caz de dezastru. Cercetările conduse în cadrul activităţilor de diplomaţie a dezastrului arată că aceste activităţi se constituie ca un catalizator al diplomaţiei, fără să creeze, însă, o nouă diplomaţie.

          Este important ca acest catalizator să fie urmat automat de o voinţă politică exprimată de către statele adversare politic pentru a se putea atinge succese diplomatice. Un exemplu evident al insucceselor de acest tip este constituit de relaţiile tensionate între Statele Unite ale Americii şi Iran după repetatele intervenţii umanitare ale Statelor Unite în Iran după cutremure. În acelaşi timp, relaţiile bune obţinute între statele adversare în urma apariţiei catalizatorilor de acest tip nu trebuie accelerate foarte mult de factori exteriori: cazul relaţiilor între Grecia şi Turcia care s-au asistat reciproc după cutremure, au negociat în secret o perioadă şi toate eforturile au condus la o nouă situaţie tensionată datorită amestecului din exterior, chiar dacă acesta a fost bine intenţionat. Un alt exemplu grăitor este cel constituit de aplanarea conflictului armat între luptătorii pentru independenţa Acehului şi armata indoneziană. Nu este nici o îndoială că dezastrul provocat de tsunami a constituit un puternic catalizator în negocierile care începuseră în secret cu două zile înaintea dezastrului, însă nu se poate spune ca a adus pacea între beligeranţi chiar dacă până în prezent conflictul a rămas stins. Dezastrul nu a creat diplomaţia în acest caz, ci a ajutat-o. Din studierea cazurilor în care a acţionat diplomaţia dezastrelor rezultă cu evidenţă că activităţile legate de dezastre formează numai catalizatori pentru diplomaţia pe termen scurt, fără să creeze diplomaţia sau să depăşească factorii diplomatici pe termen lung care nu au legătură cu dezastrele naturale sau tehnologice.

          Ilan Kelman demonstrează în „Disaster Diplomacy: Hope Despite Evidence” că, pentru ca diplomaţia dezastrelor să funcţioneze, activităţile acesteia trebuie să rămână strict legate de domeniile acoperite de activităţile relaţionate la dezastre, elementul politic fiind necesar să se păstreze la un nivel scăzut.

          Având în vedere elementul puternic emoţional care caracterizează reacţia umanităţii în faţa dezastrelor, diplomaţia dezastrului studiază felul în care activităţile pre şi post dezastru influenţează sau nu cooperarea internaţională între state sau comunităţi adversare. Practic se investighează cum şi de ce activităţile legate de managementul dezastrelor induc colaborarea între inamici. În acest demers ştiinţific se pot examina câteva tipuri de situaţii: o anumită zonă geografică unde populaţia se confruntă cu dezastre cum ar fi relaţiile internaţionale ale Coreei de Nord în anul 2004 după explozia unui tren sau după secetă, foamete şi inundaţii; un anumit eveniment dezastruos sau un tip de dezastru - în cazul catastrofei cauzată de tsunami în 2004 au existat multe elemente de diplomaţie a dezastrului, însă succesul cel mai mare, pacea din Aceh, nu se poate atribui acţiunilor de diplomaţie determinate de intervenţiile umanitare de după dezastru, elementele de bază datând dinaintea apariţiei dezastrului; alte oportunităţi transfrontaliere create de eforturile comune de identificare a victimelor, având în vedere ca în dezastre ca cel cauzat de tsunami în Asia au existat victime din multe state care se aflau în zonă pentru turism, apărând astfel şi multe protocoale internaţionale pentru identificarea victimelor.

          Toate aceste evidenţe conduc la concluzia că activităţile legate de managementul dezastrelor nu conduc la apariţia uneori relaţii diplomatice noi, ci au numai o acţiune de facilitare a acestora. Astfel, pe termen scurt acestea pot avea un impact asupra diplomaţiei, dar pe termen lung factori ca schimbarea de regimuri de conducere, neîncrederea, credinţa că un conflict tradiţional are prioritate în faţa necesităţilor de natură umanitară sau acordarea de prioritate acţiunilor beligerante în faţa demersurilor diplomatice de rezolvare a conflictelor pot să aibă un impact mult mai puternic decât cel al demersurilor umanitare. Există şi situaţii în care demersurile umanitare pot exacerba relaţiile conflictuale aducând mari prejudicii diplomaţiei.

          Diplomaţia dezastrului este implicată şi în aprofundarea unor aspecte şi tendinţe care explică modul în care guvernele şi alţi actori ai scenei internaţionale aleg diferite abordări pentru utilizarea activităţilor din cadrul managementului dezastrelor pentru a sprijini sau pentru a împiedica anumite procese diplomatice. Există tipuri de diplomaţie a dezastrului care au ca obiectiv influenţarea vecinătăţilor statelor implicate în diplomaţia dezastrului şi ajutorarea interacţiunilor şi relaţionării între acestea. Între aceste tipuri putem menţiona diplomaţia de mediu care lucrează cu implicaţiile care nu ţin de mediul înconjurător şi care sunt asociate cu negocierile din cadrul acordurilor internaţionale privitoare la mediu şi paradiplomaţia dezastrului  care cuprinde demersurile de negociere şi relaţionare internaţională ale unor entităţi substatale cu guvernele unor state sau cu organizaţiile internaţionale.

          În aceeaşi lucrare citată mai sus, Ilan Kelman arată că imperativele umanitare şi activităţile din cadrul managementului dezastrului trebuie să fie caracterizate de neutralitate şi independenţă faţă de opiniile politice şi dezacordurile diplomatice. Din nefericire, imperativele umanitare sunt deseori desconsiderate în realitate. La întrebarea dacă ar fi bine să se profite de oportunitatea de a lega demersurile diplomatice de activităţile din cadrul managementului dezastrelor se poate răspunde şi negativ şi pozitiv. Răspunsul negativ este justificat de faptul ca dihotomia clară între cele două aspecte menţionate conduce la neutralitate şi la posibila garantare a bunului mers al demersurilor de asistenţă umanitară printr-un management al dezastrului eficient şi independent. Răspunsul pozitiv este motivat de faptul că aspectele politice sunt inerente apariţiei unui dezastru şi managementului acestuia. Astfel, cu cât se reuşeşte fructificarea politico-diplomatică mai eficientă a rezultatelor activităţilor de management al dezastrului, cu atât mai bine.

          Succesul sau insuccesul diplomaţiei dezastrului sunt de multe ori cauzate de factori care sunt exteriori acţiunilor şi activităţilor politicienilor şi diplomaţilor. Există o multitudine de actori implicaţi care pot determina rezultate pozitive şi negative ale diplomaţiei dezastrului. Câteva exemple semnificative ar fi următoarele: evenimentele pot depăşi voinţa şi vederile autorităţilor – dacă înainte şi chiar imediat după apariţia dezastrului cauzat de uraganul Katrina în Statele Unite autorităţile au răspuns nefundamentat că S.U.A. nu au nevoie de asistenţă internaţională, în planurile de apărare ale Noii Zeelande există un capitol dedicat special asistenţei internaţionale post-dezastru; dorinţele populaţiilor pot depăşi ezitările diplomatice aşa cum s-a întâmplat după cutremurul din 1999 în cazul Turciei şi Greciei când populaţia a reclamat necesitatea ajutorării reciproce; în cazul războiului între Etiopia şi Eritreea care a început în 1999 presa şi organizaţiile umanitare au avut parte de un eşec în încercarea lor de a activa demersuri de diplomaţie a secetei.

          Diplomaţia dezastrului este un proces ale cărui rezultate nu sunt niciodată sigure. Aceasta constituie numai unul dintre factorii caracteristici diplomaţiei de tip nou. Dintre celelalte elemente putem exemplifica diplomaţia comercială, diplomaţia sporturilor, diplomaţia culturală şi chiar şi diplomaţia legata de cultul unor personalităţi marcante ale istoriei şi culturii universale.

          Susţinătorii şi adversarii diplomaţiei dezastrului pot fi ignoraţi de conducătorii politici ai statelor implicate, cei care încearcă realizarea unei reconcilieri prin intermediul diplomaţiei dezastrului înfruntând riscul de a fi puşi în posturi jenante de oponenţii lor.

          Putem concluziona pe acest subiect de graniţă constituit de diplomaţia dezastrului că acest tip de diplomaţie nu este unul nou, elemente ale sale putând fi găsite cu mult înaintea istoriei prezentului, că diplomaţia dezastrului are influenţe clare în soluţionarea unor conflicte dacă există o voinţă cel puţin bilaterală în acest sens, că diplomaţia dezastrului are un caracter profund legitim cu condiţia să nu existe o parte implicată în conflict care să caute orice pretext pentru a evita pacea, efectul diplomaţiei dezastrului fiind unul pe termen scurt care nu influenţează direct sau esenţial eforturile de reconstrucţie şi activităţile normale ale managementului dezastrului, de multe ori fiind necesară o astfel de lipsă de influenţă politică pentru succesul acestora. Diplomaţii şi mediatorii politici şi militari trebuie să considere activităţile de management al dezastrelor după apariţia acestora ca o oportunitate pentru soluţionarea conflictelor datorită faptului că factorii care nu sunt tradiţionali ca degradarea mediului şi pierderea de vieţi omeneşti influenţează din ce în ce mai mult situaţiile de conflict.

          Nu trebuie însă neglijat rolul diplomaţiei clasice în cadrul activităţilor de management al dezastrelor, mai ales când componenta internaţionalista a acestui tip de activităţi este din ce în ce mai prezentă în cadrul realităţilor internaţionale.

          Trebuie amintit faptul că relaţiile diplomatice şi mai ales cele consulare au ca principal obiect de activitate apărarea intereselor statelor trimiţătoare şi a cetăţenilor acestora în statele de reşedinţă ale personalului diplomatic şi consular trimis în misiune în respectivul stat de reşedinţă. Intervenţiile la nivel diplomatic şi consular sunt esenţiale în situaţiile în care accesul în interiorul statelor respective a convoaielor umanitare, fie ele terestre, aeriene sau navale, au nevoie de intervenţia directă a agenţilor diplomatici sau consulari pentru îndeplinirea formalităţilor de frontieră şi de traversare a spaţiilor aeriene sau a apelor teritoriale ale statului de reşedinţă,  aterizare şi andocare. De asemenea, intervenţia acestora este foarte importantă pentru respectarea de către autorităţile civile şi militare ale statului de reşedinţă a imunităţilor şi privilegiilor funcţionarilor internaţionali ai agenţiilor internaţionale de intervenţie şi asistenţă – multe dintre ele descrise în această lucrare - şi a lucrătorilor trimişi pentru intervenţii şi asistenţă umanitară ai guvernelor donatoare pentru populaţiile sinistrate. Intervenţiile pe lângă factorii politici responsabili conducători autoritari sau dictatoriali ai unor state care refuză intervenţiile umanitare externe ale altor state sau organizaţii internaţionale sunt de importanţă critică pentru populaţiile aflate în mare dificultate, aşa cum s-a întâmplat recent în Myanmar.

          Intervenţiile de natură consulară pentru protecţia şi asistenţa cetăţenilor statului trimiţător pe teritoriul ţării de reşedinţă sunt extrem de importante în momentul apariţiei unor situaţii de urgenţă, dezastre şi izbucnirii unor conflicte armate, mai ales în cazul unor războaie civile care, de cele mai multe ori, nu respectă dreptul internaţional al războiului. Aceste intervenţii apar cu mare vizibilitate la eforturile statelor de origine ale cetăţenilor străini ce urmează să fie evacuaţi cu ajutorul acestor state la identificarea tuturor cetăţenilor prezenţi pe teritoriul care a devenit teatru de ostilităţi armate sau a fost lovit de un dezastru, efectuarea formalităţilor administrative specifice  pentru eliberarea documentelor de călătorie necesare pentru a fi înregistraţi, evacuaţi şi la final repatriaţi în statul de origine şi organizarea de transporturi internaţionale în acest sens – lucru care poate fi foarte dificil în state în care conflictele militare sunt în curs şi nu mai există o securitate a transporturilor sau în caz de dezastru natural, când infrastructurile de transport pot fi inutilizabile temporar sau distruse. Cu o astfel de situaţie a fost confruntată şi România relativ recent în cazul conflictului din Liban între forţele guvernamentale şi gherilele Hezbolah, iar un exemplu foarte bun este constituit şi de dezastrul din Oceanul Indian provocat de tsunami în anul 2004 unde un număr foarte mare de turişti străini a trebuit identificat, înregistrat şi transportat în statele de origine fie că a fost vorba de decedaţi sau de supravieţuitori. 

[www.stiinta.info]

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga un comentariu

This is a captcha-picture. It is used to prevent mass-access by robots. (see: www.captcha.net)
Introdu codul:
Numele dumneavoastra:
Comentariu. Atentie, salveaza textul inainte de a-l trimite, ca o precautiune... Poti selecta tot comentariul cu CTRL-A si copia cu CTRL-C: