<?xml version="1.0"?>
<rss version="2.0">
	<channel>
		<title>stiinta.info</title>
		<link>http://www.stiinta.info</link>
		<description>Current News entries</description>
				<item>
			<title><![CDATA[Explozii gigantice in Univers]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/440/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/440/</guid>
			<pubDate>Wed, 07 May 2008 13:27:56 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto: Conceptie artistica a supernovei SN 2006gy. 
Sursa:Science@NASA

Stelele sunt fabrici uriase ale elementelor necesare vietii, iar productia acestora a inceput la scurt  timp dupa Marea Explozie. Spre norocul nostru, aceste elemente nu au ramas in interiorul stelelor, ci au fost imprastiate in spatiu la sfarsitul vietii stelelor printr-o explozie, denumita supernova.
			Odata cu aparitia primelor stele, au crescut si sansele de aparitie a vietii in Univers. In anumite conditii stelele dezvolta puternice explozii numite supernove, foarte importante pentru evolutia elementelor chimice si pentru aparitia vietii. Luminozitatea unei astfel de explozii rivalizeaza cu cea a galaxiei in care a aparut, dupa cum se poate observa si din imaginea alaturata a supernovei SN 1994d (supernova se afla in stanga-jos a imaginii).

 

Numele de supernova vine de la latinescul nova ce inseamna nou, pentru ca aparent o noua stea se naste pe cer, iar prefixul super a fost adaugat pentru a se face distinctia fata de clasica nova. Supernovele sunt fenomene extrem de violente, putand distruge in totalitate stelele ce le-au creat, pe cand o nova indeparteaza doar un strat exterior de pe o pitica alba.


Dupa aproximativ 400 de milioane de ani de la Marea Explozie au aparut primele stele, formate doar din hidrogen si heliu. Ca urmare a reactiilor de fuziune din interiorul acestora s-au dezvoltat primele elemente grele (elementele mai grele decat hidrogenul si heliul),  insa daca aceste elemente ar fi ramas in interiorul stelelor viata nu ar fi putut exista. Spre norocul nostru si al celorlalte fiinte, unele stele au dezvoltat si dezvolta supernove.


In fiecare secunda aproximativ o supernova explodeaza in Univers si odata cu aceaste explozii elementele grele, existente in interiorul stelei de odinioara, sunt imprastiate in mediul interstelar. Sam Neil ne numeste copiii stelelor in documentarul BBC Space si pe buna dreptate, caci respiram oxigen, pasim pe rocile formate din siliciu, oasele noastre sunt formate din calciu, iar magneziul e un element esential pentru celulele vii. In anul 2003 se aduc primele dovezi ce atesta aparitia primelor elemente de fier, existent acum si in sangele nostru, la un milion de ani dupa Marea Explozie, cel mai probabil in miezul unei pitice albe ce ulterior a explodat si a imbogatit spatiul interstelar cu aceste elemente.

Un tip particular de supernove sunt folosite pentru determinarea geometriei Universului, oferind si dovada ca Universul e in expansiune accelerata. Pe langa imbogatirea spatiului interstelar cu elementele necesare vietii, supernovele au o contributie importanta si la formarea stelelor. Unda de soc provocata de explozia catastrofala in preajma unui nor de gaz si praf poate determina colapsul norului si formarea unei protostele.

Primele patru supernove au fost consemnate chiar inainte de inventia telescopului, in anii 1006, 1054, 1572 si 1604. Desi rata de aparitie a supernovelor in Galaxia noastra e de 30 pana la 50 de ani, observarea multora e imposibila datorita prafului si gazului din Galaxie, asa ca trebuie sa fim tare norocosi sa observam vreuna de-a lungul vietii fara a avea acces la intrumentele astronomilor zilelor noastre.
]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Liliecii emit mai mulţi decibeli decât difuzoarele unui concert rock]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/439/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/439/</guid>
			<pubDate>Mon, 05 May 2008 06:18:29 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Biologie]]></category>
			<description><![CDATA[  

Liliecii emit şi recepţionează ultrasunete de până la 100KHz. La aceste frecvente, atenuarea în aer este mare. Pentru a compensa efectul, ultrasunetele emise de ei au amplitudini de până la 140 decibeli, mult peste nivelul de 120 de decibeli al unui concert rock.
			
Natura este uimitoare atunci când privim diversitatea soluţiilor pe care evoluţia naturală le-a produs. Un exemplu este liliacul, căci acesta emite ultrasunete de până la 100KHz, mult peste limita umană de 20KHz. În acest fel, el detectează poziţia obiectelor din jur printr-un efect asemănător radarului, captând sunetul reflectat de obiect şi determinând distanţa până la el din timpul străbătut de sunet. Desigur, pentru a putea fi eficient în lupta de supravieţuire, un astfel de radar a evoluat în zona ultrasunetelor, acolo unde cele mai multe animale şi insecte sunt surde. Altfel, să ne imaginăm, dacă sunetul radarului ar fi fost auzit, am fi avut de-a face cu un prădător care aleargă cu o goarnă după pradă; ineficient, să recunoaştem.

La aceste frecvente înalte de 100KHz, există însă o problemă adiţionala: sunetul este atenuat rapid de aer! Pentru a compensa această pierdere de energie a undei sonore, liliecii sunt obligaţi să folosească amplitudini foarte mare, în aşa fel încât să capteze totuşi un semnal util.

Iată că, recent, un grup de oameni de ştiinţă din Danemarca şi Germania a avut curiozitatea să investigheze în mod sistematic nivelul de amplitudine al acestor unde, ne anunţă portalul New Scientific. Ei au observat 11 specii de lilieci mâncători de insecte din regiunea Panama. 
Cercetătorii au folosit microfoane direcţionale şi metode fotografice pentru a reconstrui zborul liliecilor, în mod special în timpul nopţii, când ei îşi folosesc sistemul radar pentru a localiza insectele direct în aer.

Folosind aceste informaţii, cercetătorii au estimat nivelul de amplitudine al ultrasunetelor emise de lilieci, obţinând valori de 140 de decibeli la o distanţă de 10 cm de liliac. Interesant, legea atenuării undelor ultrasonore se regăseşte în diversitatea liliecilor: cei care emit frecvente mai mari, folosesc în acelaşi timp şi cele mai mari amplitudini, aşa cum este de aşteptat.

Să reamintim că numărul de decibeli este o măsură a variaţiei în presiunea locală a aerului dată de sunet. În cazul uman, limita de durere este în jur de 120 de decibeli. Cum însă frecvenţele emise de liliac sunt cu mult peste limita de frecvenţă a omului, amplitudinea acestora nu au nici un efect asupra urechii umane.

Interesant este ca şi omul contemporan a început să folosească caracteristicile ultrasunetelor în diverse produse. Unul dintre acesta este o sursă de ultrasunete ce îndepărtează câinii sau pisicile din apropiere. Acestea emite, la 100 de decibeli, o frecvenţă puţin peste limita umană (20KHz), dar mai mică decât limita câinilor (45KHz) sau pisicilor (60KHz). 

În rândul adolescenţilor sunt populare telefonele mobile cu ultrasunete, aceasta pentru că s-a dovedit că urechea tinerilor este mai sensibilă la ultrasunete decât cea adulţilor. În felul acesta ei îşi pot trimite beep-uri ce nu sunt auzite de profesorul de la catedra, desigur, dacă nici profesorul nu este prea tânăr... Pe de altă parte, nici adulţii nu s-au lăsat, aşa că în Anglia există dispozitive ce emit ultrasunete în fata diverselor magazine, pentru a îndepărta tinerii ce obişnuiau să îşi piardă timpul acolo... ]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Un nou element de circuit electric poate revoluţiona arhitectura computerelor]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/438/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/438/</guid>
			<pubDate>Sat, 03 May 2008 22:21:46 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Tehnologie]]></category>
			<description><![CDATA[  

În afară de rezistenţă, condensator şi bobină, iată că acum este readus la viaţă un alt element pasiv al circuitelor electrice: memristorul. Acesta poate revoluţiona arhitectura noilor computere. 

			
Dacă cineva crede că teoria circuitelor electrice este un domeniu îmbătrânit, avatar exclusiv al anilor '60, se înşeală. Desigur, aceia au fost anii când numai câţiva tranzistori, înconjuraţi de nenumărate elemente pasive, putea forma un radio portabil. Astăzi, elementele active (tranzistorii de exemplu) vin cu miile, încorporate în chipuri miniaturizate, iar elementele pasive (rezistenţe, condensatori sau bobine) par că joacă un rol secundar, în surdină.  Căci, să fim sinceri, ce ar putea fi spectaculos în linearitatea unei rezistente, dată de legea lui Ohm, sau în simplă proporţionalitate dintre tensiunea aplicată unui condensator şi sarcina acumulată pe el?

Iată însă că, recent, un grup de cercetători americani vin să revitalizeze teoria circuitelor electrice pasive, şi să reînvie un alt element de circuit pasiv, denumit memristor. Rezultatele acestea au fost publicate săptămâna aceasta în prestigioasa revista Nature. 

După cum îi sugerează numele, memristorul este o rezistenţă cu memorie, şi a fost introdus în anul 1971 de Leon Chua, de la Universitatea Berkely (Statele Unite) ca simplă curiozitate teoretică. Astfel, Chua a observat că celor trei elemente pasive (rezistenţă, condenstator şi bobină), li se mai poate adăugă una, a cărei comportare nu poate fi descrisă sub nici o formă ca simplă combinaţie a celor trei. Dacă variaţia de voltaj se poate obţine fie prin variaţia de curent electric (rezistenţa), fie prin prin variaţia de sarcina electrică (condensatorul), variaţia de flux magnetic se obţine doar din variaţia de curent electric (bobina). Ca să completeze aceasta simetrie, Chua a introdus un nou element de circuit, în care variaţia de sarcină electrică produce o variaţie a fluxului magnetic. 

Din păcate, la o analiză sumară, se arăta că, în cazul variaţiilor liniare, acest element este chiar rezistenţa electrică! Cu toate acestea, în cazul variaţiilor neliniare, noul element este de sine stătător şi, în plus, introduce elemente de memorie, de unde numele lui de memristor (de la rezistor cu memorie). Aceasta înseamnă că fluxul magnetic creat, precum şi tensiunea sa electrică, depind nu numai de variaţia de sarcina electrică, dar şi de istoria acestor variaţii. Ori, în termeni simpli, rezistenţa electrică a memristorului prezină un efect de histerezis, depinzând de istoria curenţilor electrici aplicaţi.

Această curiozitate teoretică ar fi rămas ascunsă în istorie dacă aceste efecte de histerezis nu ar fi ieşit din ce în ce mai mult la iveală în dispozitivele ce se miniaturizează astăzi pe scală largă. De fapt, problema este uneori atât de serioasă, încât inginerii lucrează la metode de eliminare a ei...

Cu toate aceste, cercetătorii americani întorc problema pe dos, şi scot în evidenţă mecanismul răspunzător de aceste comportări de histerezis, şi mai ales potenţialul practic al noului memristor. Astfel, într-o primă instanţa, ei arăta cum comportarea unui memristor poate fi explicată simplu prin mişcarea curentului ionic în semiconductori. În mod normal, spun ei, aceşti ioni au o mobilitate redusă: dacă la un moment dat curentul îi duce spre un capăt, le va lua ceva timp să se deplaseze la celălalt capăt odată ce curentul este inversat. Pe de alta parte, poziţia lor în semiconductor influenţează rezistenta electrică, de unde efectul de histerezis al rezistenţei. Şi, pentru a-şi face clar punctul de vedere, cercetătorii americani au măsurat un astfel de memristor special construit, folosind o interfaţă de film subtire de TiO2. Rezultele măsurătorii se potrivesc remarcabil de bine modelului teoretic.

Desigur, impactul cel mai mare pe care îl poate avea memristorul este în arhitectura noilor computere. Într-un mod simplist, am putea spune că funcţionarea lui este asemănătoare sinapselor dintre neuronii creierului: rezistenta electrică este dată de istoria curentului electric ce a străbătut-o. Ori, pe acest principiu funcţionează memoria creierului uman, care nu are elemente adiţionale de memorie ca şi computerul (flash, CD, şi aşa mai departe). Memoria noastră se bazează numai pe aceste sinapse, ca si pe modul în care sunt conectate. Dacă am fi în stare să încorporăm astfel de memristoare în noile computere, am putea implementa poate mult mai uşor o arhitectură asemănătoare creierului uman, cu consecinţe încă imposibil de imaginat.

O astfel de ipoteza  nu este însă o simplă poveste science-fiction. Pasul cercetătorilor americani nu este uriaş, însă el ajută în primul rând la clarificarea modului în care noul element de circuit electric, memristorul, funcţionează. Ori, aceste dispozitive există în fond deja în circuitele prezente, doar că acum sunt privite ca "probleme". Odată însă ce ele vor fi refolosite la potenţialul lor întreg, vom putea asista la o nouă revoluţie în arhitectura de computere [www.stiinta.info].]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Polul Nord ar putea rămâne fără gheaţă in 2008]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/437/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/437/</guid>
			<pubDate>Thu, 01 May 2008 05:24:41 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Mediu/Etica]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto: Gheata de la Polul Nord ar putea disparea anul acesta..Sursa:NewScientist. Cum majoritatea ghe&#355;ii de la Polul Nord este ghea&#355;&#259; nou&#259;, din vara aceasta exist&#259; o &#351;ans&#259; ca ghea&#355;a s&#259; se topeasc&#259; anul acesta complet la Polul Nord, iar oceanul &#238;nghe&#355;at s&#259; devin&#259; unul lichid.
			La Polul Nord se afl&#259; un ocean &#238;nghe&#355;at, numit Oceanul Arctic. Datorit&#259; &#238;nc&#259;lzirii globale,&#160;an de&#160;an, suprafa&#355;a de ghea&#355;&#259; scade, &#238;n detrimentul oceanului lichid. Iarna au loc depuneri noi de ghea&#355;&#259;, dar &#238;nc&#259; &#351;i mai mult&#259; ghea&#355;&#259; se tope&#351;te vara. Ciclul se repet&#259; deja de trei decenii,&#160;an de an suprafa&#355;a&#160;acoperit&#259; de ghea&#355;&#259; devenind tot &#351;i tot mai mic&#259;.&#206;n ultimele trei decenii, suprafa&#355;a cu ghea&#355;&#259; de la Polul Nord s-a mic&#351;orat continuu. &#160;Sursa graficului: National Snow and Ice Data Center (NSIDC, www.nsidc.org)Mai mult, fotografii surprinse de sateli&#355;i au relevelat vechimea ghe&#355;ii din Oceanul Arctic. Analiz&#226;ndu-le, constat&#259;m c&#259; cea mai mare parte a ghe&#355;ii nordice este format&#259; din ghea&#355;&#259; nou&#259;, depus&#259; &#238;n anul precedent, iar suprafa&#355;a de ghea&#355;&#259; nou&#259; a crescut de anul trecut (albastru). &#206;n schimb, suprafa&#355;a de ghea&#355;&#259; de trei ani s-a diminuat (verde). Suprafa&#355;a acoperit&#259; cu ghea&#355;&#259; de &#351;ase ani s-a diminuat &#351;i ea (ro&#351;u). Cum vara se tope&#351;te &#238;n general ghea&#355;a depus&#259; &#238;n anul precedent, oamenii de &#351;tiin&#355;&#259; se tem c&#259; anul acesta exist&#259; o &#351;ans&#259; real&#259; ca o larg&#259; zon&#259; din Oceanul Arctic (inclusiv Polul Nord) s&#259; fie acoperit&#259; de ap&#259; lichid&#259;, iar nu de ghea&#355;&#259;.Harta zonelor&#160;de&#160;la&#160;Polul Nord care sunt ocupate de ghea&#355;&#259;. colorate &#238;n func&#355;ie de v&#226;rsta ghe&#355;ii &#238;n alb, din martie 2007 (st&#226;nga) &#351;i martie 2008 (dreapta). Albul reprezint&#259; zonele cu apa lichid&#259;&#160;(OW, open water), albastrul reprezint&#259; ghea&#355;a &#238;n v&#226;rst&#259; de&#160;un an, verdele&#160;reprezint&#259; cea de trei ani &#351;i ro&#351;u cea de &#351;ase ani sau mai mult.&#160;Sursa graficului: National Snow and Ice Data Center (NSIDC, www.nsidc.org)&#206;n schimb, la Polul Sud situa&#355;ia este mai bun&#259;. Mai &#238;nt&#226;i, la Polul Sud exist&#259; un continent solid, Antarctica. Dac&#259; ghea&#355;a se va topi, va r&#259;m&#226;ne uscat, iar nu un ocean lichid. &#206;n al doilea r&#226;nd, &#238;n fiecare an cre&#351;tea cantitatea de ghea&#355;&#259; de la Polul Sud. Totu&#351;i, cre&#351;terea este mai mic&#259; dec&#226;t sc&#259;derea ghe&#355;ii de la Polul Nord. Articol scris pentru pentru&#160;www.StiintaAzi.ro [www.stiintaazi.ro] de Adrian Buzatu, doctorand &#238;n fizica particulelor elementare la Univ McGill, Montreal, Canada, totodat&#259; absolvent al Colegiului Na&#355;ional &quot;Fra&#355;ii Buze&#351;ti&quot; din Craiova. Sursa original&#259;: NewScientist.]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Jocurile video şi sindromul Asperger]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/436/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/436/</guid>
			<pubDate>Wed, 30 Apr 2008 06:00:39 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Medicina]]></category>
			<description><![CDATA[    Cei ce petrec ore f&#259;r&#259; &#537;ir &#238;n fata jocurilor video au acelea&#351;i caracteristici de personalitate ca &#351;i cei ce sufer&#259; de sindromul Asperger, ne anun&#355;&#259; un nou studiu.
			 Noua cercetare a fost efectuat&#259; &#238;n Anglia, &#351;i publicat&#259; &#238;n revista Societ&#259;&#355;ii Engleze de Psihologie, ne anun&#539;&#259; portalul abc.net.au  Ea  alimenteaz&#259; astfel grijile p&#259;rin&#355;ilor  ce au copii care petrec mult timp &#238;n fata jocurile video. In plus, rezultatele sugereaz&#259; &#351;i c&#259; jocurile video &#238;nstr&#259;ineaz&#259; deja un grup deja afectat psihologic (cei suferind de sindromul Asperger) &#351;i sporesc problemele de s&#259;n&#259;tate mintale &#351;i depresie nervoas&#259; ale acestora.   &#206;n studiu, Dr John Charlton de la Universitatea din Bolton &#351;i colegii s&#259;i au examinat aproape 400 de juc&#259;tori, cei mai mul&#355;i dintre ei fiind b&#259;ie&#355;i.De men&#539;ionat c&#259; nu a studiat &#238;n mod special pacien&#355;ii de Asperger, ci un grup aleatoriu de persoane &#238;mp&#259;timi&#355;i de jocuri video.    Cercet&#259;torii au descoperit &#238;ns&#259; o corela&#355;ie &#238;ntre timpul petrecut &#238;n fata jocurilor, &#351;i simptomele sindromului Asperger. Astfel, cu c&#226;t o persoan&#259; petrecea mai mult timp &#238;n fa&#355;a jocurilor video, cu at&#226;t avea mai mult caracteristicile specifice asociate cu sindromul Asperger: comportament nevrotic, introversiune, sau lipsa par&#539;ial&#259; a unui caracter agreabil.   Rezultatele acestui studiu sugereaz&#259; c&#259; pacien&#355;ii cu sindromul Asperger au o &#351;ans&#259; mai mare de a c&#259;dea victim&#259; jocurilor video, deoarece acestea le  permit s&#259; evadeze &#238;ntr-o lume unde ei pot s&#259; evite contactele directe dintre oameni. &quot;Sugestia noastr&#259; este c&#259; copii care au sindromului Asperger sunt mai &#238;nclina&#355;i s&#259; joace jocuri video&quot;, spune doctorul Charlton. &quot;Nu este &#238;ns&#259; corect sa spunem c&#259; jocurile video cauzeaz&#259; sindromul Asperger&quot;, mai ad&#259;ug&#259; el.   Pacien&#355;ii de Asperger sunt de obicei mai stresa&#355;i de situa&#539;iile sociale dec&#226;t ar trebui s&#259; fie. Evit&#259; adesea s&#259; priveasc&#259; interlocutorul direct &#238;n ochi, atunci c&#226;nd vorbesc cu el, &#351;i e&#351;ueaz&#259; s&#259; indentifice corect si automat starea sufleteasc&#259; a persoanelor din jurul lor. Sindromul Asperger tinde s&#259; izoleze copilul care il poart&#259;, &#351;i s&#259; &#238;i creeze eventuale depresiuni nervoase. Cauza acestui sindrom este &#238;nc&#259; necunoscut&#259;, de&#351;i cercet&#259;torii b&#259;nuiesc prezen&#355;a unei componente genetice.    Tratamentele pentru cei bolnavii de Asperger constau de obicei &#238;n &#238;mbun&#259;t&#259;&#355;irea capacit&#259;&#355;ilor pacientului de a interac&#355;iona social cu persoanele din jurul lui , &#351;i &#238;n &#238;ntreruperea manifest&#259;rilor repetitive, adic&#259; exact lucrurile pe care le aduc, nedorit, jocurile video.  ]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[ Extinctia dinozaurilor, datata si mai precis]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/435/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/435/</guid>
			<pubDate>Tue, 29 Apr 2008 19:16:37 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Biologie]]></category>
			<description><![CDATA[
  
    
			O echipa de geologi din Olanda si Statele Unite a reusit sa stabileasca o data mai precisa pentru extinctia dinozaurilor si sa reconcilieze doua metode de datare a rocilor. Acestea sunt datarea argon-argon, care se bazeaza pe dezintegrarea radioactiva a potasiului-40 in argon-40, si datarea cu uraniu-plumb, care are la baza dezintegrarea uraniului-238 in plumb-206. Datarea argon-argon este o metoda comuna folosita de geologi pentru a data roci cu o vechime de la cateva mii de ani pana la miliarde de ani, insa aceasta metoda avea erori sistematice de aproximativ 2.5%.

Intr-un studiu publicat in numarul din 25 aprilie al revistei Science, geologii au folosit roci expuse in nordul Marocului, care au fost anterior datate la 6-7 milioane de ani pe baza variatiilor in orbita Pamantului. Aceste roci s-au format intr-un mediu submarin iar variatiile orbitale si schimbarile climatice asociate cu acestea s-au transpus in straturi de sedimente cu o compozitie mineralogica distincta.

In acelasi timp, vulcanii din apropiere au erupt la intervale aleatorii iar cenusa vulcanica bogata in mineralul sanidin (ideal pentru datarea argon-argon) s-a depus in sedimentele marine. Cercetatorii au masurat cat de mult s-a dezintegrat potasiumul-40 intr-un strat de cenusa, care a fost in prealabil datat cu metoda astronomica, si au ajuns la concluzia ca datarile mai vechi folosind metoda argon-argon trebuie corectate cu 0.65%.

Utilizand noua calibrare, geologii au recalculat cateva date importante din istoria Pamantului. Astfel, ei au schimbat data impactului gigant care a dus la disparitia dinozaurilor de la 65.5 de milioane de ani in urma la 65.95 de milioane de ani, iar marea extinctie de la granita dintre Permian si Triasic (cea mai severa extinctie din istoria pamantului cand 96% din speciile marine si 70% din speciile terestre au disparut) a fost mutata de la 251 de milioane de ani la 252.5 de milioane de ani. Noua varsta pentru extinctia Permian-Triasica este in acord cu o teorie care atribuie aceasta extinctie eruptiilor vulcanice catastrofice, care aveau loc in acea perioada  in Siberia.]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Studierea 3D a planetelor sistemului solar]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/434/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/434/</guid>
			<pubDate>Sun, 27 Apr 2008 06:20:49 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Oamenii de stiinta&#160; participanti la prima misiunea europeana catre Marte au anuntat testarea cu succes a unei tehnologii de sondare radar ce permite vizualizarea suprafetei planetelor pana la adancimi de 20 de Km.
			Oamenii de stiinta&#160; participanti la prima misiunea europeana catre Marte, ale carei principale obiective sunt studiul compozitiei atmosferei, cartografierea suprafetei si, in premiera spatiala,&#160; studierea crustei martiene, au anuntat la data de 17-Aprilie-2008 testarea cu succes a unei tehnologii de sondare radar.&#160; Sistemul este denumit MARSIS&#160; (Mars Advanced Radar for Subsurface and Ionosphere Sounding) si este primul exemplu de tehnologie capabila sa scaneze sub suprafata planetei Marte. Radarul folosit opereaza cu frecvente joase, iar sistemul este capabil sa analizeze tridimensional suprafata si crusta planetei, pana la adancimi de 20 de km, sau chiar mai mari. MARSIS este doar unul dintre instrumentele (7 la numar) aflate la bordul sondei spatiale Mars Express a Agentiei Spatiale Europene (ESA). Sonda a fost lansata cu o ajutorul unei rachete Soyuz de pe cosmodromul Baikonur, &#160;la 2-iunie-2003,&#160; si a fost plasata pe orbita in jurul lui Marte in decembrie 2003. &#160;Tehnologiile folosite pana de curand (senzori, camere de inalta rezolutie, spectrometre, etc) in cadrul misiunilor spatiale de investigare a planetelor sistemului nostru solar, chiar daca foarte precise, permit realizarea de mapari doar la nivelul suprafetei planetelor. Pentru studierea crustei este necesar sa se coboare sonde pe suprafata acestora, sonde care la randul lor trebuie sa preleveze mostre de &quot;sol&quot;. Aceste tehnici servesc doar la studierea unui coltisor al suprafetei unei planete si doar pentru adancimi relativ mici (in general sub 1m).&#160; MARSIS va contribui la realizarea unei harti a distributiei apei (in stare lichida si solida) aflate in portiunile superioare ale crustei martiene. Cu ajutorul unei antene de 40m, sonda poate trimite unde radio inspre o zona dorita (de pe Marte). De fiecare cand o unda radar provenita de la sonda va traversa granita dintre substante diferite, se va genereaza un ecou care, la randul sau, va fi detectat si analizat de catre sonda orbitala.Oamenii de stiinta considera ca detectarea rezervelor de apa martiene va contribui la o mai buna intelegere a planetei si a evolutiei acesteia, din punct de vedere hidrologic, geologic, climatic si, posibil, biologic.&#160;&#160;&#160;&#160;&#160;&#160; Conforma cercetatorilor de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), California, experimentul MARSIS a reprezentat un adevarat salt in necunoscut intrucat, anterior, nimeni nu mai utilizase radare pentru a sonda, de pe orbita, crusta planetelor. Dintre riscurile majore care ar fi putut sa contribuie la esecul misiunii putem aminti:- crusta ar fi putut sa fie mult prea opaca pentru undele radar - nivelurile superioare ale atmosferei martiene (ionosfera) ar fi putut distorsiona semnalul prea mult pentru a mai putea fi folosit.&#160;&#160;&#160;&#160; Inarmati cu o mai buna intelegere a tehnicii de sondare radar a planetelor, oamenii de stiinta spera sa poata studia, intr-un mod&#160;asemanator si alte corpuri ceresti din sistemul nostru solar. Dintre tintele acestora, cele mai importante sunt Europa (satelit al&#160;lui Jupiter), Titan si Enceladus (sateliti ai lui Saturn). Asteroizi si comete ar putea, de asemenea, sa fie scanati cu ajutorul noii tehnologii in vederea construirii de harti tridimensionale ale acestora.&#160;&#160; La construirea sistemului MARSIS si-au adus contributia Agentia Spatiala Italiana (ASI), NASA, Universitatea 'La Sapienza' din Roma, JPL si Universitatea din Iowa.]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Cele mai puternice acceleratoare cosmice au fost înţelese încă şi mai bine]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/433/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/433/</guid>
			<pubDate>Fri, 25 Apr 2008 17:52:57 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto: Radiotelescoapele Very Large Array din&#160;New Mexico, SUA.Sursa:National Radio Astronomy Observatory, laboratorul american ce a costruit &#351;i opereaz&#259; re&#355;eaua de telescoape. Cele mai puternice acceleratoare cosmice, adic&#259; unele g&#259;uri negre din centrele galaxiilor care emit jeturi foarte intense &#351;i foarte focalizate de materie &#351;i energie, au fost &#238;n&#355;elese &#238;nc&#259; &#351;i mai bine.&#160;
			Cele mai puternice acceleratoare cosmice au fost &#238;n&#355;elese &#238;nc&#259; &#351;i mai bine.&#160;Unele g&#259;uri negre din centrele galaxiilor emit jeturi&#160;foarte intense &#351;i foarte&#160;focalizate de materie &#351;i energie, iar&#160;predic&#355;ii subtile ale teoriei ce descrie&#160;acest fenomen au fost confirmate experimental, &#238;n premier&#259;, de cercet&#259;torii americani&#160;ce au folosit radiotelescoapele Very Large Array din&#160;New Mexico, SUA. Studiul a fost publicat ast&#259;zi, 24 aprilie 2008,&#160;&#238;n prestigioasa revist&#259; Nature. &#160;&#206;n centrul aprope fiec&#259;ri galaxii din Univers se afl&#259; o gaur&#259; neagr&#259;, dar numai unele dintre acestea sunt nuclee galactice active, emi&#355;&#226;nd dou&#259; jeturi intense &#351;i foarte focalizate de particule &#351;i lumin&#259; de-a lungul axei de rota&#355;ie a g&#259;urii negre.&#160;Studiul acesta&#160;relev&#259; noi secrete ale complexului fenomen &#238;n care materia ce cade spre gaura neagr&#259; din toate direc&#355;iile este accelerat&#259; &#351;i ejectat&#259; &#238;n spa&#355;iu &#238;n doar dou&#259; direc&#355;ii.Studiul a constat &#238;ntr-o verificare experimental&#259; r&#259;sun&#259;toare a predic&#355;iilor teoretice. Disciplina teoretic&#259; care se ocup&#259; cu &#238;n&#355;elegerea obiectelor cosmice precum g&#259;urile negre se nume&#351;te astrofizic&#259;. Aparatul de m&#259;sur&#259; &#238;n astrofizic&#259; este telescopul, iar pentru o precizie &#238;nc&#259; &#351;i mai bun&#259;, o re&#355;ea de telescoape lucr&#226;nd &#238;mpreun&#259;. Exact pe acest principiu a fost construit Very Large Array, unul dintre cele mai precise observatoare astronomice actuale. Este situat &#238;n de&#351;ertul New Mexico din Statele Unite &#351;i const&#259; din 27 de antene&#160;precise ce detecteaz&#259;&#160;lumina provenit&#259; de la corpuri cosmice &#238;ndep&#259;rtate. Imagine 1: Sursa fotografiei: National Radio Astronomy Observatory, laboratorul american ce a costruit &#351;i opereaz&#259; re&#355;eaua de telescoape. De data aceasta au studiat cu o nemai&#238;nt&#226;lnit&#259; precizie nucleul activ al galaxiei BL Lacertae, situat&#259; la aproape un miliard de ani-lumin&#259; departare de P&#259;m&#226;nt, cu scopul de a observa toate detaliile form&#259;rii acestor jeturi foarte intense, dar foarte focalizate de particule &#351;i lumin&#259;.&#160;Atras&#259; gravita&#355;ional de gaura neagr&#259;, materia din jur cade spre aceasta,&#160;dar &#238;ntr-o mi&#351;care circular&#259; tot mai accelerat&#259;, &#238;n planul perpendicular pe direc&#355;ia de rota&#355;ie a g&#259;urii negre, form&#226;nd astfel un disc de acrea&#355;ie. Particulele c&#226;&#351;tig&#259; vitez&#259; a&#351;adar pe seama energiei gravita&#355;ionale. Responsabil &#238;ns&#259; pentru schimbarea direc&#355;iei particulelor &#238;nc&#259;rcate electric (f&#259;r&#259; a le schimba viteza) este c&#226;mpul magnetic. Un nucleu galactic cu c&#226;mp magnetic foarte intens ar focaliza jeturile de particule numai de-a lungul axei sale de rota&#355;ie. Detaliile acestui proces complex nu erau cunoscute &#238;n totalitate. De-a lungul procesului de accelerare, cum particulele &#238;n cauz&#259; sunt &#238;nc&#259;rcate electric, ele vor emite lumin&#259;. Tocmai aceast&#259; lumin&#259; este cea care este detactat&#259; apoi pe P&#259;m&#226;nt de radiotelescoape. Imagine 2: Un nucleu galactiv activ tipic cuprinde un disc de acrea&#355;ie &#351;i emite dou&#259; jeturi intense &#351;i focalizate de particule &#238;nc&#259;rcate electric &#351;i de lumin&#259;.Rezultatele experimentale publicate &#238;n acest articol din Nature au adus &#238;ns&#259; clarific&#259;ri foarte importante la procesul complex de formare a acestor emisii de particule &#351;i lumin&#259;. Conduc&#259;torul &#238;ntregului experiment, Alan Marscher de la universitatea Boston din SUA, rezum&#259;: &quot;&#206;n premier&#259; mondial&#259; am reu&#351;it s&#259; surprindem cum arat&#259; aceste jeturi c&#226;nd sunt foarte aproape de gaura neagr&#259; &#351;i &#238;nc&#259; &#238;n stadiul de formare. Cuno&#351;tin&#355;ele acestea sunt foarte importante pentru &#238;n&#355;elegerea func&#355;ion&#259;rii acestor acceleratoare cosmice foarte masive&quot;. Mai precis, rezultatul&#160;cercet&#259;rii este&#160;confirmarea experimental&#259;&#160;&#238;n premier&#259; a&#160;mai multor predic&#355;ii ale teoriei. Mai &#238;nt&#226;i,&#160;ei au observat&#160;c&#259; particulele emise &#238;n spa&#355;iu au o mi&#351;care &#238;n spiral&#259;, rotindu-se &#238;n jurul direc&#355;iei &#238;n care avanseaz&#259;. Apoi au observat&#160;&#351;i o emisie t&#226;rzie de lumin&#259;, &#238;n plus fa&#355;&#259; de emisiile continue de lumin&#259; pe m&#259;sur&#259; ce materia este accelerat&#259;. &#206;n al treilea r&#226;nd, c&#226;nd emisia se face &#238;n direc&#355;ia P&#259;m&#226;ntului, intensitatea luminii m&#259;surate de telescoape cre&#351;te. Imagine 3: Cum vede un artist regiunea din imediata vecin&#259;tate a unei g&#259;uri negre foarte masive, unde c&#226;mpuri magnetice intense se suprapun, duc&#226;nd la o mi&#351;care &#238;n spiral&#259; a particulelor &#238;n interiorul jetului.&#160; Credit: Marscher et al., Wolfgang Steffen, Cosmovision, NRAO/AUI/NSF.Toate acestea &#238;nt&#259;resc &#238;ncrederea oamenilor de &#351;tiin&#355;&#259; &#238;n modele teoretice de astrofizic&#259;. Cunoa&#351;tem astfel mai bine acest mecanism de accelerare cosmic&#259;, de un milion de ori mai eficient dec&#226;t al celui mai puternic accelerator de particule de pe P&#259;m&#226;nt, Large Hadron Collider de la laboratorul European CERN.&#160;&#160;&#206;n incheiere merit&#259; subliniat ce a permis cercet&#259;torilor ca fotografiile lor s&#259; surprind&#259; aceste detalii fine ale jeturilor&#160;&#351;i&#160;anume faptul c&#259; ei colecteaz&#259; lumin&#259; de la mai multe radiotelescoape ce lucreaz&#259; &#238;mpreun&#259;, form&#226;nd Very Large Array, iar nu de la unul singur. Articol scris pentru pentru&#160;StiintaAzi.ro&#160;[www.stiintaazi.ro] de Adrian Buzatu, doctorand &#238;n fizica particulelor elementare la Universitatea McGill, Montreal, Canada, totodat&#259; absolvent al Colegiului Na&#355;ional &quot;Fra&#355;ii Buze&#351;ti&quot; din Craiova. ]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Crater Eminescu pe Mercur]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/429/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/429/</guid>
			<pubDate>Tue, 22 Apr 2008 18:57:38 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto: Craterul de pe Mercur ce poarta numele lui Eminescu 

Saptamana trecuta, echipa ce controleaza sonda spatiala MESSENGER a anuntat ca propunerea catre Uniunea Internationala a Astronomilor, de a numi craterul nou descoperit Eminescu, a fost acceptata. 
			Craterul Eminescu are 125 de kilometri in diametru. Imaginea de mai sus este facuta de un dispozitiv de pe MESSENGER numit MDIS (Mercury Dual Imaging System) si a fost luata pe 14 ianuarie 2008. Aceasta arata o zona a planetei Mercur care nu a fost vazuta inainte de trecerea sondei spatiale MESSENGER. 

Eminescu este un crater interesant din mai multe motive. Acesta s-a format recent comparativ cu majoritatea craterurilor de pe Mercur, avand in vedere ca sunt foarte putine cratere superpozitionate pe acesta. Mai mult insa, exista o serie de cratere secundare, formate prin ejectarea materialului rezultat in urma impactului care a format craterul. 

Informatii detaliate puteti gasi pe situl MESSENGER]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Nasterea si evolutia stelelor]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/430/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/430/</guid>
			<pubDate>Tue, 22 Apr 2008 08:24:37 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto:. Nebuloasa Crab. In centrul ei se afla o stea neutronica. 
Sursa:Wikipedia
Stelele ne par eterne, insa nu sunt. Sa facem impreuna o calatorie in interiorul stelelor si sa urmarim evolutia lor de-a lungul a miliarde de ani.
			Stelele ne par eterne, insa nu sunt. Se nasc si mor, iar acest ciclu dainuie de aproximativ treisprezece miliarde de ani. Simularile numerice ale Universului timpuriu au oferit primele indicii asupra perioadei aparitiei primelor stele, iar valorile obtinute sunt de 100-250 de milioane de ani de la Marea Explozie. Misiunea in spatiu WMAP a NASA, inceputa in 2001, a corectat aceasta limita si a stabilit o valoare de aproximativ 400 de milioane de ani.
Stelele isi au originea in asa numitele maternitati stelare, iar acestea nu sunt altceva decat regiuni gigantice si dense de gaz si praf. Aceste regiuni pot colapsa fie datorita unei influente exterioare (o unda de soc provenita de la o supernova ce a explodat in apropiere sau o coliziune cu o galaxie) fie datorita propriei atractii gravitationale. In urma colapsului se naste o protostea.
Odata cu cresterea temperaturii o protostea dezvolta reactii nucleare ale hidrogenului, iar o astfel de stea este clasificata ca facand parte din secventa principala.  Vom numi pe alocuri procesele nucleare de fuziune ca procese de "ardere" chiar daca aici procesul de ardere isi pierde sensul conventional. De exemplu, pentru formarea heliului sunt necesari patru atomi de hidrogen, reactie ce produce si energie. In fiecare secunda in interiorul Soarelui aproximativ 600 milioane de tone de hidrogen sunt convertite in heliu, energia radiata in spatiu facand posibila existenta vietii pe Pamant.
 In figura alaturata este reprezentata diagrama Hertzsprung-Russell, modificata dupa European Organisation for Astronomical Research in the Southern Hemisphere. Aceasta versiune a diagramei reprezinta pe o axa temperatura la suprafata stelei, iar pe cealalta axa luminozitatea sa (raportata la cea a Soarelui). 
Stelele cu o masa initiala mai mica de aproximativ 0.08 mase solare nu dezvolta temperaturi necesare arderii hidrogenului, acestea sfarsind ca pitice maro. Piticele maro se vor contracta pana cand se va stabili un echilibru intre presiunea interna data de electroni (consecinta a principiului de incertitudine al lui Pauli) si compresia datorita gravitatiei. Constractandu-se si luminozitatea lor scade devenind greu de detectat, ca dovada ca desi au fost prezise teoretic inca din ani 60 prima pitica maro a fost confirmata abia in anul 1995.
Cat timp ramane o stea in secventa principala depinde de masa ei, iar pentru o stea masiva durata e mai scurta decat pentru o stea cu masa mai mica. De exemplu Soarele arde hidrogenul de aproximativ 4.6 miliarde de ani si mai are hidrogen suficient pentru inca 5 miliarde de ani. Daca Soarele arde hidrogen pentru aproximativ zece miliarde de ani, nu la fel de mult timp isi va petrece in secventa principala o stea de 25 de ori mai masiva decat Soarele pentru ca o astfel de stea va arde hidrogen in miezul sau pentru nu mai mult de un miliard de ani.
Miezul stelei se contracta odata cu incetarea reactiilor de fuziune ale hidrogenului, iar temperatura in jurul sau creste. Acest moment coincide cu inceputul arderilor hidrogenului in stratul exterior miezului facand ca diametrul stelei sa creasca. O astfel de stea poarta numele de gigantica rosie. Chiar si Soarele va deveni o gigantica rosie peste cinci miliarde de ani, iar raza sa va atinge maximum actuala orbita a Pamantului, adica de aproximativ de 100 de ori mai mult decat raza sa actuala. Centrul stelei format doar din heliu se contracta si atinge temperatura de ardere a heliului, iar in urma procesului triplu alfa (heliul mai e denumit si particula alfa, iar pentru ca acest proces sa ia loc sunt necesare trei astfel de nuclee) se formeza nucleul de carbon. Carbonul la randul sau fuzioneza cu un nucleu de heliu si formeaza oxigenul. Pentru o stea asemanatoare cu Soarele arderea heliului dureaza aproximativ 100 de milioane de ani, pana cand tot heliul din centrul stelei e transformat in oxigen si carbon.
Dupa incetarea arderilor miezul stelei incepe sa se contracte. Constractia stelei e oprita de presiunea electronilor, la fel ca si in cazul piticelor maro. Contractia miezului stelei face ca temperatura in jurul sau sa creasca, iar procesul de fuziune a heliului incepe in stratul sau exterior. Pentru o stea cu o masa initiala mai mica decat 8 mase solare acesta este stadiul la care evolutia sa ia o turnura "dramatica". Straturile exterioare sunt indepartate, iar ce ramane e doar miezul stelei inconjurat de gazul ce odinioara facea parte din stea. Stadiul acesta poarta numele de nebuloasa planetara. Astronomii ne-au dezvaluit dealungul anilor imagini superbe cu nebuloasele planetare, insa, chiar si frumusetea acestora se stinge dupa aproximativ 50 de mii de ani de la aparitia lor.
Miezul stelei de odinioara se numeste pitica alba. O pitica alba cu o masa egala cu cea a Soarelui are o raza comparabila cu cea a pamantului si o densitate de zece mii de ori mai mare decat cea a centrului Soarelui. Daca in preajma unui pitice albe nu se afla nici o alta stea pentru a-i influenta evolutia, temperatura acesteia scade si cu aceasta si luminozitatea sa.
In schimb daca o pitica alba se afla in compania unei alte stele, o alta pitica alba sau a unei stele din secventa principala, prin procesul de acretie (transferul de masa de la companion) masa acesteia poate creste pana la o valoare egala cu   limita Chandrasekhar, iar la aceasta valoare a masei pitica alba fie colapseaza si formeaza o stea neutronica, fie devine o supernova (acest tip de supernova ce deriva dintr-o pitica alba se numeste supernova de tipul I).
O stea cu o masa initiala mai mare decat 8 mase solare are un alt destin decat stelele cu o masa mai mica decat aceasta limita. Temperaturile din centrul stelelor masive permit dezvoltarea reactiilor de fuziune ale carbonului, oxigenului si a altor elemente mai grele decat acestea. In cazul stelelor masive reactiile nucleare de fuziune pot avea loc in acelasi timp in mai multe straturi ale stelei, iar structura compozitiei interne e asemanatoare cu cea a unei cepe. Miezul stelei e format din fier, stratul imediat superior e alcatuit din siliciu, urmatorul strat e din oxigen s.a.m.d.p., iar cel din exterior e format din hidrogen. O astfel de stea e numita pe buna dreptate supergigantica rosie avand o raza mai mare de 100.000 de ori decat cea a Pamantului si o luminozitate de aproximativ un milion de ori mai mare decat luminozitatea Soarelui.
O astfel de stea nu trece printr-o faza de nebuloasa, asa cum se intampla cu stelele cu mase mai mici de 8 mase solare, ci genereaza o explozie te tip supernova a carei luminozitate e comparabila cu cea a galaxiei gazda. Explozia poate lasa in urma o stea neutronica sau o gaura neagra.]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Capsula spatiala Soyuz a revenit pe Terra]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/425/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/425/</guid>
			<pubDate>Mon, 21 Apr 2008 22:36:02 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Astronomie]]></category>
			<description><![CDATA[ Foto: Capsula spatiala reprezinta modulul de reintrare in atmosfera al navetei spatiale Soyuz, adica modulul din mijloc din aceasta fotografie. Sursa:WikipediaCapsula spatiala ruseasca Soyuz a revenit pe Pamant sambata, dar la aproximativ 475 de km departare de tinta. Cum revine pe Terra capsula spatiala ruseasca Soyuz daca nu aterizeaza ca un avion?
			Capsula spatiala Soyuz a revenit pe Pamant&#160;sambata, dar la aproximativ 475 de km departare de cosmodromul Baikonur din Kazahstan unde se astepta sa revina. Toti cei trei astronauti au ajuns cu bine pe Terra, desi in timpul coborarii au fost supusi la acceleratii gravitationale de zece ori mai intese decat cea de pe Terra, acceleratii produse de franarea in atmosfera. Cei trei membri ai echipajului sunt primul astronaut sud-corean in spatiu, care a sosit pe Statia Spatiala Internationala cu aceesi naveta Soyuz, cam acum 10 zile; cosmonautul american Peggy Whitson si cosmonautul rus Yuri Malenchenko care petrecuse ultimele 191 de zile la bordul Statiei Spatiale Internationale. Cei trei au fost recuperati, urmand a fi&#160;supusi unor controale medicale tipice&#160;dupa revenirea in campul gravitational al Pamantului. &#160;Dar cum revine pe&#160;Pamant&#160;caspula spatiala Soyuz?&#160;Intr-adevar, este important a se face diferenta intre cele doua tipuri mari de taxiuri spatiale: naveta spatiala americana si capsula spatiala ruseasca. Naveta spatiala americana este un fel de avion, este lansat cu o racheta pana la inaltimi mari, cu gravitatie scazuta, unde isi porneste propriile motoare. La coborarea pe Pamant, naveta aterizeaza ca un avion. Prin urmare, poate fi folosita iar si iar. Naveta spatiala ruseasca Soyuz (in traducere, &quot;uniune&quot;) este lansata tot de o racheta si este formata din trei module mari: un modul orbital (in care stau cosmonautii cat timp naveta este atasata la Statia Spatiala Internationala; tot aici sunt si alimente si echipamente ce sunt transportate pe Statia Spatiala); un modul in care cosmonautii stau la lansarea in spatiu si apoi la revenirea pe Terra; un modul de serviciu care gazduieste aparatele stiintifice (radio, panouri solare, etc). Ei bine, cand naveta Soyuz revine inapoi pe Pamant, de obicei dupa 6 luni atasata de Statia Spatiala Internationala, in modulul orbital sunt ingramadite deseuri, gunoaie si alte lucruri nefolositoare, astronautii se duc in modulul de la mijloc si apoi cele trei module se separa unul de altul. Modulul din mijloc, unde sunt cosmonautii, este protejat de un strat ce rezista la temperaturi ridicate, astfel ca el ramane intact in caderea libera in atmosfera, in timp ce celalalte doua ard. In atmosfera, modulul cosmonautilor, ce poate fi numit acum capsula spatiala, este franat cu o parasuta mica, apoi cu una mai mare, iar cand este la doar un metru (!) deasupra Pamantului, jeturi sunt pornite in jos, pentru ca aceasta capsula sa atinga Pamantul la o viteza mica. Acum, cum aterizarea este data de o parasuta si cum dupa ce intra in atmosfera nu mai are motoare proprii, nu se poate controla locul unde aterizeaza. De aceea se intampla sa cada mai aproape sau mai departe fata de locul asteptat. De obicei cad foarte aprope, dar aici au cazut 475 de km mai departe.    ]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Interventie chirurgicala sub hipnoza, fara anestezie]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/427/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/427/</guid>
			<pubDate>Sun, 20 Apr 2008 14:22:16 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Medicina]]></category>
			<description><![CDATA[
  
    Fotografie: Interventie chirurgicala sub hipnoza, fara anestezie. Sursa Originala: Southernhealth.org
    
  

Un englez in varsta de 61 de ani s-a autohipnotizat si a suferit o interventie chirurgicala care a durat 80 de minute fara nici un fel de anestezie. 
			
Pacientul a declarat ca in timpul operatiei  a fost perfect constient de ceea ce se petrecea in jurul sau dar nu a simtit deloc durerea. Interventia a decurs surprinzator de bine, atat pacientul cat si echipa de medici declarandu-se incantati de alegerea facuta.
 Alex Lenkei, din West Sussex, Anglia sufera de artrita si medicii au hotarat sa ii indeparteze un os de la incheietura mainii pentru a imbunatati mobilitatea articulatiei. Barbatul, care practica hipnoza de la varsta de 16 ani si este atestat profesional in domeniu, s-a autohipnotizat in aproximativ 30 de secunde si a fost supus intregii interventii chirurgicale fara anestezie locala sau generala, spune BBC News. 
 Pentru indepartarea osului, chirurgul David Llewellyn Clark l-a zdrobit propriu-zis si apoi a indepartat pe rand fragmentele. Desi pacientul a fost constient de ceea ce se intampla in jurul sau si a putut auzi inclusiv zgomotul produs prin zdrobirea osului, el spune ca nu a simtit durere in nici un moment, ci doar o relaxare profunda.
 Pe toata durata interventiei, un anestezist a fost pregatit sa intervina in orice moment, insa nu a fost necesar. Medicul anestezist Richard Venn crede ca pacientul a reusit, intr-un fel sau altul, sa isi faca organismul sa elibereze substante care au anihilat durerea. El a explicat, de asemenea, ca ritmul cardiac si respirator si tensiunea arteriala au fost constante pe tot parcursul operatiei, ceea ce confirma faptul ca pacientul nu a simtit nici o durere.
 Medicii s-au aratat incantati inca de la inceput de ideea hipnozei si au avut incredere in abilitatile pacientului, declarand operatia un real succes.
Ştire prelucrată de Nica Alexandra, studenta la Universitatea de Medicina si Farmacie din Cluj Napoca, pentru stiinta.info. 
 ]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Cel mai mic tranzistor din lume]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/424/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/424/</guid>
			<pubDate>Sun, 20 Apr 2008 13:03:40 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Tehnologie]]></category>
			<description><![CDATA[  


Un atom grosime şi zece lăţime, at&acirc;ta este de mare cel mai mic transistor din lume. Şi nu este făcut din Siliciu.
			
In ultimul numar al jurnalului Science, Kostya Novoselov si Andre Geim de la universitatea din Manchester arata ca pot realiza tranzistori din grafena cu dimensiuni similare unor molecule. 
Industria electronicii, care produce obiectul fabricat de om &icirc;n numărul cel mai mare &icirc;n toată istoria să - tranzistorul - se va lovi &icirc;n următorii 10 sau 20 de ani de un zid cauzat de imposibilitatea fizică a respectării legii lui Moore, care spune ca numărul tranzistorilor care se pot &icirc;nghesui &icirc;ntr-o suprafaţă se dubleazala la fiecare aproape doi ani. Pe scurt, tranzistorii din siliciu şi dioxid de siliciu nu pot să fie făcuţi mai mici. Şi acest lucru este cauzat de faptul că materialul la aceste dimensiuni extreme nu mai este stabil, difuzează pe suprafata chipului &icirc;n felul cum picăturile de apă se mişcă c&acirc;nd sunt aruncate pe o suprafaţă foarte fierbinte. 
&Icirc;n urmă cu patru ani cei doi autori au descoperit grafena, care a fost primul material cunoscut (şi fabricat) care are numai un atom grosime. Structura sa chimică arată exact ca s&acirc;rmă de metal de la gard, cu singura diferenţa că &icirc;n ochiurile reţelei se găsesc atomi de carbon. Sub acest nume ştiinţific se ascunde un material care se află &icirc;n grafitul creioanelor folosite la şcoală şi care se poate fabrica de fiecare dintre noi acasă: se ia o bandă de scotch, se lipeşte de v&acirc;rful unui creion şi după aceea se lipeşte de o bucată de metal său oriunde vrem să avem bucăţelele de grafena. După ce se dezlipeşte bandă de scotch, mici insuliţe de grafena sunt lăsate pe suprafata substratului şi care se pot vedea cu un microscop optic foarte bun.
Grafena astfel formată a devenit unul dintre cele mai studiate materiale &icirc;n ştiinţă, pentru că oferă aplicaţii care &icirc;n urmă cu c&acirc;ţiva ani erau considerate ştiinţifico fantastice. Şi una dinte aceste aplicaţii este posibilitatea de miniaturizare continuă a tranzitorilor, care nu vor mai făcuţi de data asta din siliciu ci din carbon. 
Realizarea marcantă a lui Novoselov şi Geim este că au reusit să creeza forme &icirc;n grafena, care a dus la "desenul" &icirc;n aceste reţele a tranzistorilor p&acirc;nă la dimensiuni de c&acirc;ţiva nanometri. Şi cu c&acirc;t sunt mai mici cu at&acirc;t au performanţă mai bună. Ei au reuşit să arate că pot realiza un tranzistor de c&acirc;ţiva atomi &icirc;n lăţime şi &icirc;n lungime şi numai unul &icirc;n &icirc;nălţime.
Bob Westervelt, profesor la universitatea Harvard spune că "Grafena este un material nou, cu multe proprietăţi incredibile care deschid noi posibilităţi pentru domeniul nano-electronicii. Cu siguranţă ceea ce vă urma va fi foarte interesant".]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Un CEO de 14 ani face din invatarea chimiei un joc]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/423/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/423/</guid>
			<pubDate>Fri, 18 Apr 2008 08:31:06 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Tehnologie]]></category>
			<description><![CDATA[Adultii au fost intotdeauna impresionati de copii cu talente deosebite, Mozart fiind exemplul cel mai celebru. Acest lucru este confirmat de un baiat care, la numai 14 ani, este CEO (chief executive officer) la propria sa companie. Compania comercializeaza un joc de carti (inventat de el) "Elementeo" ce face mai usoara si mai distractiva invatarea chimiei.
			La cea de 235-a conferinţă naţională a Asociaţiei Americane de Chimie, ce a avut loc &icirc;n a doua săptăm&acirc;nă din aprilie anul acesta &icirc;n New Orleans, Anshul Samar, CEO la Alchemist Empire, Inc., de 14 ani, a prezentat un joc de cărţi care te &icirc;nvaţă chimia &icirc;ntr-un mod distractiv şi relaxat http://www.elementeo.com/. 
&Icirc;n acelaşi timp el s-a străduit să str&acirc;ngă de la diferiţi investitori 500.000 de dolari necesari companiei sale situate &icirc;n Silicon Valley pentru &icirc;nceperea producerii &icirc;n serie a jocului.

 &Icirc;n ce constă jocul? Este un joc de cărţi, ce se poate juca &icirc;n doi. Sunt &icirc;n total 121 de cărţi de joc, care reprezintă elemente chimice, compuşi chimici sau catalizatori. Fiecare carte de joc conţine o mică explicaţie a elemetului sau compusului pe care &icirc;l reprezintă precum şi proprietăţile sale chimice. 
&Icirc;n acelaşi timp, proprietăţile sale chimice &icirc;i definesc gradul de atac &icirc;mpotriva altor cărţi. De exemplu, cartea de Oxygen este foarte dăunătoare &icirc;mpotriva cărţilor care reprezintă metale. Practic starea de oxidare a unui element &icirc;i reprezintă puterea de atac.
 Scopul jocului este reducerea numărului de electroni ai oponentului la zero folosind strategic proprietăţile chimice ale cărţilor din posesie. 
&Icirc;n vara lui 2007, Anshul Samar fost vedeta unui conferinţe de &icirc;ntreprinzători (TiECON) şi a primit la 500 de dolari din partea Asociaţiei Californiene pentru Supradotaţi. Anshul declară că nu vrea să creeze o lume fantastică cu vrăjitori şi eroi, dar nici nu vrea un manual plictisitor, el dorind să arate că &icirc;nvăţarea chimiei nu este doar pentru "tocilari", ci pentru oricince. &Icirc;n acelaşi timp, el crede că nu poate să fie supărat c&acirc;nd lumea &icirc;l strigă "tocilar" pentru că, &icirc;ntre timp, cei care l-au poreclit ajung să lucreze pentru el.]]></description>
		</item>
				<item>
			<title><![CDATA[Noi gene asociate cu riscul riscul cancerului de sân]]></title>
			<link>http://www.stiinta.info/news/420/</link>
			<guid>http://www.stiinta.info/news/420/</guid>
			<pubDate>Thu, 17 Apr 2008 22:08:16 +0000</pubDate>
			<category><![CDATA[Medicina]]></category>
			<description><![CDATA[Gena care aduce cu sine riscul dezvolt&#259;rii unui cancer de s&#226;n se nume&#351;te BRCA. Mai corect, muta&#355;iile acestei gene -nu gena &#238;n sine- duc la cre&#351;terea riscului de cancer de s&#226;n sau colon la femei, muta&#355;ii numite BRCA1 sau BRCA2. 
			  Dup&#259; cum se &#351;tie, muta&#355;ia unei gene se poate mo&#351;teni. Doar muta&#355;ia acestei gene, singur&#259;, nu este ins&#259; suficient&#259; pentru a declan&#351;a un cancer. Asocierea dintre muta&#355;ia acestei gene &#351;i factorii de mediu creste riscul apari&#355;iei unui cancer.Gena care aduce cu sine riscul dezvolt&#259;rii unui cancer de s&#226;n se nume&#351;te BRCA. Mai corect, muta&#355;iile acestei gene -nu gena &#238;n sine- duc la cre&#351;terea riscului de cancer de s&#226;n sau colon la femei, muta&#355;ii numite BRCA1 sau BRCA2. Foarte important de men&#355;ionat, dac&#259; &#238;ntr-o familie exist&#259; muta&#355;ii ale acestei gene, &#351;i descenden&#355;ii de sex masculin care mo&#351;tenesc gena mutant&#259; sunt expu&#351;i la un risc crescut pentru cancerul de colon sau prostat&#259;.      Cercet&#259;tori de la Facultatea de Medicin&#259; din cadrul Universit&#259;&#355;ii Pennsylvania (University of Pennsylvania School of Medicine) se al&#259;tur&#259; unui consor&#355;iu interna&#355;ional de grupuri de cercet&#259;tori care au examinat peste 10.000 de femei purt&#259;toare ale muta&#355;iilor BRCA1 sau BRCA2, muta&#355;ii care expun la riscul de cancer de s&#226;n.      Dr. Timothy R. Rebbeck, Profesor de Epidemiologie &#238;n cadrul University of Pennsylvania School of Medicine, conduc&#259;torul coali&#355;iei Nord Americane a consor&#355;iului si co-autorul acestui proiect, declar&#259; c&#259; din cauza rarit&#259;&#355;ii relative a acestei muta&#355;ii &#238;n popula&#355;ie, singura modalitate pentru realizarea unor studii de acest tip era crearea unui consor&#355;iu. Dr. Rebbeck este de asemenea Director Asociat al Population Science at Pennsylvania&#8217;s Abramson Cancer  Center. Scopul acestui studiu este rafinarea abilit&#259;&#355;ii de predic&#355;ie a riscului real de cancer la nivelul popula&#355;iei cu clasa &#238;nalt&#259; de risc.      &#8220;Acest studiu este deosebit de important pentru c&#259; dovede&#351;te c&#259; modific&#259;ri minore, comune, la nivelul altor gene amplific&#259; riscul de cancer de s&#226;n la femeile cunoscute ca purt&#259;toare ale genelor mutante BRCA1 sau BRCA2&#8221;. Afirma&#355;ia &#238;i apar&#355;ine Profesorului Dr. Doug Easton, directorul Cancer Research UK&#8217;s Genetic Epidemiology Unit at the University  of Cambridge. Primul pas este reprezentat de identificarea genelor care modific&#259; riscul la purt&#259;torii genelor BRCA mutante, de unde &#351;i modificarea modului &#238;n care se face monitorizarea femeilor cu istoric familial pozitiv pentru cancerul de s&#226;n.     Acest consor&#355;iu interna&#355;ional a identificat versiunile a dou&#259; gene comune&#160; &#8211; FGFR2 &#351;i TNRC9 &#8211; despre care se &#351;tie c&#259; sunt implicate &#238;n cre&#351;terea riscului cancerului de s&#226;n &#238;n popula&#355;ia general&#259;. Ele conduc la cre&#351;terea suplimentar&#259; a riscului la femeile purt&#259;toare ale genei BRCA2 mutante.      Aproximativ una din optsprezece (18) femei va dezvolta un cancer de s&#226;n p&#226;n&#259; la v&#226;rsta de 65 de ani. &#206;n medie, jumatate din femeile purt&#259;toare ale genei BRCA2 mutante vor dezvolta boala p&#226;n&#259; la &#238;mplinirea v&#226;rstei de 70 de ani.    Acest studiu descoper&#259; cum c&#259; anumite combina&#355;ii ale genelor FGFR2 &#351;i TNRC9 modific&#259; riscul de cancer la purt&#259;toarele genei BRCA2 mutante. 1% din purt&#259;torii de BRCA2 mutant&#259; au cea mai riscant&#259; combina&#355;ie a genelor FGFR2 &#351;o TNRC9. Acest subgrup are o clas&#259; de risc deosbit de &#238;nalt&#259;, 7 din 10 femei au foarte mari san&#351;e s&#259; dezvolte o tumor&#259; malign&#259; la s&#226;n.    Aproximativ 20% dintre purt&#259;toarele mutantei BRCA2 au cea mai pu&#355;in riscant&#259; combina&#355;ie de gene FGFR2 &#351;i TNRC9. Astfel doar 4 din 10 femei incluse &#238;n aceast&#259; categorie prezint&#259; risc &#238;nalt pentru dezvoltarea unui cancer de s&#226;n pe parcursul vie&#355;ii.    Acest studiu &#351;i concluziile sale reprezint&#259; primul pas dintr-o serie de studii care vizeaz&#259; depistarea genelor care duc la susceptibilitatea dezvolt&#259;rii unui cancer de s&#226;n.    Scopul este monitorizarea mai precis&#259; a femeilor cu istoric de cancer al s&#226;nlui, pentru a putea atinge o rat&#259; superioar&#259; a supravie&#355;uirii.      &#206;n &#355;ara noastr&#259; exist&#259; mul&#355;i critici ai felului &#238;n care medicina preventiv&#259; abordeaz&#259; problema cancerului la s&#226;n. Mare parte a cancerelor de s&#226;n ajung la chirugul oncolog &#238;n stadii dep&#259;&#351;ite curativ, spun ei, chirurgia &#351;i terapiile complementare av&#226;nd doar rolul de a prelungi pu&#355;in via&#355;a.      O alt&#259; critic&#259; se refer&#259; la lipsa de educa&#355;ie sexual&#259; &#238;n &#351;coli. Un gest simplu, palparea propriilor s&#226;ni, este simplu &#351;i gratuit. Fiecare &#238;&#351;i cunoa&#351;te corpul &#238;n cele mai intime detalii. Un mic nodul poate fi depistat &#351;i un consult imediat la medic l&#259;mure&#351;te situa&#355;ia. Tratamentul &#238;n eventualitatea unui cancer are optime &#351;anse de vindecare, iar chirurgia plastic&#259; ofer&#259; solu&#355;ii reconstructive. Plus c&#259; &#238;n cazurile depistate precoce, &#238;n stadii incipiente, nu se mai practic&#259; extirparea &#238;ntregului s&#226;n. Cancerul de s&#226;n este o boal&#259; &#160;unde preven&#355;ia poate fi luat&#259; mult mai &#238;n serios, spun acesti critici, precum este luat&#259; &#238;n serios &#238;n statele occidentale dezvoltate.&#160; Femeile care prezint&#259; factori de risc, &#537;i anume istoric de cancer de s&#226;n sau de colon &#238;n familie sunt sf&#259;tuite s&#259; &#238;&#537;i fac&#259; mamografie la indica&#539;ia medicului specilist, coroborat cu examene clinice periodice. Subliniem efectul cumulativ al razelor X asupra corpului &#537;i riscurile ce rezult&#259; din supradozaj. Sfatul unui specialist este indispensabil pentru efectuarea unei mamografii. Un articol foarte util despre mamografie se poate g&#259;si aici.     &#536;tire adaptat&#259; de Mihai PETRIU pentru stiinta.info dup&#259; un articol ScienceDaily.   &#160;   ]]></description>
		</item>
			</channel>
</rss> 
<!-- Generated in 0,499977 seconds by CMS Made Simple using 8 SQL queries -->
<!-- CMS Made Simple - Released under the GPL - http://cmsmadesimple.org -->
