"Geografia timpului" - o carte de Robert V. Levine
Probabil cea mai importanta tema abordata in acest volum este diferenta intre “timpul ceas” si “timpul eveniment”. Primul dintre ele este un timp in care ceasul (agenda) dicteaza. In al doilea evenimentele sunt cele mai importante si momentul la care se petrec ele nu are importanta.
Categorie: Recenzii
Autor: Lucian Ancu
Este timpul dependent de locatia geografica ? Iata o intrebare pe care o pune si la care apoi incearca sa raspunda Robert V. Levine in cartea sa “The Temporal Misadventures of a Social Psychologist, or How Every Culture Keeps Time Just a Little Bit Differently”.
Intrebarea pe cat de simpla e pe atat de fascinanta. Iar lectura este plina de surprize si revelatii.
Probabil cea mai importanta tema abordata in acest volum este diferenta intre “timpul ceas” si “timpul eveniment”. Primul dintre ele este un timp in care ceasul (agenda) dicteaza. In al doilea evenimentele sunt cele mai importante si momentul la care se petrec ele nu are importanta. Cele doua extreme ar putea fi reprezentate de culturile nordice care traiesc in general dupa ceas si culturile sudice in care evenimentele sunt mai importante si mai putin momentul la care se produc acestea.
Pentru a explica diferenta dintre cele doua culturi, Levine arata exemplu in care acelasi scenariu este tratat diferit. Daca un profesor are o intalnire cu un student merituos la ora 11:00, si la 10:55 bate la usa lui unul din studentii care mai mult a chiulit dar care acum doreste sa discute despre teza lui, care dintre cei doi studenti va avea prioritate in cele doua culturi. In cultura timpului ceas nu este de mirare ca prioritatea o va avea cel care are fixata intalnirea, pe cand in cultura timpului eveniment al celalalt student va avea prioritate.
Daca in unele tari oamenii traiesc terorizati de timpul ceas, in altele acesta e mai degraba ignorat. Din acest punct de vedere o intalnire la ora 10 in Europa de Vest inseamna ora 10, iar in Brazilia sau Africa poate insemna doar dimineata.
Pasul vietii in diverse culturi este mai rapid sau mai incet. Levine face un experiment in mai multe orase care presupune trei probe:
- timpul in care oamenii parcurg 20 de metri intr-un oras mare, in zona comerciala in timpul unei zile de lucru in traficul de varf de dimineata
- timpul in care un functionar postal vinde un numar standard de timbre si inapoiaza restul.
- exactitatea ceasului a 15 banci alese intamplator in centrul orasului.
Care e tara ceea mai rapida? Dar ceea mai lenta? Unde se situeaza Romania ? Poate nu e o surpriza ca ceea mai rapida tara e Elvetia, locul 1 la exactitatea ceasurilor, 2 la timpii postali, si 3 la graba pasului. Ultima in lista e Mexico, pe pozitia 31 din tot atatea tari in care au fost facute experimentele. Romania ocupa locul 25, cu pozitiile defalcate 30 la graba pasului, 29 la timpii postali, si mai mult ca sigur de ultimele locuri ne-a salvat pozitia 5 in ceea ce priveste exactitatea ceasurilor bancare. Vecinii nostrii de la sud se afla pe locul 24.
Deci iata cum, stiintific se vede ca in Romania timpul curge altfel. Se pare mai lent decat in vestul pe care incercam sa il ajungem din urma.
In incheiere va las cu un filmulet fascinant despre puterea timpului. Dureaza doar 10 minute desi mi-ar fi placut sa fie mult mai lung si detaliat.
Articolul este preluat de pe portalul www.blog.lucianshome.nl cu permisiunea autorului.





Comentarii
Adauga un comentariuAdauga un comentariu
Interesant! De altfel de astfel de perceptii ale realitatii inconjuratoare ,are nevoie un om care are pretentia ca nu-si pierde timpul de pomana pe aici.O sa va fac si putina critica:"Lasati pe cei ce au ceva real de comunicat sa se exprime liber!" Nu trebuie sa fii doctor sa-ti dai seama de o parere avizata .Bravo voua! Sinteti baieti destepti,poate prea destepti ca sa nu va dati seama de asta,altfel la ce bun ,toata osteneala?Eu unul ma astept la ceva mai mult ,voi stiti si puteti, ar fi de ajuns sa si vreti.Am si eu ceva legat de "timp" ca si categorie filosofica,nu am publicat nimic insa,poate de spaima,poate ca prea multi neavizati si complet pe-afera au gasit cuvintele potrivite sa-si poata valorifica gindirea. Va astept in continuare si cu altele la fel de bune.
Stimatul meu autor;Lucian Ancu,articolul este foarte bun si prin introducerea videoclipului ai realizat un mesaj puternic si real al vietii de azi !Acest videoclip ar merita in fiecare zi fiecare persoana sa i-l asculte ,sa i-l perceapa si sa inteleaga de fapt ,din ce cauza viata umana se autodistruge in proprotii atit de mari ,cu chit ca stiinta ,tehnica si chiar tehnologia medicinii ,a industrii avanseaza atit de mult!interesant ca se avanseaza si se descopera lucruri pe care putini le percep ,insa in schimb dupa cum se explica in videoclip se pierde valoarea morala,familiara si puterea de comunicare ce expune adevaratele sentimente familiare si sociale!Nu este de mirare ca omenirea in un procentaj tot mai ridicat ajunge intr-un stres ,greu de perceput si de inteles !!Nu este de mirare ca societatea ajunge intr-un declin moral in procentajul pe care il vedem ca in fiecare zi creste si se extinde tot mai mult!!!Acest clip merita sa fie expus atit in societatea politica,chit si in domeniul social comercial,industrial ,familial si chiar spiritual!!!Acest videoclip prezinta realitatea cu care se confrunta persoana umana fara sa realizeze!Si ar fi bine ca in fiecare clasa inainte de inceperea programului sa fie expus si astfel sa se realizeze importanta masurilor care pot sa previna astfel de efecte!Sint chiteva si de o mare importanta in viata de zi cu zi atit familiara chit si sociala!!!!
cristi, JJ,
multumesc pentru aprecieri.
Va recomand cartea, e fascinanta!
cristi, vei gasi in carte un capitol special ref la japonezi si cultura lor de imbinare a lucrului cu viata personala.
Mi-a placut articolul. Numai o chestie de detaliu, pe randul 4, prima propoz. cred ca trebuia formulata: "Intrebarea e pe cat de simpla, pe atat de fascinanta.".
am modificat eu...
La abstract, ultima propozitie, cred ca trebuie sa se termine in "are importanta" in loc de "au importanta".
Filmul este extraordinar! Pentru cei care au copii adolescenti, partea a doua este despre cum percep ei timpul, de ce se supara cand trebuie sa astepte doar un minut sa booteze computerul, etc... Mersi, lucian!
dincolo de timp insa, cred ca problema este mult mai fundamentala in diversele culturi: traim pentru a munci, sau muncim pentru a trai? separam serviciul de familie sau le permitem sa se amestece pana la un punct? partea care nu imi place mie este urmatoarea: fiecare cultura spune (in general) cum facem noi, e bine. In vest, e bine sa fii punctual, daca nu esti un inapoiat din est. Nu se pune problema ca, daca si asa nu faci nimic la servici in prima ora, poti foarte bine sa vii cu o ora mai tarziu... cumva, noi oamenii suntem fortati sa ne adaptam la cultura in care traim (cred ca indiferent care ar fi ea), uitand ca poate in felul nostru putem rezolva aceleasi probleme mai eficient, dar in alt mod... Recunosc insa ca parerea este influentata de experienta mea din vest...