12.10.2009
Descifrarea structurii genomului uman în trei dimensiuni
Se cunoaşte că la scară mică ADN-ul are forma unei spirale. Dar genomul din fiecare celulă are aproximativ doi metri. Cum este acesta împachetat astfel încât să se menţină accesul la diferitele segmente ADN fără probleme?
Categorie: Biologie
Autor:
Se cunoaşte că la scară mică ADN-ul are forma unei spirale. Dar genomul din fiecare celulă are aproximativ doi metri. Cum este acesta împachetat astfel încât să se menţină accesul la diferitele segmente ADN fără probleme?
Cercetători de la Harvard University, the Broad Institute of Harvard and MIT, University of Massachusetts Medical School şi the Massachusetts Institute of Technology, care au studiat această problemă, au publicat recent în revista Science rezultatele studiilor şi au afirmat că au înţeles modul în care este dispus ADN-ul în trei dimensiuni.
În fapt, aceştia au publicat două descoperiri importante:
- genomul uman este organizat în două compartimente, unul în care sunt situate genele active şi unul în care se găseşte ADN-ul nefolosit;
- genomul este organizat ca un fractal.
Cercetătorii au numit structura organizării genomului "globulă fractală", arătând că această formă de organizare permite împachetarea ADN-ului cu o densitate extraordinară, dar fără noduri ori gâtuiri, permiţând accesul celulei fără probleme la propriul ADN.
Citiţi intreaga ştire pe scientianews.ro/.






Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
Ca de fiecare data cand se pune in discutie dualitatea stiinta-religie,sar scantei.Cam cu un an in urma am scris un scurtisim articol in care subliniam asa cum m-am priceput mai bine ca Dumnezeu si stiinta nu sunt apriori antagonice,ba dimpotriva,personal cred ca se bucura de fiecare data cand creatia cea mai scumpa Lui mai face un pas,asa cum se bucura un parinte cand odrasla lui invata sa mearga.
Si acum am aceeasi parere.
jan 11.
Mey Vasile tu chiar nu ti-ai gasit alt loc pentru speculatiile tale religioase? Daca ti-ai scoate ochelarii de cal si ai cerceta in jurul tau ai vedea ca oamenii de stiinta au incept sa-l includa pe D-zeu in ecuatie.
bai vasile dute ma la oii
Nu exclud orice alta varianta.Spun doar ca biblia este singura carte care va raspunde la intrebarile pe care vi le puneti,intrebari pe care si le pun foarte multi oameni.Am cercetat mult pana am ajuns la aceasta concluzie.Da,biblia este o culegere de carti vechi scrise incepand cu 1513ien pana in 98 en,de 40 oameni,inspirati de Dumnezeu.CONTINUTUL ei confirma originea ei.Ati spus:"Daca ne limitam doar la biblie,riscam sa ajungem...
unde am ajuns!"
Imi permit sa spun:Daca ne limitam doar la biblie,am trai in pace si armonie,fara razboaie si am fi crutati de multa suferinta.Asta-i invatatura biblica.Ea ne ofera speranta unei vieti mult mai bune!!S-a ajuns aici pentru ca nu se respecta invatatura bibliei.
Ma bucura conversatia cu dvostra,daca doriti sa continuam,trec adresa:giurgiu_vasile50@yahoo.com
De ce excludeti apriori,orice alta varianta?
Pentru stabilirea adevarului,trebuie luate in calcul toate variantele.
Altfel-miroase a fanatism,a extremism religios.
Daca ne limitam doar la biblie,riscam sa ajungem...
unde am ajuns!
Noile descoperiri arheologice releva faptul ca biblia,
este un amestec trunchiat,din alte scrieri mult mai vechi.Acele scrieri au dat biblia,coranul,tora,
baghavat-gita,mahabharata,vedele s.a.
Descoperirile stiintifico-tehnice:electricitatea, fisiunea nucleara,electromagnetismul,genetica,
stiinte ca:astronomia,medicina,istoria,geografia,
arheologia,lingvistica,explica unele minuni relevate in biblie.
Orice om cat-de-cat informat,nu poate crede orbeste
in ce scrie in biblie.
"Vreau sa stiu cine sunt,de unde vin si incotro ma indrept."Si Paul Gaugain si-a pus aceste intrebari.Eu am gasit raspunsuri la toate intrebarile pe care vi le puneti in...Biblie!Da,merita studiata!!E "cartea noastra tehnica"pentru buna "functionare".Fictiunea umana deruteaza prin contradictii si necunoastere.Biblia o avem de la Dumnezeu;scriitorii ei au fost doar "secretari"
Admir si respect consecventa dumneavoastra.
Eu nu hulesc si nu reneg,dumnezeirea,vreau doar sa-i gasesc locul in viata omului.
Nu ma multumesc doar cu ce-mi spune biblia.
Vreau sa stiu cine sunt,de unde vin si incotro ma indrept.Vreau sa stiu unde eram,cand nu eram!!!!!
Daca a-ti citi ,,Razboiul zeilor cu oamenii"si
,,A-12-a planeta"ale lui Zecharia Sitchin,poate va ve-ti intreba si dumneavoastra.
Cu tot respectul pentru delfini,nu-i putem compara cu omul.Ceea ce fac oamenii instrainati de Dumnezeu,datorita razvratirii,poate duce la distrugerea pamantului.Dar Proprietarul nu-i va lasa.In curand pamantul va fi restabilit la perfectiune:un singur guvern,o singura limba,fara razboaie,fara suferinta;in plus,viata continua,fara moarte(o regenerare continua a celulelor umane inlatura imbatranirea).Dumnezeul bibliei spune:
" Încă puţin şi cel rău nu va mai fi,
te vei uita la locul unde era şi nu va mai fi.
Dar cei smeriţi vor stăpâni pământul
şi îşi vor găsi desfătarea în belşug de pace."
Psalm 37:10,11
ז
,,Animalele nu au astfel de calitati,fiind mult inferioare omului si supuse acestuia,conform mandatului divin"
A-ti auzit de delfini,care au salvat oameni de la innec?Stiti ca oamenii,(cei asemenea lui Dumnezeu)vaneaza delfini?
Suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu;adica reflectam insusirile sale:intelepciunea,dreptatea,puterea,iubirea,compasiunea,altruismul s.a.Animalele nu au astfel de calitati,fiind mult inferioare omului si supuse acestuia,conform mandatului divin.Limitele cunoasterii umane sunt stabilite de Dumnezeu,fiindca el ne-a facut creierul,cea mai superioara forma de organizare a materiei.Tocmai complexitatea vietii,interdependenta dintre toate formele de viata de pe Terra si conditiile existente pentru sustinerea vietii ne dau certitudinea existentei unei inteligente superioare,care le-a creat pe toate.
Da, viata e mult mai complexa,decat putem noi concepe.
Atata doar ca omul crede,ca are mai multe drepturi decat un gandac.
Nu e sigur,ca noi am fi mai destepti decat pasarile sau delfinii sau caracatitele.
Ca viata in totalitatea ei, a fost ,,infiintata"de
Dumnezeul biblic,e discutabil.
Zeci de mii de oameni lucreaza ani de zile ca sa creeze calculatoare sofisticate,care,comparativ cu genomul uman,sunt "caricaturi"(scuzati-mi comparatia)...si totusi avem naivitatea de a crede ca fiintele umane,si nu numai,au aparut datorita intamplarii oarbe,sau hazardului.Cata lipsa de recunostinta fata de Autor!!!
Iov 35:10,11
"«Unde este Dumnezeu, Marele meu Făuritor,
Cel care inspiră melodii în noapte?»
El este Cel care ne învaţă mai mult decât pe animalele pământului
şi ne face mai înţelepţi decât păsările cerurilor."